Un criminal si un talhar au evadat din inchisoarea de la Poarta Alba. Potera a pornit in urmarirea lor. Unul a fost prins. Celalalt simte in ceafa respiratie de gardian. Aventura cu final asteptat. Iluziile furate au fost din nou incarcerate.  Cosmin Olaroiu a reusit sa evadeze din fotbalul romanesc. Pe el nu-l urmareste decat sansa. Iar perspectiva nu se tese din fum de tigara, nu este iluzorie. Sansa reusitei are consistenta materiala. Pentru ca Olaroiu beneficiaza de experienta recidivistului. In ianuarie 1997, la Agadir, in Maroc, Universitatea Craiova abia isi incepuse cantonamentul de iarna. Dupa doar cateva zile petrecute acolo a trebuit sa ne luam ramas bun. Cosmin facea cale intoarsa. La Craiova. De unde avea sa plece mai departe, foarte departe, in Coreea. A plecat ca fotbalist, a infruntat ostilitatea bastinasilor care nu agreau straini la echipa, a invins, a dus si alti romani in Coreea (Lutu, Mihai Dragus, Gabi Popescu), iar dupa cativa ani a revenit in tara ca antrenor.   Dupa evadare, criminalul si talharul au fost fortati sa vorbeasca. La interogatoriu. Iar dupa ce vor da cu subsemnatul se vor mai alege si cu o premiere consistenta in ani-puscarie. Evadarea lui Cosmin Olaroiu este echivalenta cu libertatea de a vorbi. De a spune adevarul. Un adevar care nu mai poate fi rastalmacit pentru a corespunde traditionalei retete "intarata-i, Drace!". Daca mai are unele retineri, acestea sunt justificate doar prin dorinta de a nu-i prezenta in toata splendoarea lor pe pacalicii cu care s-a intersectat pe traseele fotbalului. De altfel nu trebuie sa dai dovada de o perspicacitate iesita din comun pentru a identifica lichelele despre care este vorba in propozitie.   Marti seara i-am avut invitati la "6, vine presa!" pe Cosmin Olaroiu si Razvan Ioan Boanchis. Primul a furnizat informatii in premiera. A demonstrat, de pilda, prin argumentare bine articulata logic, ca nu a acceptat compromisul in meserie, ca nu a acceptat dictatul nici chiar atunci cand a fost vorba de patronul echipei. Razvan a intrebat atunci, firesc, de ce nu a demontat zvonurile in momentul lansarii lor. Raspuns: "De ce? Stiam de jocul intereselor subterane. Personal aveam satisfactia ca nimic din ceea ce se spune nu este adevarat. Orice replica de-a mea putea fi interpretata ca o justificare. Iar eu, in astfel de situatii, nu am sa ma justific niciodata". Cred ca orgoliul l-a slujit bine pe Olaroiu in respectiva conjunctura. Evadare reusita, Cosmine!