Exista in Basarabia o nevoie de legenda cum n-am mai vazut in alta parte. Uneori ai impresia ca legenda se substituie cu totul istoriei adevarate. Alteori o sustine, alteori o infrunta. Un astfel de loc este si Saharna, despre care stim ca e pomenita in 1495 intr-un uric prin care Stefan cel Mare intareste imparteala intre urmasii lui Sima Rugina.  Satul Saharnei trebuie sa fie mai vechi de anul atestarii documentare (exista si doua situri arheologice dacice). Cat despre numele lui, sunt doua legende. Una pomeneste un pescar de la Nistru numit "Zahar", care si-ar fi facut casa aici, si pe langa el au venit si altii. A doua vorbeste despre un calugar numit "Zaher" sau "Zaharia", a carui credinta a facut sa fie duhovnicul locuitorilor din zona si de la care si-ar fi luat numele apa raului si valea, si-odata cu ele manastirea, apoi satul.   SANCTIFICAREA CUVIOSULUI MACARIE DE LA SAHARNA. Despre un alt duhovnic al manastirii, ultimul inainte de inchiderea acesteia de catre comunisti in 1964, se vorbeste astazi cu asiduitate. In 1888 se nastea, nu departe de manastire, in satul Buciusca, raionul Rezina, cel care avea sa fie canonizat in zilele noastre sub numele de Cuviosul Macarie de la Saharna. Mihai Tincu si-a gasit de la o varsta mica chemarea spre viata monahala. La 12 ani a cerut parintilor sa fie dus la manastire, dar staretului de atunci i s-a parut prea fraged pentru o asemenea chemare. Pana la urma, discutand cu copilul, a fost de acord sa il primeasca in manastire. Dupa noviciat, copilul a primit numele de Macarie. Virtutile sale aveau sa-l convinga pe staret sa-i incredinteze misiunea de duhovnic. Dovezile despre minunile pe care le savarsea calugarul Macarie nu au intarziat sa apara. Cele mai multe sunt relatari despre vindecarea miraculoasa a unor boli incurabile.   In 1918, cand Saharna a devenit manastire de maici, calugarul Macarie si-a urmat si el drumul, mai intai la Noul Neamt, apoi la Suruceni. Dar s-a intors ca parinte duhovnic al maicilor de la Saharna, caci nu putea sta departe de locul spre care fusese chemat intai. In anii a€™50 a fost transferat la Manastirea Cuselauca, de unde soldatii sovietici l-au ridicat intr-o noapte de iarna sa-l duca in Siberia. Dar s-a intamplat o minune si parintele a cazut din sanie fara ca soldatii sa-si dea seama. Descult, s-a intors la Cuselauca, unde maicile l-au ingrijit, si apoi a plecat spre Saharna, unde in 1964 manastirea s-a inchis si a fost transformata in spital de nebuni. Bisericile: una - depozit, cealalta discoteca.   Parintele Macarie s-a mutat intr-un bordei pe care si-l ridicase in marginea satului si unde noaptea boteza, cununa si ii invata pe oameni sa nu-si piarda credinta in Dumnezeu. Ura sovieticilor pentru credinta lui neclintita era atat de mare, incat, in ciuda varstei lui, era luat impreuna ca alti sateni la carat piatra din cariere sau la facut drumuri. S-a mutat in satul sau, iar in noaptea de 22 spre 23 aprilie 1969, la 81 de ani, parintele Macarie s-a stins "avand lumina pe fata". A fost ingropat in cimitirul satului si, de acolo, in anul 1995, sfintii calugari de la Saharna au primit invoire sa ii ridice osemintele si sa le mute in cimitirul manastirii. "Atunci l-au aflat pe sfantul neputred si mirosind a mir, ceea ce era semn de sfintenie. In acelasi an IPS Vladimir, Mitropolitul Chisinaului, a oficiat canonizarea locala, cu titlul de "Preacuviosul Macarie de la Saharna", urmand ca sa se inainteze la Patriarhia Moscovei dosarul pentru sanctificarea sa. "Este cel dintai martir al basarabenilor care a fost canonizat in Moldova postsovietica", ne spune parintele-bibliotecar.   La moastele de la Saharna vin astazi sa se roage credinciosi din toata Moldova. O vorba s-a perpetuat in veac, aici: "Cand cineva nu mai avea putere, spunea: «Nu am decat sa ma duc la Saharna sa ma vindec». Sensul s-a schimbat de-a lungul vremii. Inainte de sovietici, asta insemna sa vii sa te cureti si sa te rogi la manastire. Apoi - sa te vindeci de vreo boala psihica la ospiciul de nebuni. Astazi a veni sa te vindeci la Saharna inseamna din nou a-ti cauta linistea sufleteasca si alinarea la moastele Preacuviosului Macarie."     MIC DEJUN LA MANASTIRE. Plecasem si noi intr-un pelerinaj spre manastirea care adaposteste moastele cuviosului. Nu apucasem sa luam micul dejun, dar, cum Dumnezeu le stie la toate rostul, n-aveam sa ramanem flamanzi in dimineata aceea, caci primul lucru pe care l-a facut parintele staret Adrian Baciu a fost sa ne invite in trapeza, la o simpla masa manastireasca. Cu toate ca nu era nici 8 dimineata, pe masa lunga a trapezei stateau insirate samovare cu ceai si... castroane cu bors. "Luati, luati, nu va sfiiti!", am fost indemnati. "Noi, aici, la manastire, mancam dupa cum are fiecare ascultare. Cei care merg la munca, la camp, la vaci... trebuie sa aiba putere, si-atunci mananca un bors verde, cu multe legume. Cei care au ascultare la munci mai usoare iau un ceai si povidla (un fel de gem)." Dupa cuvenita inchinare si multumire lui Dumnezeu pentru painea cea de fiecare zi, ne-am pornit, cu binecuvantarea parintelui staret Adrian Baciu, catre schitul Buneivestiri, impreuna cu calugarul-bibliotecar, ce primise ascultare sa ne insoteasca si sa ne fie ghid.     SCHITUL BUNEIVESTIRI. "Istoria manastirii rupestre incepe, probabil, in secolele X-XII. Nu stim insa nimic despre intemeietorii si vietuitorii acestor sfinte lacasuri pana tarziu, in secolele XVII-XVIII. Chiar si de atunci au ramas putine documente. De cate ori am incercat sa aflam ceva mai mult, ni s-a spus ca in timpul sovieticilor arhivele au fost arse" - incepe a ne lamuri monahul povestea locului spre care ne indreptam. Aflat la mai putin de 500 m distanta de Manastirea Sfanta Treime, locuita si astazi, Schitul Bunevestiri, sapat in stanca, este accesibil numai pe o carare ingusta, ce urca si apoi trece peste apa rauletului Saharna, care tocmai face un salt peste unul dintre cele 22 de praguri ale sale. Restaurat inca de la inceputul anilor a€™90 manastirea Saharna este una dintre primele care s-au redeschis dupa 1991, in Basarabia, iar dintre primii monahi care au vietuit aici, atunci, s-au ales mai multi dintre staretii altor manastiri basarabene reinviate in ultimii 15 ani), complexul monahal rupestru cuprinde o bisericuta si cateva chili. Zidul de piatra e varuit, pe afara, cu alb si albastru. Sineala, cum se zice prin partea locului.   Cum pasesti inauntru, linistea te invaluie. Intr-o firida, o candela imprastie lumina rosiatica si pare ca Maica Domnului din icoana poarta hlamida de foc. In semiintunericul si raceala pietrei patrunde o credinta locala: intr-o zi unui vietuitor din vechea manastire rupestra i s-a aratat chipul luminos al Maicii Domnului, sus pe stanca de-i zice acum "Grimidon". Calugarii au urcat si au descoperit o amprenta de picior in piatra. S-a considerat a fi "o vestire divina" si un semn al "puritatii dumnezeiesti a acestui loc" si de aceea, nu peste putina vreme, aici s-a ridicat o noua biserica.     VARTOLOMEU MANASTRAMBA. Alte legende vorbesc insa despre "reintemeierea" vietii monahale la Saharna, in urma aceluiasi vis, pe care insa l-a avut nu un vietuitor din vechime al schitului rupestru, ci calugarul Vartolomeu Krivorucikoi, adica "Ciungul" sau "Manastramba", cum i se mai spunea in popor, deoarece in tinerete, inainte de a se calugari, participand la o vanatoare, "isi calicise bratul" (aici, cu sensul ca si-l ologise). Pana catre secolele XV-XVI cele trei vai stancoase din apropierea Nistrului - intre care si valea rauletului Saharna - erau locuite de sihastri, de la care ne-a ramas si complexul monastic rupestru. Dar, in urma invaziilor tatare, cazace si lesesti, schitul Saharnei a fost parasit, s-a ruinat si asa l-a aflat in anul 1776 schimonahul Vartolomeu Manastramba, care, dupa ce nevoise mai multi ani in manastirile din Rusia, se intoarce in Moldova cu gandul de a-si continua viata schimniceasca aici.   Este atras de locurile Saharnei, despre care auzise fel de fel de legende, si aduna mai intai o comunitate mica de calugari, care vietuiesc in chiliile vechi, din stanca, in vreme ce Vartolomeu cauta locul de ridicare a unui nou asezamant. El traieste patruzeci de zile nevoindu-se in post si rugaciune, sperand ca Divinitatea ii va trimite un semn. Si in cea de a patruzecea zi, Maica Domnului i s-a aratat inconjurata de foc, pe stanca cea inalta a Grimidonului, indicand cu mana in ce loc anume sa ridice manastirea. "Cand au fost si au cautat, calugarii au gasit urma Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu in piatra si au ridicat o capela, in cinstea ei, chiar deasupra acelei urme", ne spune monahul-ghid. In locul aratat de Maica Domnului, Vartolomeu Manastramba a ridicat biserica si manastirea inchinate Sfintei Treimi. In 1798, staretul s-a dus la cele sfinte, urmandu-i Paisie, care a continuat munca sa. In 1820 a fost terminata constructia, biserica fiind sfintita de mitropolitul Veniamin Costache. In 1886 era sfintita si a doua biserica, cea de iarna, cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Astazi, dupa renasterea manastirii se pun temeliile unei catedrale care sa dea seama viitorului despre un trecut bogat in har.     ETERNITATE "Pe panta opusa manastirii se inalta o stanca cenusie, aidoma unui castel.Este numita Grimidon.Localnicii, dimineata, arunca privirea spre stanca si repeta ca pentru sine o vorba venita din batrani: «Grimidonul e la loc, inseamna ca toate sunt la locul lor" Lidia Bobana,ziarist din Republica Moldova  Credinta nu are granite In curtea manastirii, un tanar imbracat cu haine de mirean ne opreste sa ne spuna ca e bucuros ca a intalnit romani! "Au mai fost pe aici niste romani, din Giurgiu, acum o luna. Sunt fericit pentru fiecare roman care vine! Acum, ca e mai greu pentru basarabeni sa treaca in Romania fara viza, cred ca e bine sa trecem noi mai des la ei, sa venim in Basarabia si sa incercam sa pastram legatura asta de fratietate, de sange..."     DE COPIL, LA MANASTIRE. Se numeste Ion Dragos Cipar. "Cipariu... Asa ar fi trebuit sa scrie in buletin, dar in secolul al XIX-lea ungurii au schimbat numele de familie la o parte din neamul nostru", ne mai spune. "Tatal meu era chiar din Panade, Alba, unde s-a nascut si marele istoric Timotei Cipariu. Cand aveam 12 ani, erau si niste probleme in familie, parintii au plecat din tara si m-au lasat in grija unui unchi care era calugar, la Cernica. Unchiua€™ a murit, iar eu nu am putut sa merg la seminar, cum mi-am dorit. Eram prea mic sa fiu primit in manastire, dar nici nu mai avea cine sa-mi poarte de grija. De la Cernica, am plecat la Alba-Iulia, la Episcopie. Mi-a fost duhovnic parintele Andrei. El m-a mai invatat, m-a ajutat sa razbesc. Am facut de toate, pe santierele de constructii, apoi am urmat cursuri de calificare, ca zidar. Incepusem sa castig bani, dar nu-mi gaseam linistea sufleteasca..."     "ASCULTARE" LA SAHARNA. Cum se face ca, de la Alba-Iulia, din vestul Romaniei, l-am gasit pe Ion Dragos Cipar tocmai la apa Nistrului, la Saharna? "Stransesem ceva bani si m-am pornit intr-o excursie prin Moldova, Ucraina si mai departe, in Rusia, pana in Siberia. Voiam sa cunosc manastirile din partea asta de lume. Faceam un pelerinaj la locurile sfinte. Dar am ajuns aici, la Saharna, si am stiut deodata ca asta e locul pe care l-am cautat mereu." Ar fi putut sa munceasca pe un santier in Romania, dar a preferat manastirea basarabeana. "Cautam hrana sufleteasca, nu trupeasca." Acum, la Saharna, face "ascultare" oriunde e nevoie - la bucatarie, la trapeza, la camp sau la stransul banilor pentru cladirea noii biserici. "Se va face o catedrala mai la deal, langa cimitir. Au sapat deja pentru fundatie, dar trebuie sa fie foarte adanca..." De ce? "Cei care sunt acum la putere, au zis ca se poate ridica o catedrala, dar sa nu fie turla mai inalta decat a bisericii acesteia langa care stam. Si cum catedrala va fi mai la deal, va dati seama ca va trebui... ingropata in piatra." Asta ne-aduce aminte de poruncile tatarilor, care tot asa n-au permis, o vreme, basarabenilor sa-si faca lacasuri de cult decat daca nu intreceau inaltimea unui calaret calare. Si atunci ei le-au facut... ingropate pe jumatate.   Ion Dragos Cipar si-ar dori sa lucreze la zidirea noii biserici, ca membru in obstea manastirii. "As putea sa fiu primit in manastire, ca frate, in august sau cel mai tarziu in decembrie, de Craciun..." Nu stie insa prea bine cum se pot rezolva anumite probleme care tin de legalitatea sederii lui in Republica Moldova. Nu e prea usor sa fii roman si sa vrei sa te calugaresti in Basarabia...     Crucea eroilor ardeleni In curtea manastirii se afla o cruce de lemn, sculptata in stil maramuresean, pe care scrie: "Eroilor ardeleni morti in razboiul sfant". Crucea a fost protejata si ascunsa de locuitorii din Saharna, astfel ca a trecut negasita de nimeni prin anii sovietizarii Moldovei. O data cu redeschiderea manastirii de la Saharna, ea si-a gasit locul in sfantul lacas. Troita este de o frumusete nesofisticata, si, dupa istoriile locale, a fost sculptata de un roman, care a adus-o si a pus-o in capul satului, in memoria camarazilor lui morti in bataliile de la Nistru. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, crucea a disparut si a reaparut recent.