Dar nu cumva tocmai teama de a ne implica politic, plus placerea paguboasa de a cirti de pe margine ne-au adus in situatia aproape fara iesire in care ne aflam astazi?

S-a rarit numarul masinilor pe strazi, scade consumul TV si au disparut din librarii ghidurile turistice. Semne clare ca o parte din Romania a intrat in vacanta.

Liberal-democratii lui Stolojan si pedistii lui Boc semneaza protocoale de colaborare, premierul si presedintele continua duelurile indirecte prin talk-show-uri, apar barometre si sondaje de opinie despre intentii de vot si cote de incredere. Semne clare despre o Romanie care a ramas acasa.

Cu un amestec bizar de teama, dispret si sila, sute de indivizi intilniti de-a lungul anilor din urma mi-au rostit in graba parerea lor despre politicieni si structurile puterii. Glasuri furioase, tonuri in care se amestecau disperarea si lehamitea. Invariabil, la final, ca o scuza si-o spalare de pacate, fiecare dintre ei se simtea dator sa precizeze ca nu face politica sau ca n-are simpatii politice.

A face politica a devenit un lucru rusinos in Romania. Majoritatea electorala, derutata si, desigur, dezamagita de toate esecurile votului pentru schimbare, a ajuns sa creada, cu tarie, ca toti politicienii sint o apa si-un pamint. Iar amestecul lor in coalitii, mai ales e nociv si pestilential. Prin urmare, despre politica poti vorbi, dar e bine sa te tii departe. Ceea ce romanii chiar fac: se uita la televizor comentind si injurind parlamentari, ministri si autoritati, dar sa nu care cumva sa-i banuiesti macar de pacatul ca ar avea prin buzunare vreun carnet de membru de partid.

Intr-o tara ca Romania, aflata la doar 17 ani distanta de finalul unei epoci in care inscrierea in PCR era aproape obligatorie, aversiunea fata de activismul de partid ar putea fi lesne de inteles. La fel si teama celor mai multi dintre romani de a fi lipiti, cu acte in regula, de vreo formatiune politica.

Dar nu cumva tocmai teama de a ne implica politic, plus placerea paguboasa de a cirti de pe margine ne-au adus in situatia aproape fara iesire in care ne aflam astazi? Oare nu lehamitea noastra si atentia obsesiva de a ramine imaculati in timp ce pasim cu grija prin troaca politica, declarindu-ne neutri, i-au mentinut in posturi pe Iliescu, Hrebenciuc, Vacaroiu, Stolojan si pe toti ceilalti comunisti din esalonul doi cocotati si astazi in pozitiile puterii politice si administrative? Nu e cumva prea mult fariseism in indignarea celor care striga dupa dreptate si schimbare, cu telecomanda in mina?

Fara oameni noi care sa mute si sa inlocuiasca structurile intepenite si putrede pe care stau acum partidele politice, discutiile despre Romania viitorului sint vorbe in vint.

Votul uninominal, modificarea Constitutiei si alte minuni promise dinspre Cotroceni, de la Palatul Victoria sau din salile Parlamentului nu vor fi nicicind indeajuns. Ele dau impresia unei tari in schimbare, cind, de fapt, schimbarea a plecat si anul acesta in vacanta.