Arhitectura in spatiul culturii

Arhitectura in genere si cea romaneasca in particular se afla intr-o situatie paradoxala: desi omniprezenta fizica a artefactelor lor ar putea sa sugereze o coplesitoare vizibilitate publica, ceea ce se intampla de fapt este ca ea, arhitectura, devine vizibila doar prin accidente. Devenim constienti de casele noastre - frumoase ori hidoase - abia atunci cand se petrece un fenomen de ruptura. A fost nevoie de aparitia monstruoasa a Casei Republicii pentru a deplange gracila prezenta a Halei Unirii sau vilele fanate de pe Uranus. Este nevoie de prabusire pentru a ne aminti de extraordinara prezenta a Bisericii Armenesti. Este nevoie de 11 septembrie spre a realiza cum casele ne sunt leagan si mormant. Arhitectura, oricat de viguros ar desena contururile vietilor noastre private sau publice, are acest dar al smereniei: intrucat este ubicua si aici tot timpul se lasa trecuta - prin folosire zilnica - in fundal. In fine, este nevoie de Catedrala Neamului si de sediul guvernului pentru a intelege ca nu avem biserici parohiale si nici biblioteca nationala.

Mai grav este ca acelasi lucru se petrece cu arhitectura ca dimensiune a campului cultural autohton. Aici, lucrurile sunt mai degraba singulare. Marile cotidiene occidentale, revistele si in general mass-media acorda spatii generoase evenimentelor arhitecturale vechi si noi, comenteaza faptele restauratoare sau instauratoare din tesutul urban si, mai cu seama, acorda arhitecturii drept deplin de cetate culturala. Mai mult decat atat, veti intalni si opinii precum aceea a Indrei Kagis McEwen care, in cartea sa Stramosul lui Socrate - Eseu despre inceputurile arhitecturii (MIT Press, 1997), face urmatoarea afirmatie: posibilitatea de a reordona materia, de a inspatia evenimentele curente ale vietii noastre - adica tocmai arhitectura - a iscat grave intrebari asupra lumii, adica acelea pe care le-a intrebat filosofia. Nu spune asta un arhitect, ci un specialist in filologie si filozofie clasica greaca. Tot un filosof, Jacques Derrida, acorda arhitecturii o sansa unica, aceea de a putea „evada" din plasa limbajului spre a formula critici asupra lui; altfel spus, un metadiscurs real nu ar fi posibil de lansat decat (de) pe teritoriul arhitecturii. Cu alte cuvinte, se crede - nu la noi - ca arhitectura este un domeniu mai important chiar decat realizeaza arhitectii insisi.

Lucrurile stau grav in Romania din acest punct de vedere; nu trebuie un efort spre a o dovedi. Date fiind catastrofele ultimelor cateva decenii, care au ca substanta mediul nostru edificat, nepasarea aproape unanima - nu a publicului, care nu are cum vedea ceva ce nu ii este facut vizibil prin educatie scolara cel putin de la gimnaziu inainte, ci a profesionistilor culturii - pe mine unul ma inspaimanta. Nu sunt citite si nu sunt comentate cartile de arhitectura.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe