Fiindca romanii il indemnau sa se intoarca in Basarabia ocupata de sovietici, un refugiat basarabean si-a "fabricat" o noua identitate, sub "protectia" careia a stat pana la inceputul anului 1991, cand Republica Moldova s-a desprins de URSS. In perioada comunista, basarabeanul  s-a folosit pe ascuns de ambele identitati. Nici macar sotia sa nu-i stia secretul.  


Perioada de razboi, despre care multi dintre noi stim ceva amanunte numai din manualele de istorie: frontul sovieto-german se apropie tot mai mult de granitele Romaniei, iar tara noastra risca sa fie comunizata. Guvernul Antonescu decide sa retraga elitele basarabene la vest de Prut. Asa incep cumplitele valuri ale refugiatilor. Oameni care nu apartineau elitei incercau disperat sa-i convinga pe militarii romani sa-i lase si pe ei sa treaca raul ce despartea Basarabia ocupata de sovietici, de restul tarii. Printre cei care au format ultimul val de refugiati din martie 1944 se numara si Ioan Banu, pe atunci un copil in bratele unei mame care tocmai primise o scrisoare de la sotul aflat pe front, in care ii "ordonase sa ia copiii si sa-l astepte in Romania, in zonele din apropierea Ineului". "Insa in Banat, moldovenii au fost tratati ca niste caini. Deviza era: dati afara ca niste caini!", este parerea batranului. Ajunsa in zona Ineului, femeia cu cei doi copii reuseste sa se adaposteasca intr-un sat, in podul unei case a unui roman caruia "i
s-a facut mila" de ei, iar o jumatate de an se incalzesc "numai de la caldura de la animale si de la fan" si se hranesc cu "cate o strachina de terci", adusa din partea gazdei. Comisia de repatriere din Arad nu i-a ajutat cu nimic, ba, din contra, "incerca sa ne convinga sa ne intoarcem in Basarabia". Drept urmare, obosita pana peste cap de conditia mizera in care continuau sa se scalde lucrurile, haituita de statutul incert al refugiatului, mama apeleaza la "stiinta de carte" a unui notar, prieten cu tatal care fusese dat disparut pe front, si, cu ajutorul acestuia, "face la toata familia acte false, din care reiesea ca provine de la sud de Dunare, si nu din Basarabia".


SCENARIU DE FILM. Acte false, starea mizera a femeii cu cei doi copii persista. Fiindca nu reuseste sa-si intretina copiii din veniturile capatate in urma muncii pe camp, un unchi de-al lor, stabilit mai de mult in Romania, hotaraste sa-l ia pe Ioan Banu sub tutela lui. Insa ca sa se justifice in fata regimului comunist, care era nu tocmai maleabil la capitolul relatiilor interumane, Ioan Banu se foloseste de actele cu identitatea adevarata (Ungureanu), cea cu care putea sa-si dovedeasca relatia de rudenie intre el si tutore. La scurt timp, Ioan Banu pleaca de langa mama si se muta la familia unchiului, intr-un sat in care acesta era invatator. Copilul merge la scoala, iar dupa ce termina primele patru clase se inscrie la o scoala profesionala din Focsani: "Din 1949 pana in 1954 am functionat cu adevarata identitate, adica perioada mea de scolarizare...". Pana cand decide brusc sa se intoarca "la mama": "M-am intors la mama fara sa anunt pe nimeni, fara sa-mi anunt unchiul sau familia acestuia. Si am ramas in aer, fiindca imi facusem studiile pe identitatea adevarata, iar mama functiona cu numele fals".


SOLUTIA? Ioan Banu isi reia identitatea falsa si este nevoit sa se inscrie la cursurile de alfabetizare si sa mimeze in fata profesorilor un scris scalamb, ca de analfabeti. "M-am angajat la 17 ani, la Electrometal, si am facut parte din categoria oamenilor cu meserii elevate. Mi-am facut completarea studiilor la seral, iar in timpul asta incercam sa nu ma dau de gol ca stiam dinainte ceea ce urma sa se predea in clasa. Apoi am terminat scoala de maistri si am profesat meseria asta pana la pensie." Pana in 1991, Ioan Banu nu a dezvaluit nimanui faptul ca are acte false, nici macar sotiei, care "a avut un adevarat soc cand a decis sa-i spuna adevarul, in timpul destramarii URSS si al declaratiei de independenta a Republicii Moldova", adica in momentul in care a putut sa se intoarca in Basarabia si sa-si recapete intr-un mod legal adevarata identitate. Atunci a aflat ca tatal sau fusese trecut pe lista "tradatorilor de tara si de neam", iar familia lui - deportata in Siberia. De cealalta parte, rudele din Republica Moldova il stiau mort: "asa ajunsese un zvon acolo, ca nimeni nu supravietuise in Romania".

Cat despre ceea ce mai ramasese din tatal sau... "cand am venit in satul natal, un batran mi-a zis, dupa ce a aflat cine sunt, sa ma duc sa pun o cruce la Leuseni, pentru ca acolo murise tatal meu... printre brazde de pamant, capete, maini si picioare".


Refugiu in RomaniaIn timpul celui de-al doilea razboi mondial, basarabenii au trait de doua ori cosmarul refugiului din calea Armatei Rosii "eliberatoare". Prima data, in iunie 1940, cand autoritatile de la Bucuresti au abandonat teritoriul dintre Prut si Nistru in urma notelor ultimative primite de la Moscova. Pe langa functionarii si soldatii care s-au retras atunci, mii de civili au trecut Prutul spre Iasi si Galati. Cei mai multi si-au strans avutul in pripa, in caruta, casele lor intrand in posesia statului sovietic. In patru luni au venit in Romania 100.000 de refugiati. La numai un an, soarta razboiului s-a inversat. Germania nazista, aliata acum cu Romania, a invadat Rusia Sovietica, si drept "rasplata" Basarabia a reintrat in posesia statului roman. Fostii refugiati s-au intors plini de speranta in locurile de bastina. Dupa alti trei ani (1944), basarabenii au revenit! Armata sovietica inregistra succes dupa succes pe frontul estic si ameninta frontierele statului roman. Teama de represalii i-a facut pe moldoveni sa ia viata de la capat pentru a doua oara. Au primit case in Banat, in satele care tocmai fusesera parasite de etnicii germani, fugiti, la randul lor, in tara de obarsie ori internati in lagare. Din 1951 insa, din cauza neintelegerilor politice dintre Iugoslavia si celelalte state comuniste, basarabenii din apropierea granitei au fost trimisi cu domiciliu obligatoriu in Baragan. Intre timp, in Basarabia, proclamata oficial Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, sovieticii i-au deportat in tinuturile indepartate ale Rusiei pe cei care nu apucasera sa fuga peste Prut. In locul lor au colonizat in doua valuri populatie de origine slava (rusi, ucraineni) si turca (gagauzi, baskiri, uzbeci). Se pare ca numai in prima etapa (1944-1953) au fost adusi 500.000 de asemenea colonisti.