Salvata de un buletin fals

Din usa camarutei in care locuieste de peste 50 de ani, ignorand larma copiilor de pe terenul de sport, priveste pierduta spre muntii ce rasar ca niste pumni stransi bine, dintr-un verde stins. Maria Ribac are 82 de ani si traieste aproape de-o viata intr-o camera din Clubul elevilor din Sacele. Un buletin fals a salvat-o de la deportare.


Ajuns in Sacele, daca intrebi de Maria Ribac afli repede unde o gasesti. "La Clubul elevilor. O cladire alba. In spatele curtii sta. Va ghidati dupa larma copiilor." Lumea ii stie si povestea. Simpla. A venit in a€™44 din Basarabia, refugiata de frica razboiului. A ajuns mai intai la Intorsura Buzaului, la niste rude. Apoi a venit in Sacele. A lucrat la fosta Scoala nr. 7 ca femeie de serviciu timp de 24 de ani. A trait o viata printre copii si a infruntat destinul din usa camarutei de 15 metri patrati pe care i-a dat-o Primaria.


POVESTEA. "Ne-am refugiat din judetul Hotin, comuna Corjeut, ca asa era atunci, cu judete. Acum e cu raioane", isi incepe povestea tanti Maria, cu vocea stinsa si cu mainile impreunate ca pentru rugaciune. "Am plecat intr-o dimineata. Imi aduc aminte si acum si ma trec fiorii. S-a dat alarma. Vuia de ne inspaimantase pe toti. Si de la primarie, de acolo, ne spusesera: cand incepe alarma, strangeti ce puteti si fugiti, ca vine razboiul. Si a inceput sa urle alarma. Gata, am zis. Am fugit cu carutele umplute de fiecare cu ce avea. Haine, lucruri diverse, care puteau fi carate mai usor." A trecut Prutul in Romania pana la Iasi. De la Iasi, buimaci, toti refugiatii au luat-o care-ncotro, pe unde aveau cunostinte sau rude. Altii au ramas in zona. N-aveau unde sa se duca. "Dumnezeu stie ce s-o fi intamplat cu ei. Eu am ajuns in comuna Floroaia Mare, pe la Intorsura Buzaului. Acolo stiam eu pe cineva. In anul urmator, 1945, am nascut un baiat. Si am stat acolo pana in 1961, cand am venit aici in Sacele la niste rude, pentru ca baiatul sa faca scoala ca lumea. Ca acolo, cel putin iarna, se chinuia. Trebuia sa mearga kilometri prin nameti. "Dar imediat dupa refugiu viata Mariei Ribac nu a fost linistita. A urmat un alt episod traumatizant. Prigoana basarabenilor refugiati in Romania. "Vezi Doamne, ne cautau sa ne duca acasa. Dar nu ne duceau acasa. Ne duceau in Siberia. Si eu am avut noroc ca era sa se nasca baiatul. Si am stat la spital o luna, dar o cunostinta de la Intorsura Buzaului mi-a facut un buletin fals. Ca sunt din Dorohoi. Cand veneau dupa mine de la Comisariat sa ma prezint spuneau ca am plecat la Dorohoi sa-mi aduc actele. Si in Dorohoi am fost, si am scapat de Siberia. Pe omul cu care am trait eu l-au luat rusii si l-au dus in Siberia. Nu s-a mai intors niciodata. Ca acolo, daca te duci, nu te mai intorci."


PESTE 23 DE ANI. Maria Ribac s-a reintors in Basarabia. In locurile pe care le parasise intr-o dimineata calduta, o data cu sute de alti refugiati. Maria retraieste de fiecare data cand povesteste momentele prin care a trecut
atunci. Desi nu-si mai aduce aminte amanunte. Ii pare rau ca si-a parasit locurile natale la o varsta frageda, cand era "doar o fetiscana", si mare lucru nu pricepea din acel razboi. O alarma pornita intr-o dimineata i-a schimbat brusc destinul, aruncandu-l peste Prut. "Cand m-am dus sa-mi vad locurile, cand Basarbia era sub rusi, am vazut ca astia erau colhoznici si o duceau bine. Aveau mai multe. Mi-a parut rau ca am plecat. Aveau cereale, tot ce le trebuia. Nu mai am pe nimeni acolo. In 1968 m-am reintors acolo pentru o luna. Era fratele meu atunci acolo. Dar a murit." Ar vrea sa se reintoarca in Basarbia. In locurile natale. Macar sa le vada si sa simta mirosul pamantului de acolo, pe care nu l-a mai respirat din 1968, cand a fost ultima oara in Hotin. Sa mai deschida o data poarta casei si sa-si aminteasca de zilele in care pleca la scoala. Pe acea portita.


Pensie, pisici si o nepoataMaria Ribac traieste acum dintr-o pensie de refugiat de 50 de lei si din pensia
de 300 de lei primita de la scoala unde a muncit 24 de ani. Banutii ii ajung. Nu se plange. Isi omoara timpul ingrijind doua pisici si stand de vorba cu elevii. Regreta doar ca nu-si poate recupera pamantul si casa din Hotin. "Nici despagubiri nu pot sa primesc, pentru ca eu nu am luat actele atunci. Am avut o casa nu prea mare si pamant destul, dar nu stiam ce o sa urmeze. Iar ca sa umblu dupa martori sau sa recuperez actele imi trebuie putere. Iar eu nu mai pot la varsta asta sa umblu peste tot. Mi-e tare greu. A zis o nepoata ca ma ajuta, dar nu cred ca se mai poate face ceva."

---

Despre autor: