Faptul e implinit. Parlamentul a decis sa mareasca pensiile. Acum, Guvernul nu mai are decat o cale: sa gaseasca bani si sa plateasca pensiile ce vor creste in doua trepte: in 2007 si in 2008. Corul Casandrelor canta pe mai multe voci un cantec deja obsedant: "Ce ne facem?". Pentru ca, privind inainte, Casandrele nu vad decat inflatie, destabilizarea investitiilor in infrastructura, dezechilibrarea leului.   Fata in fata sunt doua tabere. Cei care nu tin seama de altceva decat de logica economica, pe care o flutura acum, spun ca supraefortul de a remunera cat de cat consistent sase milioane de oameni ne va da multa bataie de cap. Ei gandesc ca pana cand nu vor fi reinnoite structurile economice, organizarea muncii si sistemul intereselor, nu va fi posibil ca in Romania sa creasca nici pretul fortei de munca, si
nici plata pensiilor. Va creste numai costul vietii.  Dar pensionarii au si ei logica lor. Ei fac raportul intre cati bani primesc din pensii si ce pot sa cumpere cu acesti bani. Ceea ce ii sperie, in primul rand, este diferenta de multe ori dramatica intre castigurile lor si notele de plata pe care le achita zilnic. Ei nu mai au putere sa astepte bunastarea dupa care pana acum au tanjit in zadar. Vor de indata un colt de bunastare. Daca nu vor ajunge repede la ce-si doresc, va fi amanata si cresterea puterii lor de cumparare. Efect imediat: consumul ramane restrans. Si la un consum restrans nu putem avea decat o productie restransa. O anume realitate nu poate fi insa ignorata. Tabloul statistic indeamna nu numai la reflectie, ci si la actiune. Dupa decembrie a€˜89, cheltuielile medii din gospodariile populatiei au fost orientate cu deosebire spre consum. Numai ca, ani la rand, consumul populatiei a scazut dramatic. Abia in 2000 a intervenit o schimbare de tendinta, consumul incepand sa urce. Desi in continuare inflatia a alergat mai iute decat castigurile.  Din a€™90 si pana in prezent, preturile de consum au crescut de peste 2.800 de ori. In schimb, salariul mediu nominal pe economie a crescut mult mai incet, fapt ce a reprezentat o lovitura data puterii de cumparare. Abia in 2006 a ajuns la 92% din cresterea preturilor, iar in 2007 in sfarsit a devansat ritmul inflatiei. E, totusi, o realizare.  Nu acelasi lucru s-a intamplat si cu pensiile, care timp indelungat n-au reusit sa depaseasca 50%-60% din cresterea preturilor, ajungand in 2006 la 71%. Pensia a insumat 298 de lei... in medie. Se stie insa ca media este o speranta matematica. Aceasta speranta este, in acest caz, impinsa spre absurd. Cert este ca pensia de 298 de lei, care reprezinta un raport intre valori diferite, are o dinamica bizara. Pentru ca, in timp ce pensia de stat abia a reusit sa urce pana la 311 lei, pensia medie agricola nu depaseste 117 lei. Mediile au insa capcanele lor, pot surprinde miscari dintre cele mai nastrusnice. Pentru ca, iata, in timp ce majoritatea pensionarilor se insira sub pensia medie, de 311 lei, dintr-un total de 5,8 milioane de pensionari, nici macar 100.000 nu primesc o pensie care sa depaseasca 1.000 de lei pe luna.  E neindoielnic ca nici salariatii si nici pensionarii nu vor castiga mai bine pana cand economia noastra nu se va sprijini pe trei importanti stalpi de sustinere: 1) o expansiune semnificativa a productiei performante, cu deosebire in sectoarele cu deschidere spre pietele interne si externe; 2) capacitatea de a realiza valori adaugate nu din cresteri cantitative, ci din surplusuri de competitivitate; 3) o eficienta rezultata din scaderea costurilor de productie si cresterea cifrelor de afaceri. Dar tabloul pensionarilor e atat de zguduitor, incat nu mai e timp de asteptare. Bine ca a fost taiat "nodul gordian". Acum, cei responsabili sa raspunda. Gasind solutii.