COMISIA EUROPEANA - Avertismente verzi de la Stavros Dimas
Este de asteptat ca fenomene meteorologice extreme, precum ploile abundente din Marea Britanie, care au provocat puternice inundatii, sau valul neobisnuit de puternic de caldura din sudul Europei, sa aiba loc din ce in ce mai frecvent in anii urmatori, ca urmare a schimbarilor de clima, motiv pentru care Europa trebuie sa se adapteze la aceste noi conditii pentru a putea reduce efectele negative, a afirmat vineri, intr-o conferinta de presa, comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas. Acesta a prezentat liniile directoare ale Cartii Verzi pe care Comisia Europeana a adoptat-o cu scopul de a sensibiliza intr-o masura cat mai mare populatia si pe actorii economici, sociali si politici din UE, cu privire la dubla provocare careia omenirea trebuie sa-i faca fata in prezent: pe de o parte, reducerea cu pana la 50% fata de nivelul din 1990 a cantitatilor de emisii de gaze cu efect de sera pana in 2050 si, in acelasi timp, luarea unor masuri de adaptare la schimbarile de clima actuale si viitoare care sa permita atenuarea efectelor distructive ale incalzirii globale asupra populatiei, economiei si mediului. (Rompres)


CONTRAZICERI - Calitatea apei Dunarii, la control
Autoritatile de mediu se contrazic in ceea ce priveste calitatea apei din sectorul romanesc al Dunarii. Dupa ce dimineata, la o festivitate organizata de minister pentru Ziua Dunarii, se afirma ca situatia este foarte grava si se facea circ cu niste bidoane cu apa, seara, la Tulcea, secretarul de stat Lucia Varga spunea cu totul altceva. "Se efectueaza periodic analize privind calitatea apei, iar, potrivit acestora, calitatea apei nu s-a inrautatit, ci este chiar in curs de imbunatatire",a spus secretarul de stat. Apa Dunarii din toate cele zece state tranzitate va fi analizata in luna septembrie in urma unei croaziere stiintifice internationale.


HOTARARE - Circumstante pentru certificatele de emisii
Consiliul de Mediu al Uniunii Europene a decis la Luxemburg ca in minuta reuniunii Consiliului va fi inclusa si declaratia Comisiei Europene privind luarea in considerare a circumstantelor nationale pentru calcularea anului de referinta in ceea ce priveste certificatele de emisii. Consiliul a identificat astfe o solutie de compromis, pentru a veni in intampinarea preocuparii unor state membre, inclusiv Romania. "La Luxemburg, Romania si-a atins obiectivele propuse si si-a promovat interesele in conformitate cu propriile prioritati politice de mediu", a declarat ministrul Attila Korodi.  (Rompres)