O lumanare aprinsa la mormantul Mariei Tanase Nimic din zumzetul multimii ce a insotit-o pe drumul spre Bellu, nici silaba de bocet nu se mai aud, suspendate in timp, la mormantul Mariei Tanase. Pe piatra usor inverzita de anii ce-au trecut de cand sculptorul si-a luat dalta de pe ea se vede inca bine inscrisul: "Mariei Tanase, omagiu din partea Uniunii Compozitorilor". Locul de veci al Maiastrei se afla pe aleea marilor artisti din Cimitirul Bellu. Vecina cu Amza Pellea, Maria sta la "picioarele" lui Grigore Vasiliu Birlic, strajuita de bustul comicului. "Apreciez ca ne-o readuceti pe Maria Tanase in memorie, atat prin randurile scrise despre viata ei, cat si prin cantecele de pe CD. Ati trimis o echipa la Cimitirul Bellu sa faca curatenie si sa-i aseze cateva flori?", ne-a scris G. Bochie pe adresa electronica a redactiei. Ei bine, am fost la Maria. Pe capacul criptei se odihnesc cateva ghivece cu flori, udate nu se stie cand si de cine. "E o femeie batrana, cocosata, care mai vine pe aici si face curat. Inainte de Pasti a fost ultima oara. Sa tot aiba la vreo 80 de ani. Daca mi-aduc bine aminte, mi-a spus ca e o matusa", ne dezvaluie o femeie din cimitir.  UITAREA E APROAPE. Mormantul Mariei Tanase este conceput in stilul si traditia vechii arhitecturi romanesti, cu elemente simbolice si decorative ale artei populare. Sculptorul Marinica Marinetti a fost cel care a daltuit in piatra de Albesti mormantul, cu troita si chenar pe margine. Am curatat mormantul de buruieni si am aprins o lumanare. In colectia de stampe a Arhivei Maria Tanase de la Muzeul Olteniei, din Craiova, s-a pastrat o bucatica de hartie pe care artista notase: "Amintirea sa se scrie, pentru tara mea iubita si pe piatra de mormant parasita". Trecut-au anii, dar amintirea ei nu s-a sters de pe piatra. Si nici nu se va sterge, daca ne vom ingriji ca buruienile sa nu biruie nemurirea. "Nu e departe vremea cand tu vei uita totul, si nici vremea aceea cand tu vei fi uitat de toti", spunea Marc Aureliu. Ar fi intelept sa nu uitam cat de necrutatoare este uitarea. Daca noi ne bucuram auzul cu vocea ei, poate ar trebui sa-i cinstim memoria, din cand in cand, macar cu o floare sau cu o lumanare. Ei si tuturor celor care au insemnat si inca mai inseamna ceva pentru spiritul romanesc. Este singura cale spre nemurire. A lor si a noastra.