Rusia - tara cu cea mai mare suprafata din lume - incearca sa-si extinda stapanirea pretinzand Polul Nord. Moscova sustine ca are dreptul la o zona de 1,2 milioane de kilometri patrati din suprafata Oceanului Arctic, informeaza cotidianul britanic The Guardian. In argumentarea acestei pretentii Rusia sustine ca exista dovezi stiintifice care atesta existenta unei continuitati a platoului continental pana spre Polul Nord.
Fasia subacvatica
O echipa de oameni de stiinta rusi tocmai a revenit dintr-o expeditie efectuata in zona Lomonosov, o fasie subacvatica de pamant din estul Oceanului Arctic. Potrivit presei ruse, geologii s-au intors cu "vestea extraordinara" ca fasia Lomonosov este o prelungire a teritoriului rus, un argument suficient pentru a cere forurilor internationale anexarea suprafetei bogata in resurse energetice. Zona respectiva are o suprafata egala cu cea a Frantei, Germaniei si Italiei la un loc. Potrivit legislatiei internationale, un stat are dreptul sa anexeze o zona maritima daca poate dovedi ca platoul subacvatic are o compozitie geologica similara cu solul continental.
ONU a vrut dovezi suplimentare
Rusia si-a anuntat intentia de a anexa Polul Nord pe 20 decembrie 2001 cand a depus o solicitare oficiala in acest sens la Comisia Organizatiei Natiunilor Unite pentru Granitele Platourilor Continentale. Cererea Moscovei a fost facuta in conformitate cu Conventia ONU privind Legislatia Maritima. Documentul depus de Rusia la ONU propune extinderea limitelor platoului continental rusesc dincolo de zona exclusiva de 200 de mile. Zona pretinsa de Moscova include si Polul Nord. Printre argumentele prezentate de Moscova in cerea sa se numara si acela ca lantul muntos subacvatic Lomonosov, care se intinde pana la Polul Nord, ca si lantul muntos Mendeleev constituie extensii ale platoului continental eurasiatic. In anul 2002 ONU a adoptat o solutie de mijloc - fara sa respinga sau sa accepte cererea ruseasca - solicitand efectuarea de cercetari suplimentare care sa verifice argumentul rusesc.
Cerere contestata
Pretentiile Moscovei au fost contestate de Norvegia, Canada, Statele Unite si Danemarca in anul 2004. Provincia autonoma daneza Groenlanda detine cea mai apropiata linie de coasta de Polul Nord, iar Copenhaga sustine ca lantul muntos subacvatic Lomonosov constituie de fapt o extensie a Groenlandei.
In 1925 Canada a fost prima tara din lume care si-a extins granitele in directia Polului Nord - insa aceasta pretentie nu a fost recunoscuta la nivel international. Statele Unite nu au recunoscut nici ele pretentiile canadiene si au trecut in repetate randuri cu submarine atomice prin apele considerate de candieni ca fiind ape nationale. In general - fara a exista o conventie internationala in acest sens - apele Oceanului Arctic si Polul Nord au fost considerate ca fiind teritorii internationale.
Zacamintele energetice
Studii actuale sustin faptul ca datorita incalzirii globale zona arctica ar putea deveni o zona activa din punct de vedere economic.
Rezervele de peste, scurtarea unor trasee de transport maritim - insa mai presus de toate rezervele de hidrocarburi din platoul continental al Oceanului Arctic au devenit cat se poate de atractive pentru marile puteri care incearca in prezent sa-si imparta aceste noi teritorii.
Rusia detine cele mai mari rezerve de hidrocarburi din intreaga lume - fiind al doilea mare exportator mondial de gaze naturale si petrol din lume. Politica Kremlinului de dupa caderea URSS a fost una de mentinere pe termen lung a controlului rusesc asupra pietelor globale de energie, inclusiv prin acapararea noilor rezerve.
Anuntul rusesc privind intentia de anexare a Polului Nord ar putea constitui si o mutare strategica la nivelul politicii internationale: Statele Unite au refuzat pana in prezent sa ratifice Conventia ONU privind Legislatia Maritima. In cazul in care Rusia va exercita presiuni pentru anexarea Polului Nord, Washingtonul ar putea fi fortat sa ratifice aceasta Conventie pentru a putea contracara din interiorul ONU mutarea ruseasca.