Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei incepe luni, 1 iulie, iar fiecare roman se va duce la doctorul de familie, dupa ce primeste prin posta un talon cu mentiunea "medic", pentru un consult si analize ce sunt realizate in luna de
Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei incepe luni, 1 iulie, iar fiecare roman se va duce la doctorul de familie, dupa ce primeste prin posta un talon cu mentiunea "medic", pentru un consult si analize ce sunt realizate in luna de nastere a fiecaruia.
Cei nascuti in iulie vor primi scrisorile in etape, in cursul acestei luni, conform contractului incheiat de CNAS cu Posta Romana. Conform aceluiasi contract, cei nascuti in luna august vor primi scrisorile in a treia decada a lunii iulie. Pana la sfarsitul anului, toti cetatenii vor primi scrisorile si taloanele. Potrivit ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, primele doua luni vor fi probabil de rodaj, mai ales ca iulie si august coincid cu perioada de concedii atat pentru medici, cat si pentru cetateni. De aceea s-ar putea ca la inceputul lui iulie sa nu fie afluenta mare la cabinetele medicilor de familie si, implicit, la laboratoare. "Totusi cetatenii trebuie sa stie ca nu pot merge la medic inainte sa primesca acasa talonul", a adaugat demnitarul.
Programul de Sanatate a Populatiei este finantat integral de Ministerul Sanatatii Publice (MSP). Romanii vor beneficia gratuit de o consultatie clinica si un set gratuit de analize (maximum noua) care sa ajute la depistarea unor eventuale afectiuni cardiace, hepatice, renale, diabet sau anemii. Fiecare persoana va primi acasa o scrisoare cu pasii de urmat si cu doua taloane nominale. Astfel, pe un talon scrie "medic" si cu acesta cetateanul se va prezenta la consultatie, la medicul de familie, in luna in care este nascut. Acest talon va ramane la medicul de familie. Pe al doilea talon scrie "laborator de analize" si cu el cetateanul se va prezenta la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate. Medicul de familie va scrie si va parafa pe spatele talonului analizele recomandate. Investigatiile paraclinice care pot fi efectuate in cadrul programului sunt stabilite de catre medicul de familie in urma examenului clinic. Daca in urma acestor examene medicul de familie suspicioneaza existenta unei boli, pacientul va fi trimis la medicul specialist. Persoanele asigurate, care au fost depistate cu probleme de sanatate ce nu pot fi rezolvate de medicul de familie examinator, vor fi trimise de catre acesta, cu bilet de trimitere, la cabinetele de specialitate pentru precizarea diagnosticului si a atitudinii terapeutice. In final, pe baza tuturor acestor informatii, tot medicul de familie va fi cel ce va trage concluziile asupra starii de sanatate a pacientului. Medicul de familie va programa asiguratii de pe lista in luna in care acestia sunt nascuti. In cazul in care exista persoane care nu au medic de familie ele se pot prezenta la orice doctor. Medicul de familie va programa, in perioade bine stabilite, cetatenii neasigurati care au solicitat sa se inscrie pe lista sa si pe cei care nu au alt doctor. Nu vor face control persoanele care in ultimele 30 de zile au efectuat investigatiile paraclinice mentionate in program, bolnavii cronici cunoscuti si dispensarizati de catre medicul de familie, care in ultimele 90 de zile au efectuat investigatiile paraclinice mentionate in program, cat si copii de la 0-3 ani, decat la recomandarea expresa a medicului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.