Aproape jumatate din populatia Romaniei traieste in mediul rural. Cel putin asa indica datele Raportului anual a€˛Situatia populatiei lumii", lansat in urma cu doua zile de UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie. Ce inseamna acest lucru? Nimic altceva decat sublinierea nivelului de saracie din Romania. Sa pornim de la o definitie. Conform metodologiei, o comuna este saraca daca este caracterizata, in acelasi timp, de deficit de capital biologic si uman, are o infrastructura slab dezvoltata si inregistreaza valori inalte ale natalitatii si ale emigratiei. Cam aceasta este situatia. Romania a devenit o uriasa comuna intr-o Europa urbana, ca sa adaptam titlul unui interesant studiu realizat de Institutul de Sociologie al Academiei Romane.
Peste 10 milioane de cetateni in mediul rural reprezinta un semnal de alarma. O certificare a faptului ca politica a€˛Efectului J", de restructurare prin lichidare a sectorului industrial, a lasat rani adanci in plan social. Oricat de mult am cosmetiza datele, nu putem ascunde realitatea. Satul a reprezentat singurul refugiu pentru milioane de romani. Pentru unii doar temporar, pana au reusit sa paraseasca tara in cautarea unui loc de munca. Culmea, ei au si fost platiti de stat sa ia calea pribegiei. Sa ne reamintim platile compensatorii acordate valurilor de disponibilizati din minerit si din societatile comerciale pe care s-a pus lacatul. A spune ca in prezent avem agricultori 36,5 la suta din forta de munca existenta reprezinta o minciuna. Acest procent nu reprezinta altceva decat dimensiunea somajului mascat din Romania. Este evident atunci cand ne raportam la numarul populatiei neremunerate din agricultura care, atentie, a crescut cu 700 la suta in primii 7 ani de dupa Revolutie. "Majoritatea covarsitoare a populatiei din mediul rural traieste de pe urma muncii familiale neremunerate si a muncii pe cont propriu, care insumeaza 68,2% din totalul populatiei ocupate din rural. Acest fapt ilustreaza fenomenul ruperii economiei rurale de economia generala, al ivirii peste noapte (prin efectele Legii 18) a unui adevarat abis intre cele doua, ceea ce face aproape imposibil accesul taranimii la economia mare a tarii si, astfel, provoaca o dramatica diminuare a puterilor economice (in frunte cu puterea de cumparare) ale taranului. Silit la o agricultura de subzistenta, stramtorat prin politicile reformei, nevoit sa suporte retragerea statului (a subventiei) din economia rurala, taranul se afla dintr-o data aruncat cu cicluri istorice inapoi, intr-o agricultura de tip feudal. Taranul reformei a fost silit, imediat dupa aplicarea Legii 18 si oarecum prin efectele ei, sa redescopere plugul tras de magar (fiindca un cal se cumpara la un pret pe care agricultura autosubzistentei il facuse inaccesibil)", mentioneaza studiul Institutului de Sociologie al Academiei Romane.
Cam aceasta este imaginea reala a unei Romanii care a aderat la Uniunea Europeana. Mai mult, avem o situatie paradoxala. Conform estimarilor Bancii Mondiale, suprafata agricola si potentialul solului ar putea asigura tarii noastre o productie care sa acopere cererea a peste 80 de milioane de consumatori. Desigur, in conditiile in care am avea un sector agricol real, lucru care lipseste Romaniei. Pana cand nu va fi inteles acest lucru, pana cand nu va fi demarata o reala reforma in agricultura, o reforma care sa permita sectorului bancar accesul in sate, ruralul romanesc nu va reprezenta altceva decat un refugiu in saracie. La ora actuala, taranul roman, considerat fermier, nu are nicio sansa sa exploateze eficient potentialul agricol. O speranta ar fi folosirea adecvata a fondurilor europene. Dar pentru acest lucru trebuie sa existe o perspectiva, un program clar de dezvoltare a agriculturii, lucru pe care nu l-am auzit pana acum. Probabil de aceea nimeni nu s-a mai incumetat sa reinoiasca a€˛pariul pierdut cu agricultura", o carte jucata neinspirat imediat dupa 1990.