Pesedistii coordonati de combinatorul Viorel Hrebenciuc le-au fortat ieri mana liberalilor incercand sa obtina, prin intermediul unor negocieri fulger, controlul asupra CNA prin nominalizarea lui Valentin Nicolau la carma Consiliului.
Pa
Pesedistii coordonati de combinatorul Viorel Hrebenciuc le-au fortat ieri mana liberalilor incercand sa obtina, prin intermediul unor negocieri fulger, controlul asupra CNA prin nominalizarea lui Valentin Nicolau la carma Consiliului.
Pana la ora inchiderii editiei, toate negocierile PNL-PSD au fost sortite esecului fapt soldat cu anuntul demisiei fostului sef al SRTV, Valentin Nicolau. Surse din interiorul CNA ne-au precizat ca liberalilor le-a sarit tandara in momentul in care au realizat ca PSD vaneaza si sefia CNA desi "trocul" initial se referea doar la acapararea SRTV de catre social-democrati. Liderii PNL i-au avertizat chiar pe pesedisti ca vor boicota ungerea lui Alexandru Sasu(PSD) la carma SRTV. La randul lor, au continuat aceleasi surse, pesedistii au invocat faptul ca mandatul lui Ralu Filip ar continua inca un an si jumatate, fapt care l-ar propulsa pe Nicolau sef la CNA pe aceasta perioada. In aceste conditii, liberalii l-au acuzat pe Hrebenciuc de nesocotirea intelegerilor subterane parafate intre liberali si pesedisti. Sursele ne-au explicat ca nemultumirile lui Valentin Nicolau sunt multiple. "Fostul sef al SRTV s-a prezentat la CNA pozand in viitorul conducator al institutiei. Valentin Nicolau s-a enervat in momentul in care a realizat ca unul dintre contracandidatii sai la functia suprema, Radu Teodorel, este sprijinit tot de PSD, acesta din urma fiind cotat cu sanse mari de acaparare a postului. "Teodorel este membru respectat in CNA", ne-au dezvaluit sursele. Pe de alta parte, Nicolau a realizat ca nominalizarea sa ca sef al Consiliului este destul de dificila in conditiile in care in consurs a intrat si alt "greu" al CNA, nominalizarea PNL Razvan Popescu.
Carmazan in locul lui Nicolau
PSD l-a propus ieri pe regizorul Ioan Carmazan pentru postul de membru al CNA, in locul lui Valentin Nicolau, care si-a anuntat demisia, a declarat pentru Mediafax liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc. Carmazan urmeaza sa fie audit ieri, la Comisiile parlamentare de cultura.
Valentin Nicolau, membru CNA numit de Parlament in urma cu o saptamana, pe locul ramas vacant dupa decesul lui Ralu Filip, si-a anuntat colegii de Consiliu ca demisioneaza din functie din cauza ca "nu poate face lucruri care nu-i stau in fire".
Nicolau s-a declarat nemultumit de faptul ca, desi nu era trecut pe ordinea de zi, CNA a discutat, miercuri, despre alegerea noului presedinte al CNA.
Geoana a spus ca nu au existat negocieri intre PSD si PNL privind un ipotetic sprijin reciproc intre cele doua formatiuni in vederea impartirii functiilor de presedinte al CNA si presedinte al SRTV. El a mentionat insa ca discutiile de ieri, din cadrul CNA, pentru alegerea presedintelui Consiliului au dus la amanarea sedintei comune a Parlamentului in care trebuia votat presedintele CNA. Geoana a apreciat ca gestul lui Nicolau de a-si anunta demisia este "probabil legat de faptul ca alegerile din CNA nu au dus la alegerea sa ca presedinte".
Negociere la sange
Negocierile dintre PSD si PNL au blocat, de altfel, toata activitatea Parlamentului. Programata initial pentru ieri dimineata, votarea CNA si conducerii TVR a fost re-reprogramata in functie de ultimele intelegeri intre liberali si pesedisti. Dezbaterea motiunii simple a PSD privind Sanatatea depusa la Senat a fost si ea reprogramata pentru astazi la ora 9.30. Ieri dupa-amiaza conducerile celor doua Camere convocasera si o sedinta comuna a Parlamentului pentru a discuta numirea presedintelui CNA si seful TVR. Initial, sedinta comuna ar fi trebuit sa aiba loc la 9.00. iar apoi la ora 11, pentru ca inainte de ora inchiderii editiei sa se stabileasca ora 17.30. Toate aceste amanari s-au datorat situatiei incerte create dupa ce CNA a decis sa amane alegerea unui nou presedinte al institutiei. Ultima varianta in ceea ce priveste CNA era aceea ca desemnarea noului presedinte al CNA urma sa fie discutata astazi.
Nemultumirea SPUSTV
Sindicatul pentru Unitatea Salariatilor din Televiziunea Romana (SPUSTV) si-a exprimat de nenumarate ori dorinta si disponibilitatea de a fi parte activa in procesul de modificare a Legii nr.41/1994, constient fiind ca numai o noua lege poate duce la depolitizarea conducerilor serviciilor publice de radio si televiziune, se arata intr-un comunicat remis redactiei. "Ne aflam in situatia in care actualul Consiliu de Administratie al SRTV a fost ales dupa algoritmul politic dictat de legea in vigoare. In aceste conditii, a fost posibila desemnarea in functia de presedinte-director general al SRTV a unui om politic aflat in conducerea partidului care l-a propus", se mai spune in comunicatul SPUSTV.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.