Orice veti spune, se vede cu ochiul liber ca atunci cand toate schioapata in preajma noastra, un progres tot inregistram. E o regula universala! Altfel, Pamantul ar refuza sa se mai roteasca in jurul soarelui, soarele s-ar burzului la noi toti - si asa s-ar putea instala haosul cosmic. Apoi dezordinea mondiala, sau viceversa. Cineva, parca, sta sa cantareasca si iar sa cantareasca hoardele de rele pana cand hotaraste: "Gata, pana aici ! Ne-am facut destul de ras, e cazul sa ne mai si bucuram!". Si talerele balantei intra in functiune. O forta nevazuta si nestiuta are grija sa calculeze, la centima, cat, de ce si unde mai trebuie sa adauge pentru ca echilibrul sa se reinstaureze. Pentru moment, fiindca, mai departe, iarasi se-ncurca itele. Si se-ncurca rau de tot. O luam de la capat?! Nu. Rabdarea e pe sfarsite. Iar noi jinduim, prin structura noastra de fiinte armonioase, dupa liniste.
Jinduim dupa viata. Si totusi, oricine poate observa, oricand si oriunde, o doza de nefiresc in mersul lucrurilor; o abatere de la normalitate; piedici de tot felul - frane politice, economice, culturale; scandaluri mediatice generate de amintitele frane sau abuzuri pe aceeasi tema; indiferenta alesilor ridicata la puterea 14; minciuna, coruptia, jaful - pe fata sau mascate - care, intr-un tarziu, tot vor iesi la iveala. Cine se mai indoieste de faptul ca, zilnic, sau aproape zilnic, suntem "conectati" - binecuvantate fie canalele mediatice ! - la un adevarat alai de napaste?! Lor le consacram timpul nostru liber si comentariile - mai mult alandala decat avizate. Ai zice chiar ca in lume sunt cateva fiinte "globale", malefice, care adulmeca faradelegile, se hranesc cu ele si apoi le revarsa peste vietile noastre sub chipul unor balauri cu sapte capete. Apocaliptic, nu?
Asa a fost din toate timpurile. Dar societatea are atatea parghii pentru contrabalans, incat nici nu banuim de unde face rost de ele. Cea mai puternica arma de aparare impotriva a tot ce ne-ar putea strivi fizic sau mental este rasul. Prin ras ne eliberam de traume, ba mai mult, gasim, vrem nu vrem, idei, solutii, formule pentru a ne confectiona platosa salvatoare. Impotriva strambatatilor, uraciunilor, amenintarilor. Asa a aparut caricatura! Doar, doar s-ar mai putea indrepta ceva. Sigur, asii penitei, caricaturistii, nu au avut, nu au si nu vor avea niciodata parte de liniste: ei sunt mereu in razboi cu "sistemul". De fapt, cu tot ceea ce il sustine, intretine si rasfata. Si totusi, grafica satirica a inceput, treptat, sa-si piarda efectul. Se publica si se expune caricatura la noi si in lume - in ideea ca rasul, hohotul de ras, "grimasa" caricaturala i-ar putea trage de maneca pe acei perturbatori inraiti - e si asta o meserie, nu-i asa? - ai zilelor noastre. Ei, bine, ei merg inainte. Adica isi exercita constiincios meseria, in raport direct proportional cu productia de "sageti" ce le sunt destinate. Cu cat atacurile caricaturistilor sunt mai vehemente, cu atat este mai mare nepasarea indivizilor - fie cei care ne conduc destinele (sau au doar impresia ca o pot face!), fie aceia care se cred importanti fara sa stie ca, in realitate, nu au nimic comun cu adjectivul cel mai drag lor.
Noi nu putem decat sa-i asiguram, prin cuvintele unui as al penitei, mai exact al portretului satiric, Stefan Popa - Popa's, ca, in ciuda indarjirii celor specializati in rele si gafe, "romanii au inca simtul umorului". "Daca unui roman ii dai sa manance, sa bea, poate oricand sa faca trafic de umor. In schimb, daca il frustrezi de cele necesare vietii, ii va pieri cheful".
Scoala romaneasca de caricatura demonstreaza insa ca nimeni si nimic nu-i rezista. Atentie, asii hazului de necaz abia isi asteapta a€śclientiia€ť!