Aventura: concediu sau serviciu?

A cincea zi de aventura pare deja prima luna. Suntem obositi, hainele stau perfect mulate pe noi, pentru ca nu le-am mai schimbat de marti, iar stomacul s-a intarit, dupa atitea lupte cu raul de mare. Suntem in schimb marinari care nu se mai tem de valuri de trei-patru metri si nici de barci care merg cu geamurile de la cala in apa. Pazea!

Noaptea de navigatie a fost una a bataliei cu vamesii bulgari. De la Nessebar ne-au trimis la Burgas, la Burgas nu s-au omorit cu formalitatile, insa ne-au transmis prin radio ca mai avem niste hirtii de rezolvat la Tarevo. Fiecare port inseamna pentru noi doua ore, de la care incepem sa adaugam timpul petrecut cu explicatii si stampile. In noaptea de miercuri cel putin, a fost nevoie de vechiul truc balcanic al apelului la prieteni in locuri inalte pentru a aduce un vames de acasa 60 de kilometri, la barca noastra. Multumim, scuzati deranjul!

Dimineata, am avut de luat un pasager in largul marii: Serban Pretor, care a vrut sa intre in Bosfor cu nava noastra. A facut drumul de la Aiax la Neia inot, pentru ca n-am avut curaj sa legam navele una de alta pe valuri.

Apropo de valuri: Eol, care a plecat mult dupa noi e blocat la Balcic de o furtuna, insa aceeasi furtuna ne-a trimis si noua niste dune de apa de trei-patru metri, cu care ne-am luptat toata ziua. Partea buna: ne imping spre Bosfor. Partea rea: ne imping si lateral, astfel incit barca se balangane naucitor. Mai iei si-o curba strinsa, cind te sperii, adaugi si vela, care te inclina si ea si ai reteta infarctului, de dinainte de inec.

Evident, noi musii. Capitanul Drugan n-are nici o tresarire, doar cite un zimbet. Ironic? E voie, suntem marinari de ocazie.

Din loc in loc de oprim si facem o baie in mare: nu e nimic mai curat ca Marea Neagra, la 20 de kilometri de civilizatie. Si ne mai oprim pentru delfini, si ei mai grasi si mai frumosi pe masura ce cobori spre sud. Peste mai putin pe la noi, il radem noi pe tot, imi spune capitanula€¦

Azi a fost prima zi din viata mea cind n-am mai vazut malul de pe mare. Ar trebui sa scriu ca sentimentul e covirsitor si alte bla-bla. De fapt, sentimentul e ca orice sticla cu apa minerala rece e la cel puin 50 de mile marine. Ingrozitor!

Cind va scriu, Bosforul se indreapta spre barca Neia cu viteza nerabdarii noastre. Mergem cu 15 kilometri pe ora - si stim asta de pe GPS-ul de masina al lui Alex Molovata. Cel cu care am venit, special creat pentru navigatie, s-a stricat. La fel si busola, asa ca toata ziua am navigat dupa unghiul pe care il facea barca cu valurile... N-as fi crezut ca se poate!

Daca am ajuns, si in ce stare, va spun in curind. Ma intorc la voi miine cu sfaturi practice, in caz ca vreti sa repetati aventura noastra!

---

Despre autor: