Agricultorii care au contractat proiecte SAPARD vor primi banii cu 10-20 de zile mai devreme. Fermierii pot depune cererile de obtinere la nivel judetean. De acelasi tratament vor avea parte si persoanele care vor contracta bani comunitari prin Planu
Agricultorii care au contractat proiecte SAPARD vor primi banii cu 10-20 de zile mai devreme. Fermierii pot depune cererile de obtinere la nivel judetean. De acelasi tratament vor avea parte si persoanele care vor contracta bani comunitari prin Planul National de Dezvoltare Rurala.
Procedura anterioara prevedea ca cererile de plata se depun la Centrele Regionale ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) de care apartine judetul in care se deruleaza investitia, iar termenul maxim de procesare a documentelor era de 40-50 de zile. Noua data-limita este de maximum 30 de zile, se arata intr-un comunicat al agentiei, remis Mediafax.
Noua procedura va fi aplicata si pentru cei care vor beneficia de fonduri UE prin intermediul Planului National de Dezvoltare Rurala, noul instrument de derulare a banilor comunitari, dupa incheierea programului SAPARD.
Totodata, agricultorii vor putea depune si proiectele de finantare prin intermediul PNDR direct la Oficiile Judetene ale APDRP. Potrivit celor mai recente estimari ale Ministerului Agriculturii, fermierii vor putea depune proiecte pentru obtinerea fondurilor prin noul program la sfarsitul lunii iulie.
Fermierii care au contractat proiecte prin asa-numitul program SAPARD romanesc, o continuare a programului SAPARD, cu bani de la bugetul de stat, dupa ce fondurile UE destinate programului au fost epuizate, vor beneficia, de asemenea, de scurtarea termenului.
"Desi anuntata acum mai bine de o luna, aceasta masura nu a fost implementata pana cand nu au fost parcursi toti pasii legali pentru aprobare", a declarat in comunicat Dan Gherghelas, directorul general adjunct al APDRP.
Programul SAPARD se deruleaza pe principiul "n+2", astfel ca banii aferenti unui anumit an trebuie cheltuiti in urmatorii doi. Beneficiarii ale caror proiecte au fost acceptate pentru finantare realizeaza investitia din fonduri proprii, urmand ca ulterior cheltuielile sa le fie rambursate din fonduri UE, pe masura ce proiectul este derulat.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.