Ministrul Remes a primit un cadou nesperat de ziua lui: aminarea votului la motiunea PSD din cauza lipsei cvorumului

Premiera absoluta in parlamentarismul postdecembrist: o motiune simpla nu a putut fi votata pentru ca la momentul scrutinului nu se intrunea cvorumul legal de prezenta. Astfel, motiunea simpla a PSD, prin care se ataca domeniul Agriculturii va fi supusa votului joi 28 iunie, ultima zi din aceasta sesiune parlamentara cind, de asemenea, s-ar putea sa se inregistreze o prezenta scazuta la plen.

Rezultatul de ieri din Parlament poate fi considerat un final fericit pentru ministrul Decebal Traian Remes, care astfel ;i-a putut sarbatori ziua de nastere, fara sa fi bifat o infringere in Parlament. Mai ales ca motiunea social-democratilor avea sanse mari sa treaca, tinind cont de faptul ca in afara de PNL, UDMR si PC, celelalte partide votau "pentru".

La un prim control al prezentei in sala erau cu trei deputati sub cvorum. In acest moment, cei citiva penelisti prezenti s-au ridicat si au plecat. A urmat un al doilea control al prezentei, s-a constat ca tot nu este cvorum si sedinta s-a suspendat. Democratii i-au acuzat pe liberali ca deliberat au provocat lipsa de cvorum. Daniel Buda a declarat: "Cind s-a facut a doua prezenta, doar 3 liberali din 40 au introdus in calculatoare cartele de vot". In replica, liberalul Titu Gheorghiof a mentionat: "S-a facut prezenta, erau 163 de deputati prezenti, deci nu mai avea rost sa raminem. Nu eram noi obligati sa asiguram cvorumul pentru motiunea altora".

Dezbaterile motiunii PSD au fost relativ atipice. Deputatii social-democrati care au trecut pe la microfon au atacat toti ministri agriculturii din ultimii doi ani, ex liberalul Gheorghe Flutur bucurindu-se de o atentie deosebita. Liberalii au ripostat, referindu-se mai mult la motiunea inaintata de deputatii PD si PLD, iar democratii l-au atact pe Remes la baioneta, acuzindu-l ca "a pus in pericol hrana natiunii" si catalogindu-l ca fiind "grobian, incompetent si amator".

In raspunsul sau, ministrul de resort a prezentat o serie de cifre si date pe care le are in vedere si a afirmat ca "bugetul lui Remes pentru agricultura pe 2008 va deveni un buget de referinta si va va obliga nu numai sa-l cresteti, nu veti mai putea niciodata cobori la cifra de rusine obtinuta in 2007 de Flutur".

Motiunile de luni, cele ale PD au reprezentat previzibil - un dezastru pentru initiatori si a aratat ca democratii sint izolati in Parlament, atunci cind este vorba de initiative propri. Prima, cea contra ministrului Sanatatii a fost respinsa fara drept de apel cu 150 de voturi "impotriva", 59 de voturi "pentru" si 4 abtineri. Cea de a doua, care l-a vizat pe ministrul Agriculturii nici macar nu a mai intrat in dezbateri, fiind scoasa de pe ordinea de zi, in urma unui scrutin in care s-au inregistrat 111 voturi "pentru", 56 "impotriva" si 8 abtineri. Propunerea de scoatere de pe ordinea de zi a fost facuta de PSD care a invocat neconstitutionalitatea textului, invocind precedentul Monica Macovei, din primavara, cind Curtea a decis ca un ministru nu poate fi demis printr-o motiune simpla.

"Protestam ferm si vehement", a afirmat de la microfonul Camerei deputatul PD Ioan Oltean, iar colegul sau Cristian Radulescu a declarat ca "ne aflam in fata celei mai mari incalcari a Constitutiei din ultimii 17 ani". "Curtea Constitutionala, cind va convine? Cind va este favorabila sau nefavorabila?", a venit replica din partea lui Anghel Stanciu (PSD), iar timp de 30 de minute scandalul a fost la el acasa in plen. Spiritele au fost calmate de Bogdan Olteanu, presedintele de sedinta, care a explicat ca Biroul Permanent ar putea repune joi motiunea pe ordinea de zi in cazul in care din textul acesteia se va retrage cererea de demitere a ministrului.

Verificari privind prezenta

Ora 17.27 : PSD 70 deputati, PNL 9, PRM 11, PD 36, UDMR 9, PC 5, Minoritati 9, Independenti 14 (total 163 deputati)

Ora 17.54: PSD 76 deputati, PNL 3, PRM 11, PD 38, UDMR 4, PC 7, Minoritati 0, Independenti 15 (total 154 deputati)

Ce solicita PSD in motiunea pe Agricultura

1. Modificarea si completarea legii 381/2002 privind acordarea despagubirilor in caz de calamitati naturale in agricultura

2. Asigurarea unui buget pentru agricultura la nivelul maxim permis de reglementarile europene prin reevaluarea fondurilor prevazute pe 2007

3. Acordarea sumei de 400 lei pe hectar pentru platile din anul 2007

4. Acordarea unui sprijin financiar de 350 lei producatorilor ce detin si exploateaza suprafete de teren pina la un hectar, inclusiv

5. Acordarea unui sprijin financiar in anul 2007 pentru culturile ecologice

6. Subventionarea cu 5.500 lei vechi/kg a semintei de griiu si de orz necesara infiintarii culturilor din aceasta toamna

7. Subventionarea motorinei pentru culturile ce se vor infiinta si recolta din 2008 cu 15 mii lei/litrul

8. Acordarea unei subventii pentru irigatii de 1.200 lei/hectar

9. Finalizarea Programului National de Dezvoltare Rurarla pe perioada 2007 2013

10. Stabilirea nivelului alocatiei bugetare la 30% din volumul creditului agricol acordat de bancile comerciale pentru activitatile de productie din sectorul vegetal si din zootehnie.