Actualmente profesor titular de limba si literatura romana la Facultatea de limbi si literaturi straine a Universitatii din Torino, Marco Cugno a fost lector de italiana la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1965-1969), timp in care a invatat foarte bine limba romana, exersand-o apoi in numeroase traduceri de referinta ale unor scriitori importanti, la edituri italiene de prestigiu: Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Paul Goma, Zaharia Stancu, Norman Manea, Constantin Noica, Lucian Blaga. Are in pregatire un volum de studii despre Mircea Eliade, sub tipar un volum despre Eminescu si eseuri despre Constantin Noica, Adrian Marino, Nichita Stanescu, Marin Sorescu si Ana Blandiana.
In 1973 a obtinut premiul "Citta de Monselice" pentru traducerea "Opera prima" a lui Tudor Arghezi, iar in 2005 a fost numit "Profesor honoris causa" al Universitatii Bucuresti. In 1967 si 1997 a primit premiul Uniunii Scriitorilor Romani pentru "La poesia romena del Novocento".
Ca rasplata a meritului de-a fi promovat aproape patru decenii literatura romana, la cea de-a sasea editie "Zile si nopti de literatura", 8-12 iunie, 2007, Neptun, juriul i-a acordat lui Marco Cugno, unul dintre importantele premii ale Festivalului.
Marco Cugno, ce moment traieste literatura in lume?
O intrebare foarte grea. Nu cred ca traieste un moment deosebit. Continua sa fie ea insasi. S-a schimbat situatia mondiala, se vorbeste de globalizare si, probabil, si literatura s-a globalizat in sensul ca acuma, intr-adevar, exista un multicentrism care e bine venit fata de eurocentrismul care a fost pana nu de mult. Totusi, in acest pluricentrism exista un sistem in care unele literaturi sunt dominante, fara ca celelalte sa fie, ca sa spunem asa, minore. Culturile care au avut o traditie istorica indelungata mai stapanesc si piata literara de carti, dar, in ultimii ani mai ales, au fost descoperiti unii scriitori apartinand unor literaturi despre care lumea nu stia absolut nimic. Ultimul Premiu Nobel e o demonstratie, de pilda.
Scriitorul turc Orhan Pamuk.
Pentru mine a fost o noutate, o demonstratie, nu stiam absolut nimic despre el si, cand am citit, mi s-a parut un scriitor foarte interesant. Se simt niste schimbari in bine in sistemul acesta cultural, o deschidere spre acele literaturi necunoscute sau la periferia Imperiului, cum este literatura romana.
Cu siguranta, nu v-a fost foarte greu sa va apropiati de limba romana.
In primul rand, cele doua limbi sunt apropiate, au aceasta radacina, deci asta e deja ceva foarte important, limba romana fiind o limba neolatina cu totul deosebita, precum se stie, fata de celelalte limbi surori, pentru ca s-a dezvoltat intr-un context in care a fost influentata. Ne gasim in fata unei limbi latine, dar mai interesante intr-un anumit sens. Ea poate sa foloseasca uneori cuvantul latinesc sau cuvantul slav, ceeea ce la noi, in Occident, nu e posibil. Limba italiana are mai mult de o mie de ani. Primele documente sunt in jurul anilor 960. Literatura a inceput in secolul al XIII-lea, si, dupa cum stiti, imediat am avut trei mari scriitori care ne-au umplut pentru secole: Dante, Petrarca, Boccacio. Datele literaturii romane nu corespund cu cele ale literaturii noastre. Cand la noi era Renastere, aici era o situatie inca in dezvoltare. Exista cultura, dar era de un alt fel. Eu cred ca se ajunge la sincronism in secolul XX de fapt, nu numai cu literatura italiana, ci si cu cea europeana. Avangarda este, de pilda, un fenomen european la care Romania a participat, avand o contributie deosebita: Tristan Tzara, Brancusi, Ionesco, s.a.m.d. Eminescu pentru voi este un mare poet, ultimul poet al Romantismului, pentru altii un deschizator al unui drum nou al poeziei. Eu chiar acum am facut o carte despre Eminescu, dar sa nu exageram totusi cultivand Protocronismul. Un viciu care trebuie inlaturat cu totul! Este un mare poet, dar nu cum au scris unii, ca a deschis un drum nou in poezia mondiala.
S-a delirat mult, mai ales in perioada comunista, dar dincolo de asta Eminescu este intr-adevar, pentru cultura noastra, etern si mereu actual. Marco Cugno, vorbiti va rog, despre inceputurile "aventurii" romanesti!
Eu, tanar licentiat la Facultatea de Litere la Torino (facusem italiana), am fost trimis la Bucuresti ca lector italienist, in februarie 1965 cand au murit Gheorghiu Dej si George Calinescu. Nu a fost o alegere a mea. As fi putut sa merg in Suedia de exemplu, dar cand s-a deschis lista si s-a ajuns la numele meu, postul de la Bucuresti era disponibil.
Ati fost primul lector italian?
Da, am fost primul lector italian dupa reluarea relatiilor culturale cu Romania. Am fost catapultat aici intr-o lume pe care nu o cunosteam de loc: acel socialism real. N-am militat niciodata in nici un partid, eram de stanga, cum sunt si acum, vorbind in sens foarte larg si eram deci interesat sa vad ce se intampla intr-o tara cu socialism, cum am spus, real. Cand am sosit, nestiind aproape nimic despre Romania, a trebuit sa invat limba. La Torino exista o catedra de romana, dar eu facusem italiana. Am inceput asadar sa invat limba si am avut noroc, pentru ca am frecventat cursuri de limba la Universitate, am fost la Cursuri de Vara de la Sinaia in 1965, care erau de un inalt profesionalism, cu mari profesori. Fusesem invitat de profesorul Boris Cazacu. A fost o experienta foarte interesanta!
Am inceput sa citesc de atunci carti, ale multor tineri scriitori care mi-au devenit si prieteni. Marin Sorescu este unul dintre ei, ba chiar pot spune ca mi-a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut in Romania. Citeam si Nichita Stanescu, Ana Blandiana, in sfarsit, carti ale tinerilor poeti. Am trecut apoi la Blaga, Arghezi (era mai greu de citit, desi prima mea carte tradusa la intoarcerea in Italia a fost a lui, o antologie). Sunt foarte mandru de asta, pentru ca Arghezi nu este usor de tradus. Cand am reluat totusi dupa ani poezia lui, am reusit sa dau o traducere mai buna, cum e si firesc. Din punct de vedere metric m-am apropiat mai mult de textul original traducand cu rima. Si Luceafarul l-am tradus cu rima, pentru ca Eminescu fara rima totusi nu suna cum trebuie. Totul e sa nu fortezi. Traducerile sunt efemere, ramane textul, daca-i un text mare. Ele schimba cate ceva si se refac mereu in functie de gust.
Intr-un fel l-a tradus Cosbuc pe Dante si in alt fel Etta Boeriu.
Sigur, sigur.
Care este autorul roman (pe care l-ati tradus), cu cel mai mare impact in Italia?
O carte mica, pe care am propus-o eu in Italia la o editura foarte importanta, si care a avut un succes foarte bun de critica, a fost "Cele sase maladii ale spiritului contemporan", a lui Constantin Noica. S-a intamplat ceva care in general nu se intampla. La noi in Italia exista un supliment cultural, ce apare duminica (cel mai important), al cotidianului economic "Cofindustria". Ei bine, in acest supliment au aparut doua recenzii referitoare la cartea lui Noica, ceea ce era cu totul exceptional pentru acest important saptamanal.
O carte care a avut de asemenea un succes de critica foarte bun este "Intoarcerea huliganului" a lui Norman Manea.
Si pentru mine a fost o experienta importanta, pentru ca Norman Manea este un scriitor greu de tradus. Traducerea a iesit totusi bine. Recenzia cartii facuta de Tabucchi se termina cu un elogiu la adresa mea. (Marco Cugno rade fericit). Daca un scriitor spune ca o carte tradusa de mine se citeste bine in italiana, este o mare onoare. Sa nu uitam ca Tabucchi este un scriitor celebru! Am vorbit cu editorul lui Norman Manea, Lucca Formentone acum cateva saptamani, la Salonul de Carte de la Torino si mi-a spus ca s-a vandut bine cartea. El este nepotul din partea mamei al marelui Arnoldo Mondadori care este intemeietorul editurii "IL Saggiatore". Era o editura mica, dar foarte importanta pe care el a reinfiintat-o acum cativa ani, urmand traditia familiei. Sigur, nu poate sa fie un bestseeler, e o carte dificila. Cum nu poate deveni un bestseeler primul volum "Orbitor" al lui Mircea Cartarescu, tradus de colegul meu Bruno Mazzoni pentru editura "Volen" din Roma, dar ei sunt scriitori de valoare, chiar daca nu va exista o furie a vanzarii cartilor lor.
S-a vorbit in aceste zile la Neptun printre altele si despre autovictimizarea scriitorului roman. Este motivata?
Intr-un anumit sens, da, dar se exagereaza si astfel complexul de inferioritate devine complex de superioritate...
Devine chiar trufie.
Da, in sfarsit, e foarte complicat. Eminescu e intraductibil, dar orice poet e intraductibil. Cum poti sa-l traduci pe Leoppardi? Se stie foarte bine ca un mare poet e intraductibil. Daca-l traduci, se pierde 20-30% din intreg si depinde de tine sa poti fi cat mai aproape de original. Ecco spune foarte bine ca trebuie sa calculezi totul exact. E un sentiment destul de complicat care apartine totusi culturilor care nu au avut sansa istorica de-a intra in sistemul asta cultural despre care vorbeam inainte. Intr-un anumit sens, Cioran avea dreptate cand vorbea despre "tragedia culturilor mici". Acum, impresia mea este ca totusi s-a depasit asta, in sensul ca acest policentrism ne duce catre o situatie mai optimista.
Dar cu "specificul national", ce puteti spune?
Eu, personal, cred ca nu mai e cazul sa vorbim despre specific national. Literatura romana trebuie sa se prezinte asa cum este. Eu nu am plecat niciodata de la conceptul asteptarii, nu cred deci in tema propusa la Neptun a scriitorilor din Est care asteapta recunoasterea Occidentului. Occidentul se gandeste mai degraba sa nu navaleasca prea multi imigranti, ca sa vorbim asa, cinic. Acuma sunteti integrati in Europa, dar exista si romanii rromi! Eu sunt foarte legat de Romania in care am trait cativa ani buni ai tineretii mele, in care a venit si sotia mea dupa ce ne-am casatorit, in care s-a nascut fiica mea.
Din pacate, acest complex se poate transforma, cum spuneati, in reversul lui si mai nociv. Grav este ca literatura nu a intrat intr-un flux coerent de promovare in alte limbi.
Eu, spre exemplu, am fost un mediator constant. Dar cine sunt eu? Am o meserie, sunt profesor universitar si, desi am avut relatii cu unele edituri si am avut si reusite, nu cunosc totul in amanunt.
Cand s-a jucat "Iona" lui Sorescu la Teatrul Mic in regia lui Andrei Serban, cu George Constantin, eram tanar lector la Bucuresti. Am tradus-o ( a fost prima mea traducere din romana) si am trimis-o la Torino la editura "Inaldi" unde lucra un coleg de-al meu de facultate. Dupa cateva luni primesc o scrisoare din partea directorului Teatrului "Stabile" din Torino, care primise piesa de la colegul meu, si-mi multumea. Era si el la randul lui traducatorul lui Ionesco din franceza si dorea o piesa cu un actor unic. I-a trimis-o lui Gassman, in speranta ca va veni in Torino sa joace. Din nefericire, directia teatrului s-a schimbat si piesa nu s-a mai putut juca. Ar fi fost publicata intr-o colectie de teatru importanta dupa punerea ei in scena si s-ar fi jucat intr-un circuit al teatrelor. A fost asadar o initiativa ratata. O alta deceptie in care am fost mediator, in sensul ca fusesem traducator, a fost romanul "Ostinato" al lui Goma. Am semnat pentru editura "Inaldi" un referat pozitiv cu privire la carte, dar nu am mai avut nici un raspuns. Dupa catva timp am primit din partea editurii Rizzoli cererea de-a traduce romanul. Am semnat contractul, l-am tradus, desi e foarte greu de tradus, pentru ca noi italienii nu avem argouri cum au francezii. Am predat traducerea, am fost platit, dar cartea nu a aparut niciodata.
Nu cumva din cauza presiunilor de la Bucuresti?
Exact! Romania cu puterea de-atunci a reusit sa impiedice aparitia cartii. Ganditi-va, s-a intamplat asta cu o mare editura ca "Rizzoli"! Scrie si Paul Goma despre asta. El numeste si mediatorii acestei operatii, dar mai bine sa nu-i amintim, pentru ca unii dintre ei au si murit. Deci am avut si deceptii, nu numai reusite.
Noi percepem insa, cum e si firesc, reusitele pe care le-ati avut. Marco Cugno, v-a fost literatura alaturi, in momente grele?
In ultimii ani am fost incercat de lovituri de destin de "esenta tare", cum spunea prietenul meu Marin Sorescu. Acum cinci ani am facut un cancer la plamani. Am fost operat si mai traiesc! Literatura si implicarea mea ca traducator m-au ajutat foarte mult.
Sa-i contrazicem, asadar, pe cei care spun ca literatura nu foloseste la nimic!
E ceva ce exista si ea te poate salva. Pentru mine ea a fost o salvare si m-a ajutat cel putin in ultimii ani sa nu cad in depresie. Sa nu uitam ca, de cand omul e om, ea a existat sub diferite forme si nu va muri niciodata.
Il mai cititi pe Ovidiu?
Chiar zilele acestea am reluat (nu pentru ca veneam la Marea Neagra) o editie completa a operelor lui Ovidiu si am citit fragmente in care ii este rusine ca a invatat limba localnicilor si a amestecat cuvintele "acestor barbari" cu cuvintele latine.
Ati scris fictiune vreodata?
Nu, niciodata. Am imprumutat in schimb vocea mea unor mari autori si sper sa nu-i fi tradat prea mult.
Ce planuri imediate aveti cu literatura romana?
O carte despre Eliade, proza fantastica, de fapt sa culeg mai multe texte pe care le-am publicat deja si sa fac cu ele o carte, adaugand si altceva, pe urma sa continui cu poezia de la 1980 incoace, cu efort, pentru ca nu gasesc in Italia cartile lor si va trebui sa fac intr-un fel rost de ele, cumparandu-le din Romania. E o problema!
In incheiere mi-ar placea sa spuneti cate ceva despre Torino.
Torino este prima capitala a Italiei, un oras monumental, istoric. Cei care vin acolo descopera un spatiu despre care nu stiau mai nimic. Sunt foarte multe locuri importante de vazut, unele legate de istoria noastra, altele tot de istoria noastra, dar si de a altor civilizatii. De pilda, al doilea muzeu egiptean din lume dupa Cairo este la Torino. Exista Salonul de Carte cel mai important din Italia, cinematograful s-a nascut la Torino...
Nu pot incheia decat spunand ca este un oras care merita sa fie vizitat.