Mi-e greu sa inteleg licitatia marilor cluburi europene pentru Chivu. Dincolo de valoarea fotbalistica, cred ca argumentul primordial este carisma jucatorului.

E dificil de spus acum (luni seara, la ora 22.00) la ce club va fi dat Chivu „la sigur" marti dimineata si transferat de-a binelea miercuri la prinz. E limpede ca fundasul Romei (inca!) e un fotbalist cu destule calitati. Partea stinga a apararii (central sau lateral) e locul de unde iese frumos la constructie. Stie bine sa faca deposedarea si uneori in postura de ultim aparator salveaza curat si fara complicatii. Din cind in cind, mai marcheaza si goluri din loviturile libere. E aproape un portret perfect pentru un fundas pretuit. Are, din pacate, un defect major. Face destule gafe si de multe ori sint coplesitoare. Sigur ca intotdeauna este atit de jovial si simpatic, atit de amabil, manierat, frumusel si implicat social, incit toata lumea ii iarta lesne greselile si ii lauda momentele de gratie. Chiar daca Barcelona si Inter cauta sa cumpere acum un fotbalist "doi in unu" - capabil sa joace cel putin pe posturile amintite la inceput -, nu cred ca resiteanul este o solutie pe termen lung pentru asemenea cluburi cu greutate. Daca il socotim in tricouri vindute si in actiuni de PR, Chivu poate reprezenta o afacere reusita financiar pentru un club mare, chiar contrabalansata de un salariu de patru-cinci milioane de euro, asa cum isi doreste el! Dar fotbalistic vorbind, nu mai sint atit de convins. Nu ma gindesc neaparat la seara ucigasa de la Manchester, cind "biciclistul" Cristiano Ronaldo l-a scufundat in ridicol, dar au fost destule meciuri ale Romei, ale Ajax-ului si chiar citeva pe la Nationala noastra cind capitanul tricolor ne-a stins lumina cu reactiile sale tehnice din teren. Nu vreau sa pun problema „patriotic", pentru ca din acest punct de vedere romanul Chivu e unul de toata isprava, unul dintre cei care aduc Europei doar argumente frumoase pentru conationalii de acasa. Eu contest doar nesiguranta din fazele decisive, acelea din care marii aparatori reusesc sa faca diferenta. Si ar mai fi ceva. Ceva dincolo de fragilitatea intrinseca, marturisita de numeroasele accidentari din cariera - pentru care ar trebui sa cautam probabil in sacul cu merinde putine si saracacioase ale copilariei. E vorba despre faptul ca jucatorul-model, capitanul-campion al copiilor din Romania fumeaza si nu se sfieste deloc cu asta. Nu-mi spuneti ca nu conteaza. E cit un mic penalty comis asupra fiecaruia dintre pustii nostri de acasa…