Delta Dunarii Guvernul va aloca 4 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro) pentru decolmatarea canalelor si lacurilor din Delta Dunarii. Banii vor fi folositi "in regim de urgenta", ceea ce ar putea presupune lipsa unei licitatii si atribuirea fondurilor prin incredintare directa.  NEPASARE. Situatia dezastruoasa din Delta este cunoscuta de cateva luni, insa autoritatile (mai ales Administratia Rezervatia Biosferei Delta Dunarii) nu s-au sinchisit. Guvernantii incearca sa repare in ceasul al doisprezecelea o situatie despre care stiau de luni bune. In Rezervatie trebuie dragate urgent 35 de lacuri si canale, lungimea canalelor fiind de aproximativ 45 de kilometri. Rezultatele acestei nepasari incep sa se vada. Un studiu stiintific elaborat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunarii" din Tulcea arata ca speciile de flora si fauna din Delta Dunarii sunt puternic afectate. Documentul a fost elaborat in luna mai a acestui an si soma practic autoritatile locale sa rezolve situatia.