Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ar putea contribui la cresterea capitalizarii bursiere si ar putea imbunatati serviciile prestate de aceasta, daca ar da dovada de consecventa si profesionalism, a declarat ieri presedintele SSIF Broker Cluj-Na
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ar putea contribui la cresterea capitalizarii bursiere si ar putea imbunatati serviciile prestate de aceasta, daca ar da dovada de consecventa si profesionalism, a declarat ieri presedintele SSIF Broker Cluj-Napoca, Petru Prunea.
"Poate fi vorba, in cazul CNVM, si de fluctuatia personalului si numirea conducatorilor de catre partide politice, ceea ce poate genera slabiciuni", a spus Prunea, in cadrul unui seminar pe teme economice.
Presedintele societatii de brokeraj a afirmat ca unii conducatori ai autoritatii de reglementare reprezinta interesele unor oameni de afaceri. "Unii ii reprezinta pe domni precum Chelu, Tender, Goia, te miri ce mafioti din teritoriu", a mentionat Prunea referitor la acestia.
Presedintele Broker Cluj nu crede intr-un rezultat pozitiv cu privire la contributiile firmelor romanesti in dezvoltarea serviciilor financiare, motivand ca "succesul depinde de corectitudine, sinceritate si aplecare catre client".
"In acest plan (al serviciilor financiare - n.r.) gasim cei mai multi indivizi care vor sa dea tunuri", a spus Prunea.
Acesta a subliniat si nevoia increderii in institutiile financiare si acuza Depozitarul Central ca nu ofera clientilor structura actionariatului firmelor. "Noua institutie creata mai greu si condusa greu - Depozitarul Central - nu ofera emitentilor, la cerere, structura actionariatului firmelor. M-am intrebat de ce? Poate pentru a sustine grupuri de interese care intra in firma si nu stii ca au intrat", a declarat Prunea.
SSIF Broker SA s-a situat in permanenta intre primele 10 societati care activeaza pe piata de capital romaneasca, in functie de valoarea tranzactiilor efectuate in numele clientilor, cat si pentru portofoliul propriu, la Bursa de Valori Bucuresti.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.