Sezon - canicula va ridica piata la 100 de milioane de euro  Producatorii de inghetata estimeaza vanzari de circa 100 de milioane de euro datorita celei mai calduroase veri din ultimii 100 de ani. 
Romanii incearca sa scap
Sezon - canicula va ridica piata la 100 de milioane de euro  Producatorii de inghetata estimeaza vanzari de circa 100 de milioane de euro datorita celei mai calduroase veri din ultimii 100 de ani. 
Romanii incearca sa scape de caldura racorindu-se cu inghetata. "De cand temperaturile au devenit caniculare se vand foarte bine inghetatele individuale, pe cand cele in cantitati mari, inghetatele familiale, sunt cele mai cautate la cumparaturile de week-end", a declarat Mariana Dragan, manager comunicare la Auchan. Piata romaneasca a inghetatei a cunoscut o crestere in ultimii ani iar trendul este in continuare unul ascendent. "Apreciem pentru urmatorii 3-5 ani o crestere in medie cu 10%/an", a explicat Florin Rosescu, Manager General, Kubo Ice Cream Company.  AFACERE. Productia totala de inghetata din Romania de anul trecut a fost de circa 30.000 de tone, iar cifra de afaceri a ajuns la 50 de milioane de euro. Avand in vedere temperaturile ridicate cu care ne confruntam, producatorii de inghetata autohtoni estimeaza vanzari la cote aproape duble fata de anul trecut, adica 100 de milioane de euro. "Din punct de vedere al valorii vanzarilor estimam piata inghetatei la 100 de milioane de euro", a explicat Florin Rosescu. Mai mult, acesta a spus ca numai 5% din consumul de pe piata locala reprezinta ponderea inghetatei importate.  STATISTICI. Desi cele mai multe unitati vandute se inregistreaza la segmentul "magazine mici", o pondere foarte mare o reprezinta cantitatile de inghetata vandute in hipermarketuri. "In ultima perioada vanzarile au fost cu 140% mai mari decat in perioada similara a anului trecut. In magazinele noastre, 90% din vanzari sunt reprezentate de catre inghetata vrac (caserole de 500 de grame, un kilogram, torturi de inghetata). Vindem peste 12.000 de unitati pe zi  (torturi, caserole, inghetata pe bat, cornet etc.)", a spus Andreea Mihai, marketing manager la Carrefour. "Vanzarile la inghetata de saptamana trecuta fata de o saptamana din luna martie au crescut foarte mult, cu circa 600%", a explicat Mariana Dragan. "Fata de perioada similara a anului trecut, vanzarile de inghetata au crescut cu peste 40%. Produsele sunt mult mai diversificate", a declarat Daniela Dumitrescu, sefa cofetariilor Duvic, distribuitor al produselor de inghetata Olana.  AROME. Oferta este foarte bogata. Pe langa aromele traditionale de cacao, vanilie si lamaie a aparut inghetata cu aroma de fruncte de padure, de capsune, de banane, de kiwi, de frisca etc. "Avem inghetata la vafe, la pahar, la cutie si torturi cu aroma de vanilie, de cacao, fragute, capsuni, ciocolata, lamaie, frisca, kiwi. Preturile variaza intre 0,35-3 lei, in functie de gramaj si ambalaj", spune Daniela Dumitrescu, sefa cofetariilor Duvic, distribuitor al produselor de inghetata Olana. Cam aceeasi ordine a preferintelor se observa si in supermarketuri si hipermarketuri. "Cele mai indragite sortimente sunt cu ciocolata sau cacao, iar pe locul doi fructele de padure", a spus Mariana Dragan.   Consum Conform statisticilor, romanii sunt codasii Europei la consumul de inghetata. In medie, anual un roman consuma un kilogram de inghetata. Consumul este redus daca tinem cont ca polonezii consuma peste 4 kilograme de inghetata anual, cehii se racoresc cu 5 kilograme de inghetata pe an, iar belgienii consuma 15,5 kilograme de inghetata pe an. Recordul este detinut de italieni, care consuma circa 20 de kilograme anual.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.