Un proces care nu se mai incheie: Eliade si Evreii

In plus, anul acesta marcheaza centenarul nasterii celor doi mari mesteri ai cuvantului, romanul Mircea Eliade si evreul Mihail Sebastian. O istorie ciudata i-au apropiat si i-au despartit, ambii au trait intens miracolul intalnirii cu stralucitul si iluminatul profesor si jurnalist Nae Ionescu, dar altfel a inregistrat fiecare "alunecarea" lui Nae Ionescu in extremismul legionar, desi ambii au stat si au plans lacrima amara la capataiul ilustrului lor mentor. Cartea mea vorbeste despre acest lucru foarte delicat: cum poate rupe ideologia extremista o prietenie exemplara si cum poate fi condamnat, in aeternitas, un mare creator pentru o optiune politica a tineretii. De fapt o noua incercare de decriptare a operei si vietii celebrului roman. Mai multe masti care acopera aceeasi fata, ele apar in momentul preluarii integrale a operei lui Eliade si a incursiunii in biografia sa.
O biografie care starneste de indata suspiciuni si controverse vizavi de trecutul legionar al lui Eliade si de "tradarea" de catre ilustrul roman a prieteniei ce-l lega de evreul Sebastian. A devenit comun a spune ca legaturile cu extrema dreapta i-au intunecat lui Eliade tineretea, legaturi care se inscriu intr-un soi de "pacat impotriva spiritului". Raporturile lui Eliade cu legionarismul sunt compromitatoare. Firavele marturii de nonculpabilitate ("Felix culpa") ale lui Eliade, presarate in "Jurnal", "Memorii" si indirect in romanul "Noaptea de Sanziene" nu schimba datele problemei. Confuzia, daca continua, ar putea sa se datoreze ipotezei "mastilor" unui Eliade secret, despre care am putea discuta la infinit. Secret, in sensul ca niciodata Mircea Eliade nu si-a dorit sa renunte la "ultima masca" si sa explice, asa, pe indelete, ce i s-a intamplat in tinerete. Cu aceasta optiune deliberata a parasit Eliade lumea noastra, luand cu el "cheia". Restul e grammata, de asezat cum si-o doreste fiecare.
Divortul dintre Mircea Eliade si evrei a inceput in deceniul al treilea al secolului trecut, din momentul publicarii primului text "legionar" eliadean. Cu adanca durere si siderat, Sebastian noteaza in "Jurnal", cu acribia unui cronicar istoric "alunecarea" prietenului sau. Cateva decenii mai tarziu, cand ororile celui de-Al Doilea Razboi Mondial si al pogromurilor legionare incepeau sa se estompeze, Eliade va fi invitat de un alt bun prieten evreu, profesorul Gershom Scholem, seful Catedrei de gandire iudaica de la Universitatea Ebraica, sa conferentieze la Ierusalim. "Peste cadavrele noastre!", a protestat un grup de intelectuali israelieni, originari din Romania. Eliade a fost nevoit sa renunte, mai mult, somat de prietenul sau, profesorul ierusalimitean, Mircea Eliade a raspuns punct cu punct acuzatiilor. Scrisoarea e patetica, splendida, insa nu lumineaza toate intunecimile.
De atunci, multi au incercat fie sa-l crucifice pe Eliade, fie sa-l curete de toate pacatele. Daca mi-ar fi stat in putere, l-as fi lasat pe Mircea Eliade sa intre in Ierusalim, m-as fi asezat undeva, pe o banca, in ultimul rand al aulei Universitatii Ebraice si i-as fi ascultat smerit vorbele. Stapanit de certitudinea ca ascultam spusele unui alt Mircea Eliade, nu m-ar mai fi preocupat daca, in urma cu zeci de ani, a facut romanul parte sau nu dintr-un cuib legionar.

---

Despre autor: