Anul 1940. Rusii ocupa nordul Bucovinei, instaureaza un regim de infometare pana la inanitie pentru romani si de exterminare a celor considerati "dusmani ai poporului". Unul dintre supravietuitorii masacrului de la Fantana Alba, in timpul caruia au fost omorati sute de oameni care incercau sa vina in Romania, ne povesteste despre acele timpuri...


L-am cunoscut pe Gheorghe Holovati asa. Plecati in Timisoara sa aflam despre soarta dosarelor de despagubire ale basarabenilor si bucovinenilor refugiati dupa iunie 1940 in Banat - cei pentru care singura optiune de a nu trai cu frica deportarilor in Siberia, a fost sa-si lase de izbeliste gospodaria si sa fuga in Romania - am dat de numarul de telefon al lui Holovati pe un biletel lipit pe un zid din apropierea unei cafenele, in care ne anunta ca Asociatia refugiatilor din Basarabia si Bucovina a ramas momentan fara sediu. La telefon, Holovati ne marturiseste ca s-a nascut in partea Bucovinei care astazi tine de Ucraina si ca se numara printre romanii care au decis in timpul ocupatiei sovietice din 1940-1941 sa incerce sa treaca granita prin fata pustilor necrutatoare ale rusilor. Adica este un martor al genocidului de la Fantana Alba. Il rugam sa ne povesteasca cum a perceput intreaga tragedie despre care istoricii scriu ca este locul in care trupele NKVD au tras in plin in circa 3.000 de romani. Ne raspunde cu un "da" usor trist. Si cu o "rugaminte": "Va rog sa scrieti acolo, in ziar, ca asociatia noastra a ramas fara sediu in Timisoara!".


CUM A FOST. "Eram copil cand rusii or ajuns in sat prima data. Si prima data ce-au facut? Or avut grija sa adune toate cartile de la scoala, din biserica, de peste tot. Cum? Or dat un comunicat la populatie: toata lumea sa-si duca cartile, nu exista sa ramana la cineva o carte. Asa cum o fost ordin sa predam armament, daca o fi avut cineva. Cand n-ai carte nu mai esti om, ai uitat tot trecutul, tot ce-a fost. Asta era si scopul, sa nu mai aiba nimeni nici o legatura cu trecutul, cu istoria, si sa inceapa ei cu istoria lor. Daca la om ii iei cartea si mancarea, poti sa faci ce vrei cu el. Asa ca o inceput sa infometeze in mod sistematic poporul. O organizat in comuna coloane de carute cu ostasi, masini militare de tip vechi care mergeau din casa in casa cu soldati si adunau tot din pod, te obligau sa aduni tot in saci si sa predai. Ce-ai avut: grau, porumb, orz, secara, cartofi. Daca ti-o ramas ceva cartofi, n-o contat ca ai copii, mai multi sau mai putini. Si plangea lumea: Daa€™ ce faceti? O sa va dam noi dupa aia, o sa va dam, ziceau ei. Animalele le-am predat pe parcurs, ca nu mai aveam ce sa le dam de mancare"...


LA MUNCA. "Dupa ce o infometat poporul, atuncea o inceput sa aduca ei dupa catva timp ceva mancare, dar numai la cei care mergeau la lucru. Era obligatoriu sa mergi la munca, pe santiere, ca au facut un aeroport, au facut in apropiere un garaj mare in subteran, au sapat sub un deal, pentru tancuri, masini. La aceia le dadeau cate o jumatate de paine neagra, neagra de-a binelea, in forma de caramida dreptunghiulara. Restul, cei care nu veneau la munca, nu primea nimic. Cand m-am facut mai mare mi-am dat seama ca erau bine pregatiti pentru ocupatie, nimic nu era intamplator. Imediat au schimbat toate denumirile oraselor, strazilor, de exemplu, comuna mea se numea Trestiana si i s-a spus Danca, asa a ramas pana azi. Si a inceput persecutia: n-aveai voie sa spui o vorba de rau despre ei... era de ajuns sa spuna cineva «uite, cutare a vorbit de rau Uniunea Sovietica» si ras era de pe suprafata pamantului. Era notat pe o lista si cand s-au adunat mai multi pe lista aia, a venit o duba neagra, asa-i spunea, si dusi au fost... n-a mai auzit nimeni de ei. Lumea si-a dat seama ca suntem pierduti, ca murim ca niste caini si, ca sa-si salveze pielea, a inceput sa fuga peste granita. Insa, la granita, rusii trageau in ei ca in niste iepuri... iar cine era prins viu era imbarcat si deportat".


GENOCIDUL. "Apoi, rusii au vrut sa stie ce are lumea in cap, cine exact are de gand sa plece in Romania... si au organizat un sistem de a iscodi omul; au infiintat birouri la Cernauti si au raspandit zvonul ca cine vrea sa plece in Romania sa se inscrie pe niste liste, ca ii lasa sa plece legal. La inceput, lumea n-a mers la inscrieri, si-a dat seama ca e ceva in neregula, ca e o pacaleala. Dar rusii au reusit sa convinga oamenii de "contrariu" motivand ca asa cum li s-a dat voie, legal, nemtilor de pe teritoriul Bucovinei sa plece in Germania, fiindca se semnase un acord intre cele doua tari... tot asa se va intampla si cu romanii. Iar romanii au inceput sa prinda curaj si s-au dus sa se inscrie pe listele alea. O fost si tata. O stat acolo, la coada, zile intregi, cu mancare luata de acasa, ca sa platesca nu stiu ce taxa si sa fie trecut pe listele cu romani care vor sa plece in Romania. Dar asta era numai ca sa afle rusii numarul exact al celor care vor sa plece in Romania. Pentru ei Romania era de fapt Siberia."


DE LA MARGINEA PADURII. "Lumea s-a inscris, insa timpul trecea, iar rusii nu anuntau pe nimeni cand putem noi sa trecem granita. S-a dus lumea la raion: «Cand ne dati drumul? Doar asa a fost vorba, ca ne dati drumul...». Ziceau sa se adune lumea, o dat de inteles ca, daca suntem mai multi, ne lasa sa trecem. Si lumea s-o adunat. Era la sfarsitul lui martie, in 1941, 30 si 31. Era multa populatie acolo. Comandantul ne mintea ca ne da drumul si, in timpul asta , ei de fapt intareau granita, au trimis oameni camuflati in gropi, prin padure, cu caini, armament si cu munitie. Si la 1 aprilie am hotarat sa plecam, eram sute, mii, veniti din toate satele alaturate. Am trecut printr-o padure si, cand eram la un kilometru de granita, am vazut ca o parte din padure era defrisata. Dar numai pe o portiune, pe partea dreapta. Era un sant pe marginea drumului de padure, iar ei erau dincolo de sant, la radacinile copacilor, in gropi acoperite cu frunze. Noi n-am vazut nimic, dar era om langa om, cu mitraliere spre noi. Apoi am vazut ca a aparut un calaret cu un drapel cu care facea somatia «stai!», noi n-am auzit si, cand a tras a treia oara cu steagul, s-au pornit mitralierele din padure. Erau zeci. A fost ca in iad, nu vedeai nici un soldat, numai gura tevii si flacara mitralierelor. Auzeam urlete «vai,vai!», unua€™ cadea in fata, unua€™ in spate, tasnea sangele peste tot. Cum tasneste din gatul gainii cand o tai, asa tasnea sangele din oameni. Iar eu calcam peste ei, era singura posibilitate ca sa ma salvez, si fugeam cat puteam de tare. Nu stiu cum am reusit sa ies viu din masacrul ala. Singura sansa era sa fugim catre Raul Siret, si asta am si facut cu tata. Printr-un miracol am trecut raul teferi si iata-ma inca in viata." Dupa spusele istoricilor, nici pana in ziua de azi nu s-a aflat numarul exact al victimelor de la Fantana Alba.