Romanul nu a semnat inca nici pentru Inter si nici pentru Barcelona. Milanezii par favoriti.

Disputat de Inter si Barcelona, Chivu nu are deocamdata decit o certitudine: nu mai ramine sigur la Roma. „Gazzetta dello Sport" anunta ca romanul impreuna cu impresarul Ioan Becali au sosit duminica seara la Milano si au avut o scurta intrevedere cu Rinaldo Ghelfi, vicepresedintele de la Inter, iar luni era programata o intilnire cu presedintele Massimo Moratti si cu directorul tehnic Marco Branca. Oficialii Interului vor prezenta oferta pentru jucator: contract pe patru sezoane, salariu anual de patru milioane de euro plus premii.

Discutia dintre Chivu si sefii lui Inter a provocat insa o reactie dura din partea romanilor. Deoarece nu exista acordul clubului AS Roma, Inter Milano risca o amenda pentru ca a incalcat prevederea regulamentara conform careia un club nu poate sa contacteze un jucator aflat sub contract fara asentimentul gruparii de care apartine, negocierile libere putind avea loc doar in ultimele sase luni de contract. Roma a amenintat chiar cu tribunalul, dar aceasta poate fi si o reactie voit exagerata pentru ca jucatorul sa opteze pentru Barcelona. Catalanii nu s-au zgircit deloc, oferind, pe linga bani, si un jucator la schimb. Inter pare favorita la semnatura lui Chivu, la sfatul lui Giovanni Becali. Impresarul l-a obtinut pe Zicu de la italieni pentru Dinamo, promitind in schimb sa il dirijeze pe Chivu spre Milano.