Gruparea lui Omar Chama este considerata una din cele mai puternice retele de tip mafiot arabesti de spalare de bani care a desfasurat activitati pe teritoriul tarii noastre. Chama a fost arestat si ulterior eliberat, in perioada in care autoritatil
Gruparea lui Omar Chama este considerata una din cele mai puternice retele de tip mafiot arabesti de spalare de bani care a desfasurat activitati pe teritoriul tarii noastre. Chama a fost arestat si ulterior eliberat, in perioada in care autoritatile de la Bucuresti negociau eliberarea jurnalistilor romani din Irak. "Exista informatii ca din Romania pleaca bani catre celule teroriste din afara. Avem in investigare o cauza importanta cu privire la finantarea unei retele teroriste din afara", afirma fostul procuror general Ilie Botos, referindu-se la un dosar privind returnarile ilegale de TVA, in care aparea si numele afaceristului Genica Boerica.
Returnari ilegale de TVA
Sirianul Omar Chama este acuzat, alaturi de alte sase persoane de infractiuni economice in scopul obtinerii rambursarilor ilegale de TVA, ca a cauzat statului roman un prejudiciu estimat la 77 de miliarde de lei, toti fiind trimisi in judecata de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Radu Olteanu, Kamel Nassar Mohamed, Adrian Tanase, Ion Garbaciuc, Jihad Mohamad Khairo Knachouk, Abdelfattah Abu Tahoun si Omar Chama - ultimii trei avand mandate de arestare emise in lipsa - sunt acuzati ca, in perioada 1999 - 2004, au actionat in cadrul unui grup infractional, specializat in savarsirea de infractiuni privind rambursarea de TVA, potrivit unui comunicat remis, ieri, de Biroul de presa al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, citat de Mediafax. Numele sirianului Omar Chama, liderul unui grup de arabi, a aparut in cadrul unei anchete privind transferul ilegal din Romania in banci din strainatate a 62 de milioane de dolari si aproape trei milioane de euro. In 23 septembrie 2004, Omar Chama a fost prins in Capitala si arestat, ulterior, in perioada in care erau rapiti jurnalistii romani la Bagdad, el a fost eliberat, disparand din Romania.
Comert fictiv, bani lichizi
Anchetatoriii romani au stabilit ca grupul de arabi condus de Omar Chama si anihilat de politisti la sfarsitul lunii august 2004 a transferat ilegal din Romania, in banci din strainatate, in numai sapte luni, peste 62 de milioane de dolari si aproape trei milioane de euro. Potrivit Politiei Romane, arabii au folosit 19 firme fantoma pentru a realiza transferurile, un numar total de 89 de societati comerciale fiind implicate in spalarea de bani. Grupul condus de Chama a fost depistat de politisti in 24 august 2004, cind anchetatorii au descoperit ca, prin intermediul a 15 firme fantoma, in aproape o luna, acesta transferase din Romania, in banci din strainatate, peste sapte milioane de dolari. Cei sase deferiti Justitiei, ieri, de catre DIICOT, ar fi creat circuite comerciale fictive sau ar fi realizat exporturi cu bunuri nevandabile, mult supraevaluate, derulate prin firme fantoma.
Scopul acestor operatiuni nu era cel comercial, ci pentru obtinerea de TVA, potrivit sursei citate. Pentru realizarea exporturilor, erau folosite diferite persoane, care in schimbul unor sume de bani se prezentau la banca pentru a deschide conturi pentru firmele fantoma, erau de fata in timpul controalelor fiscale realizate de functionarii Ministerului de Finante - DGFP si se ocupau de sumele de bani necesare inchiderii exportului. Dosarul a fost trimis magistratilor Tribunalului Bucuresti.
Filiera Genica Boerica
Numele sirianului Omar Chama - suspectat de legaturi cu Omar Hayssam si unul dintre fratii lui - a aparut si in cadrul unei anchete privind firme fantoma din Craiova, infiintate pentru a scoate din Romania citeva zeci de milioane de dolari. Tot in Craiova actiona si filiera din care faceau parte omul de afaceri Genica Boerica si mai multi cetateni arabi, care au obtinut ilegal returnari de TVA totalizind aproape 300 de miliarde de lei. Pe de alta parte, gruparea sirianului Omar Chama a transferat bani in strainatate prin aceeasi agentie bancara prin care o alta grupare de arabi - care actiona la Iasi si era condusa de un arab cautat acum prin Interpol - a scos din tara aproape 90 de miliarde de lei. In octombrie 2004, procurorul general al Romaniei de atunci, Ilie Botos, afirma ca anchetatorii au informatii potrivit carora celule teroriste din strainatate sunt finantate din Romania. "Exista informatii ca, din Romania, pleaca bani catre celule teroriste din afara. Avem in investigare o cauza importanta cu privire la finantarea unei retele teroriste din afara", declara Ilie Botos, fara sa ofere detalii referitoare la acest caz. Botos raspundea unor intrebari legate de cazul Genica Boerica, om de afaceri arestat intr-un dosar privind returnari ilegale de TVA, sumele fiind obtinute de o grupare de arabi banuita ca ar fi avut legaturi cu organizatii teroriste. Genica Boierica a fost arestat preventiv in toamna anului 2004, masura fiind luata de magistratii Tribunalului Bucuresti.
Boerica a fost acuzat ca, prin folosirea de inscrisuri false si mijloace frauduloase, a solicitat si obtinut de la Directia Finantelor Publice Dolj rambursari ilegale de TVA. El a fost eliberat ulterior din inchisoare, dupa ce a depus marturie impotriva fostului premier Adrian Nastase in dosarul cunoscut sub numele "matusa Tamara". Pe baza marturiei lui Boerica, Nastase a fost pus sub acuzare in acest dosar. (DEI)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.