A plecat voluntar in al doilea razboi mondial, preot care deschidea usile bisericilor pangarite de bolsevici. A ramas de atunci cu o schija infipta in omoplatul stang. Nu-l lasa sa uite. Ii aduce aminte de vremurile in care Dumnezeu i-a devenit cel m
A plecat voluntar in al doilea razboi mondial, preot care deschidea usile bisericilor pangarite de bolsevici. A ramas de atunci cu o schija infipta in omoplatul stang. Nu-l lasa sa uite. Ii aduce aminte de vremurile in care Dumnezeu i-a devenit cel mai bun prieten.


"Sunt luminat in ceea ce priveste problemele vietii publice din tara noastra", isi incepe povestea vietii preotul Husariu Ioan. Cu glas molcom, apasand pe fiecare cuvant, de parca ar spune o predica. "Problemele tarii... Sunt luminat cu problemele tarii. Vai de capul nostru!"


UNIREA. A venit pe lume in 1905, la 1 octombrie, in satul Lunca Sprie din Bihor. Tatal sau era preot. "Eu sunt mot din Tara Crisurilor, spune preotul Husariu. Fac parte din tineretul varstei celei mai receptive. Ca elev si cercetas al Gimnaziului din Beius. Liceul era greco-catolic, liceul Papei de la Roma... Dar noi, ortodocsii, aveam intrare in acest liceu, caci propulsarea noastra se facea deopotriva cu cea a greco-catolicilor, cu unitii. Iar constiinta mea a fost formata de scoala latina." Dar scoala primara, spune el, a facut-o in limba maghiara...

Isi aminteste de Marea Unire. "A venit generalul Lecca cu ostirea in Beius. Si noi, cercetasii, eram clasa a IV-a, l-am insotit pe traseul Padurea Craiului pana la Dobresti, langa Lunca Sprie. Acolo era calea ferata. Si generalul ne-a multumit noua, elevilor, si ne-a zis "viitorii ostasi ai patriei unite". Asta mi-a placut s-am tinut minte. Apoi ne-a reintors la liceu, la treaba noastra..."


URMA CAILOR. Clasa a V-a a facut-o la Cluj, la Scoala Normala de Baieti. Un an mai tarziu s-a intors acasa, la Lunca Sprie, ca invatator. A dat clasa a VI-a particular, iar pe urmatoarea a ispravit-o la Scoala Normala de la Timisoara. Ajuns invatator titular, a fost repartizat in Craciunesti - Hunedoara. Dupa ce a facut si clasa a VIII-a, a devenit student la Facultatea de Drept din Oradea.

"Erau trei institute universitare de teologie in Ardeal, mostenite din epoca maghiara, povesteste el. La Sibiu, Lugos si Arad. La Unirea din 1918, episcopul de Oradea a infiintat, pe langa Facultatea de Drept, si Teologia. Si i-a zis Academia Teologica. Acolo m-am inscris eu." Anul I de facultate l-a facut la Oradea, anii II si III la Arad. Apoi, in 1936, a venit in Bucuresti, asistent la Facultatea de Teologie. Tatal se mutase cu parohia la Hagiesti, in Ialomita. In timp ce-si povesteste viata, ce-a mai ramas din ea prin colturile memoriei, batranul cauta intr-un teanc cu fotografii. Imi arata o poza. O curte mare, din care iese, prin dreapta imaginii, o caruta incarcata cu familia lui. Caii n-au incaput in poza, se vad numai picioarele lor din spate... "Cu atata am ramas din averea parintilor", imi spune batranul. "Astia sunt caii pe care mi i-au luat rusii, cand au intrat in a€™44".


MAGHIARIZAT. Teologii nu faceau atunci armata, dar pe el, pentru ca era si invatator de meserie, l-au retinut la incorporare, ca instructor la istorie si la geografie. Gaseste in teancul de poze vechi o legitimatie de veteran de razboi  pe care mi-o arata. Acolo scrie ca "Husar Ioan; Husariu Ioan a participat in razboi cu gradul de capitan preot."

Husariu sau Husar? "Eu am fost Husariu, imi spune batranul. M-au prescurtat astia... Ca sunt din epoca austro-ungara. Si ei au cautat sa maghiarizeze tot. Cum au facut? Cum au putut, pe Nicolae l-au facut Niklos, pe Gheorghe - Gyuri. Pe Husariu - Huszar. In limba maghiara, «s» cu «z» e «z». Iar «s» singur e «s». Invatatorul meu de la scoala primara se numea Nicolae Maghiar. Si se scria Maghiar Niklos. Iar eu eram Huszar Ion. Dar la liceu, cand m-am inscris, am dat actul de la botez, care mentiona anul nasterii, numele parintilor... Si am intrat cu Husariu. Si-n armata tot Husariu am fost. " Pentru ca are acte valabile pe ambele nume de familie, batranul a scos dovada de la notariat cum ca "Husariu" si "Husar" reprezinta acelasi lucru.
In al doilea razboi mondial, "razboiul lua€™ Antonescu", cum ii spune batranul, a plecat voluntar, in august 1941. "Pentru ca eram in bune raporturi de prietenie cu maresalul", imi explica el. A stat trei ani pe front, preot coordonator cu grad de capitan. "Aveam misiunea de a coordona preotii, ca sa deschidem bisericile, ca sa facem prietenia cu ucrainenii. Pentru ca eram in razboi impotriva comunistilor, care nu erau prietenii ucrainienilor. Si m-a impresionat modul in care populatia de acolo ne-a primit. Foarte frumos. Dar ostasii nostri erau de noi sfatuiti sa nu le pretindem lor nimic. Sa le dam!
Le-am deschis bisericile, le-am restituit icoanele..."


SCHIJA. Din razboi s-a intors cu o schija in umarul stang. A privit moartea in ochi atunci... "Eram cu divizia I de graniceri, ne deplasam de la Rostov spre Cuban. Noi am plecat pe dreapta in Caucaz, iar rusii erau la Stalingrad, pe stanga. Eram in convoi, masini, carute... Si au batut cu artileria. Din avioane. N-a fost multe, vreo 5-6 ce-au barait deasupra noastra, dar au facut praf doua carute. Masina in care eram eu a scapat, ca a iesit din raza bataii. Dar m-au lovit schijele, m-a zgariat pe piept. Si una dintre ele, o schija mica, mi-a ramas acolo", spune batranul si-si ridica bluza de pe el la spate, vrand sa-mi arate cicatricea. "Mi-a zis doctorul ca n-are ce-i face, trebuie sa taie prea mult ca s-o scoata." Dupa ce i s-a vindecat rana, s-a intors pe front si a ajuns cu armata romana pana-n Kraznodar.


DESPARTIRILE. In Caucaz, moartea i-a dat inca o data intalnire. Si tot o minune l-a salvat. "Eram cu capitanul Nicolae Muntiu. Cel care a ajuns apoi rectorul Facultatii Veterinare. El era atunci seful medical al Corpului de Cavalerie. Eram amandoi in masina si trebuia sa trecem peste un podet. Cu cativa zeci de metri inainte de a intra pe el, ne-a depasit o masina nemteasca. Am vazut-o cum a zburat in aer, caci podul fusese minat."

Plecase in razboi lasandu-si acasa nevasta tanara, cu doua fete de crescut. Cand s-a intors, s-a despartit de ea. Apoi s-a despartit si de biserica la care slujise. I s-a rupt sufletul dupa amandoua. Peste ani si-a luat o alta nevasta, dar dupa biserica demolata de comunisti suspina si acum.

"Cat de mult v-a ajutat Dumnezeu in viata?", il intreb. Batranul tace. Apoi ingaima ceva, ca un suspin. Si cand nu mai asteptam nici un raspuns, ii aud vocea raspicata: "Mi-a fost cel mai bun prieten. Dumnezeu... Mi-a fost si mama, si tata".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.