Adevarul este ca Romania a pierdut ocazia de a exprima vreun punct de vedere propriu la recentul Consiliu European de la Bruxelles. Daca o fi avut vreunul.

Multumim din inima celor care au lucrat cu atita abnegatie, in toti acesti ani, la plasarea Romaniei in coada Europei, caci ei ne-au pus in situatia de a nu putea zice mare lucru la o asemenea reuniune. Multumita lor, a trebuit sa acceptam Tratatul Constitutional fara cricnire, caci venea la pachet cu aderarea insasi, dupa logica „take it or leave it". O Romanie intrata in primul val in UE avea, acum, alta pozitie. Asa, codasi fiind, stam cumintei si inghitim ce livreaza premiantii. Sintem intr-o Europa gata facuta. Nu am participat nici la proiectul initial, nici la modificarea lui de acum. Sintem nevoiti sa acceptam bucurosi si gindirea, si razgindirea lor.

Asa se face ca delegatia Romaniei a avut, la Bruxelles, pentru unul dintre cele mai importante Consilii Europene din istoria UE, un mandat cam subtirel. Pe de-o parte, a fost un mandat nedezbatut public. Nici presedintele, nici premierul, nici ministrul de Externe nu au catadicsit macar sa ne informeze, cu un timp rezonabil inainte, ce au stabilit intre ei sa faca acolo. Am aflat, cu stupoare, ca presedintele a aprobat un mandat cu multe saptamini in urma. Premierul, cu o socanta lipsa de reflex democratic pentru un liberal, ne-a spus ca mandatul e stabilit de MAE si ca e „o chestie tehnica". Asta e, nu are de ce sa se discute. Virfurile delegatiei noastre la Consiliul European unde se decide osatura institutionala a Uniunii, ai carei cetateni sintem si noi, pina una-alta, ne spun ca merg acolo sa sustina ceva ce nu ne priveste. Ceva „tehnic". Nu putem noi intelege. E o dovada clara de aroganta a puterii, e ameteala unuia suit pe piedestal care simte, in incheieturi, ca ii creste o statuie. Justificarea superioara a lipsei de dezbatere nu ma mira la un spirit politic limitat, precum e cel al dlui Tariceanu, dar ma mira in cazul dlui Basescu, un spirit politic deschis spre dezbatere publica pina la punctul la care detractorii il acuza de populism. Pe de alta parte, mandatul delegatiei noastre, cel putin asa cum a fost redat de presa, a fost unul caldut. S-a putut sesiza cu usurinta ca mandatul continea, practic, sustinerea tuturor acelor puncte care aveau, de la inceput, sanse mari de adoptare. Un mandat tipic MAE, iar premierul ar trebui sa inteleaga si limitele firesti ale gindirii diplomatului de cariera, de vreme ce ii pricepe, atit de bine, calitatile. Conform mandatului, noi nu aveam nimic, absolut nimic de obiectat. Nu ne duceam sa contribuim, cu atit mai putin sa sustinem un punct de vedere romanesc, ne duceam sa nu deranjam o adunare care are, deja, problemele ei. Admir bunul-simt, dar problemele adunarii nu erau doar ale ei, erau si ale noastre. Admit ca nu era posibila o marja larga de manevra, dar puteam puncta diferente si puteam negocia interese viitoare.

Am vazut la televizor conferinta de presa a delegatiei Romaniei, de dupa summit. Nu a fost o conferinta de presa a unor lideri politici iesiti dintr-o dezbatere cu miza istorica, ci un briefing de presa al unor functionari disciplinati, o repetare a informatiilor care veneau, deja, pe fluxul agentiilor de stiri. Incapabili sa spuna cu ce a contribuit Romania la rezultatele summitului sau daca interesul national al Romaniei este acum mai bine protejat si sintem intr-o Uniune in care Romania se simte bine, atit presedintele, cit si premierul au facut treaba unui corespondent de la fata locului. Altfel, am auzit ca s-au intretinut colocvial pentru o ora. Poate ca se impaca. Iar eu ramin cu exasperarea acestei Romanii cuminti.