Sa fiu cat se poate de sincer: prin blog sper sa vorbesc cu o lume pe care o cunosc intr-o anumita masura, dar la care nu am reusit sa ajung ca politician decat rar, frugal si fragmentar. Iar aceasta stare de bine pe care mi-o da dialogul nu e viciata decat de nesiguranta. Nu sunt in campanie electorala, nu vreau sa ma "vand" publicului, nu trebuie sa joc un joc. Incerc sa fiu eu insumi. Asa cum sunt sau cred ca sunt si cei care intra in dialog cu mine. Pot vorbi, astfel, si despre lucruri serioase.

Spre disperarea celor care tin cu dintii de monopolul informatiei, cititorul-scriitor tinde sa ocupe treptat prim-planul dezbaterilor publice. E o tendinta mai veche. Stramosul ei indepartat a fost, cu siguranta, posta redactiei. Probabil ca prima implozie interactiva s-a petrecut o data cu aparitia radiourilor FM, in programele carora ascultatorii pot interveni, in direct, prin telefon. Data fiind nasterea Internetului, batranul nostru prieten, ziarul, a trecut la editii electronice care devin, pe an ce trece, mai ales niste forumuri unde cititorul comenteaza stirea. Sau pe langa stire. Sau ce vrea el.


Site-ul personal, de grup, de firma, de eveniment, e si el o parte a acestui peisaj. Majoritatea acestor pagini electronice au, mai ales, scopuri informational-publicitare si seamana cu o gazeta de perete in care pixelii iau locul pionezelor de odinioara. Dar site-ul permite acelasi lucru: sa spui ce ai de spus, asa cum stii, in culorile pe care le vrei, pe bani putini sau deloc.


Blogul e vedeta momentului. Tot un site. Mai mult o "gaselnita" informationala decat o inovatie tehnica propriu-zisa, blogul nu e altceva decat batranul nostru jurnal, resuscitat. Cu doua diferente notabile: poti sa comunici in timp real, aproape de evenimentul de referinta. Iar varianta aceasta de jurnal publicizat e accesibila oricui. Jurnalele tiparite interesau editorii numai in masura in care semnatarul lor era o persoana cunoscuta, eventual decedata, apta sa atraga interesul unui mare numar de cititori.


Sunt bloger de cateva zile. Stiu ca stiti. Presa a scris despre asta. Dar, dincolo de "evenimentul" in sine, cu iz monden si efemer, aceasta noua activitate chiar inseamna ceva aparte pentru mine. Sa fiu cat se poate de sincer: prin blog sper sa vorbesc cu o lume pe care o cunosc intr-o anumita masura, dar la care nu am reusit sa ajung ca politician decat rar, frugal si fragmentar. Iar aceasta stare de bine pe care mi-o da dialogul nu e viciata decat de nesiguranta. Nu sunt in campanie electorala, nu vreau sa ma "vand" publicului, nu trebuie sa joc un joc. Incerc sa fiu eu insumi. Asa cum sunt sau cred ca sunt si cei care intra in dialog cu mine. Pot vorbi, astfel, si despre lucruri serioase. Se gasesc oameni care sa fie interesati de asemenea subiecte.
Iata, imediat dupa ce s-au anuntat rezultatele recent incheiatului summit UE, am postat un punct de vedere despre ce s-a petrecut acolo. Ce-i drept, au fost voci care chiar au cerut asta. Si alte voci, nu putine, care au comentat sau au cerut amanunte. La televiziune nu ai ragazul sa dezvolti asemenea teme, viata politica de fiecare zi e agresata de nimicuri care au sfertul lor de ora glorios si toxic. As mai putea da si alte exemple. Blogul chiar "misca". Mai multe zeci de mii de oameni au intrat pe el in doar patru zile si multi dintre ei au avut ceva de spus.


Civilizatia acestor dezbateri merita si ea cateva remarci, chiar si din partea unui bloger incepator, asa ca mine. Este clar ca dialogul pe net tinde sa-si stabileasca reguli de conduita care, prin definitie, sunt mai ales autoasumate. Se naste un cod de conduita relaxat, dar clar, mai real si mai curat din multe puncte de vedere decat codurile impuse la tv, de pilda. Pentru ca e greu sa faci politie pe propriul site. Eu am anuntat, de pilda, ca nu voi publica insultele, e o chestiune de principiu. Dar importante nu sunt cele cateva posturi pe care am fost nevoit sa le scot. Ci marea majoritate, celelalte.

Ca sa parafrazez sloganul unui film celebru, pe net nu te vede nimeni cand injuri. Dar injura tot mai putini. Am avut parte de critici sau de intrebari taioase, dar foarte putini corespondenti au incercat sa inlocuiasca argumentul cu insulta. Sa fie blogul si forumurile, pana la urma, sansa de a regasi candva drumul catre un dialog real?
Departe de advertising, formate, ratinguri si interese diverse, sa fie asta singura cale prin care mai putem vorbi, pe indelete, despre noi sau despre subiecte care cer putin mai multa atentie? E bine ca ea exista. Dar in anumite momente, in anumite situatii, cu siguranta ca nu e de ajuns.