Intalnirea la nivel inalt a sefilor de stat si de guverne din UE, de la Bruxelles a evitat un mare esec (...). Pasii facuti sunt semnificativi; ei obliga la mai multa coeziune in materie de politica externa si de securitate, profileaza voci cu legitimitate sporita,
care vorbesc in numele UE.

Intalnirea la nivel inalt a sefilor de stat si de guverne din UE, de la Bruxelles a evitat un mare esec. Drept este ca tehnicalitati ale hotararilor pe planul constructiei europene urmeaza sa fie definite mai concret de o conferinta interguvernamentala, ca intrarea in functiune a votului majoritar in luarea deciziilor importante se va face dupa 2014. Pasii facuti sunt semnificativi; ei obliga la mai multa coeziune in materie de politica externa si de securitate, profileaza voci cu legitimitate sporita, care vorbesc in numele UE.


Rezultatele acestui summit sunt si vor fi intoarse pe toate partile. Doresc sa zabovesc numai asupra a doua aspecte, care au facut parte din contenciosul ce a precedat acest summit si care ilustreaza complexitatea tot mai mare a organizatiei, varietatea
de raspunsuri la provocarile si presiunile globalizarii.


Politica fiscala va ramane, in esenta, o prerogativa a autoritatilor nationale, desi nu putini sunt cei care reclama mai multa uniformizare. Intr-un anume sens, varietatea de politici fiscale in UE este impotriva logicii functionarii de reguli si proceduri comune, ce stau la baza unei uniuni economice. Pe de alta parte, statele membre considera ca instrumentele fiscale (nivelul taxelor si impozitelor) trebuie sa raspunda unor particularitati locale - de aici rezulta diferente de opinie si politici diferite. Chiar daca presiunea catre uniformizarea unor taxe si impozite creste va fi extrem de greu de eliminat varietatea in acest domeniu al politicii publice.


Mai mult decat controversele privind politica fiscala este de notat succesul pe care Franta l-a avut in promovarea punctului de vedere conform caruia ajutorul de stat pentru firme de importanta strategica nu trebuie exclus. Comisia Europeana nu a avut castig de cauza din acest punct de vedere, dupa ce ani de zile comisarii Charlie McCreevy si Neelie Kroes au dus un razboi de uzura cu guvernele francez, spaniol, german, italian etc. Nu de ieri de azi guvernul francez este campionul nedisimulat al revenirii la precepte de politica industriala "clasica" in contextul competitiei globale. Parisul argumenteaza ca fara subventii, pe fata sau mascate, Airbus-ul nu ar fi rezistat in competitia cu Boeing (care si ea primeste subventii de la statul american, prin comenzi ale Pentagonului). Alstom-ul, mare producator in domeniul echipamentului nuclear, nu ar fi rezistat fara o suita de masuri de asistenta de stat. Si in alte tari din "miezul Uniunii" guvernele incearca sa-si ajute "campionii nationali" in competitia europeana si internationala.


Este adevarat ca Agenda Lisabona permite ajutor de stat pentru cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, pentru situatii iesite din comun. Dar ceea ce unele state din Uniune incearca acum este o readucere in actualitate a filosofiei politicii industriale, care cazuse in desuetudine pe fondul avansului neo-liberalismului din ultimele doua decenii si al functionarii pietelor unice. Ce se va intampla in continuare este de vazut, intrucat Comisia este de asteptat sa nu renunte la ce deriva din logica pietelor unice. As mai aminti aici ca runda Doha pare sa esueze definitiv, ceea ce va alimenta ascensiunea protectionismului si regionalismului in comertul international.


PS. Mai multi actuali si fosti inalti oficiali romani deplang lipsa unei dezbateri publice privind Tratatul Constitutional. Dar, ma intreb, cine i-a impiedicat sa faca mai mult in aceasta privinta, in scris, in comisiile parlamentare, la diverse talk-show-uri. Aceasta constatare are relevanta mai larga. In Romania, in general, problemele de politica externa si securitate nu sunt discutate public in mod serios. Cat respecta alesii neamului cetateanul se vede lesne si pe acest plan.