"Vrem sa propunem statului roman sa finantam o parte a constructiei celor doua reactoare, iar in schimb sa primim energie. Suntem interesati de proiect, dar asteptam publicarea strategiei energetice si sa fim invitati sa participam", a declarat directorul de dezvoltare al CEZ Romania, Doru Voicu. Lucrarile de constructie a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda ar putea incepe in prima parte a anului 2008, iar costurile sunt estimate la 2,4 miliarde de euro.
Compania este implicata si in proiectele Termoelectrica privind modernizarea termocentralelor Borzesti si Galati, de capacitatile de productie a energiei din surse hidro si a complexurilor energetice din Oltenia. "Termocentralele reprezinta o afacere foarte promitatoare, dar si concurenta asteapta asta", a spus Veskrna. CEZ urmareste totodata realizarea unor investitii greenfield pentru constructia unor capacitati de productie din surse eoliene cu o capacitate instalata de circa 100 MW. Reprezentantii companiei nu au specificat zonele avute in vedere pentru aceste centrale, dar au precizat ca este o investitie pe termen mediu aflata in faza de analiza a posibilitatilor de realizare. In plus, CEZ a propus mai multor autoritati locale aflate in aria de activitate a companiei mai multe proiecte de asociere privind cumpararea unor active, asocierea in parteneriat, investitii greenfield sau modernizarea unor capacitati de producere a energiei in co-generare. (G.M.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro