Pensiile private - care intra de aici incolo pe rol - nu numai ca nu-i vizeaza pe pensionarii acum in plata (ci pe cei care vor ajunge in plata peste cel putin doua decenii), dar ii si afecteaza indirect. Redirectionarea unei parti din contributiile celor tineri catre fondurile private de pensii va reduce corespondent fondul public de pensii, acesta trebuind sa se imprumute (cel mai probabil in strainatate) pentru a onora plata pensiilor. Deci sanse si mai putine de aici incolo de marire a pensiilor in sistemul public de pensii!

Romania este cu un pas inaintea altor tari europene in procesul demografic inexorabil al imbatranirii populatiei. Din cauza reducerii natalitatii, nu numai numarul total al populatiei este in scadere, dar si, in mod inevitabil, de la an la an, in totalul populatiei aflate in viata o tot mai mare parte o reprezinta populatia in varsta. Mereu mai putini activi trebuie sa intretina mereu mai multi inactivi. Fenomenul este extrem de costisitor economic si social, chiar daca este vorba despre tari dezvoltate. Pentru Romania, fenomenul este coplesitor, pentru ca este practic singura tara care trebuie sa infrunte acest fenomen demografic de tip tara dezvoltata cu o economie de tip tara subdezvoltata.

Acest fenomen demografic reprezinta fundalul, dar nu explica in intregime dezastrul din sistemul public de pensii din Romania. Explicatia principala o constituie politica nesabuita, din perioada postdecembrista, de a scoate anticipat la pensie oameni pentru a nu-i trimite in somaj. In acest fel, o problema pe termen scurt sau mediu a fost transformata intr-o problema pe termen lung, irezolvabila. Aceasta politica este responsabila de rasturnarea de situatie din sistemul public de pensii intre numarul de beneficiari si numarul de contribuanti. Sa fie clar, Ceausescu lasase un sistem de pensii functional si sustenabil. Dar, de la trei salarii care sa sustina o pensie in 1989, s-a ajuns ca, dimpotriva, un salariu sa fie nevoit sa sustina mai mult de o pensie. Mai rau, excedentele de pe vremea lui Ceausescu in sistemul de pensii s-au bucurat de un tratament la fel de iresponsabil in perioada postdecembrista: nu numai ca nu au fost protejate in vreun fel impotriva inflatiei galopante din primii ani ai regimului Iliescu (puteau macar fi pusi intr-o banca!), dar au fost folosite pentru a acoperi gauri din bugetul de stat destructurat de operatiunea aiuritoare intreprinsa de guvernul Roman, care a constat in privarea bugetului de stat de beneficiile realizate de intreprinderile de stat, ceea ce, fara a se fi intreprins o reala privatizare, a insemnat doar o paguboasa "privatizare a profiturilor", prin deresponsabilizarea proprietarului si devalizarea avutului public.

Lichidarea treptata de catre inflatie si de catre utilizari in alte scopuri a fondurilor stranse in sistemul de pensii a facut ca din 1996, la finele primelor mandate Iliescu, sistemul public de pensii din Romania sa intre intr-o faza fara intoarcere. De atunci, pensiile dintr-un an trebuie achitate din exact banii stransi in acel an, ceea ce exclude orice fel de gestiune de fonduri, cu eventuale modalitati de inmultire si valorificare.

Cum supravietuieste in aceste conditii sistemul public de pensii?! In singurul mod posibil: plateste in medie pensii mereu mai mici in raport cu salariile. Altcumva n-ar fi posibil! Ceausescu lasase un raport in medie de 55% intre pensie si salariu. Acum acest raport este de 30%. Cam aceasta este valoarea reala a punctului de pensie. Urcarea acestei valori la 45%, asa cum cer pensionarii in plata, este, din pacate, delir. Ar insemna automat fie ca vreo treime din pensii sa nu mai fie platita, fie ca bugetul de stat sa colapseze daca ar prelua sarcina.