Acum, ca si-a depasit intr-o oarecare masura criza de identitate, e timpul ca UE sa se apuce de treburi serioase. In prima faza, va descoperi ca lumea a mers inainte cu motoarele turate la maxim, in timp ce ea se cauta pe sine.

In timp ce liderii europeni stau pina la 5 dimineata ca sa ajunga la un acord asupra textului fundamental al UE, temele europene esentiale, pe care se lupta Germania, Polonia, Marea Britanie, Franta, lipsesc aproape cu desavirsire din dezbaterea publica romaneasca. Sistemul de vot, Carta drepturilor fundamentale, libera concurenta, radacina patrata le sint perfect perpendiculare romanilor. Rolul parlamentelor nationale ne lasa indiferenti. Avind in vedere prestatia lamentabila a alesilor nostri, avem oricum, probabil, mai multa incredere in legislativul de la Bruxelles.

La fel de absente sint insa aceste subiecte – desi, spun Angela Merkel si José Manuel Durão Barroso, ele tin toata Uniunea pe loc - si in cafenelele din Europa de Vest. Constructia europeana, asa cum s-a spus in nenumarate rinduri, a fost de la bun inceput una birocratica. O viziune a elitelor, ba chiar a unor indivizi, clar identificati, ca Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean Monnet sau Winston Churchill, nicidecum nascuta din vreun curent popular doritor de unitate politica si piata comuna.

Atunci cind politicile europene au inceput sa se faca simtite din ce in ce mai concret la nivelul oamenilor de rind, reactia acestora a fost mai degraba ostila - vezi criticile la adresa euro, a imigratiei, a extinderii etc. Fara acordul de simbata insa de la Consiliul European, Uniunea risca sa se blocheze pe termen nedefinit intr-un proiect exclusiv birocratic, lipsit de fond si cu nesfirsite parlamentari in jurul formei.

Mai mult sau mai putin voalat, acesta era avertismentul presedintiei germane - in timp ce, din 2004 incoace, noi ne certam pe niste cuvinte, Statele Unite, China sau India tureaza la maximum motoarele economiei! Depasirea crizei institutionale a UE nu era imperios necesara numai pentru ca Europa avea musai nevoie de un Tratat, de o Constitutie sau de un alt act unic. Dupa cum a aratat-o practica, institutiile UE nu au intrat in paralizie dupa extinderea la 25 de membri. Insa introspectia Uniunii, intoarcerea permanenta catre sine si criza acuta de identitate impiedicau de fapt organismul european sa functioneze in sensul pentru care a fost initial conceput - acela de a stimula dezvoltarea continentului aflat in concurenta cu restul puterilor globale.

Hai sa ne hotarim odata cine sintem si ce vrem si sa depasim etapa asta, sa trecem la treburi serioase, suna practic rugamintea presedintelui Barroso. Cu atit mai mult cu cit dezbaterea infinita despre structura si menirea Uniunii alimenta si mai mult tensiunile inerente organizatiei. Aceasta s-a vazut in modul in care, de trei ani incoace, temele spinoase din Tratat au bagat zizanie intre Polonia si Germania, intre „noua" si „vechea" Europa, intre Marea Britanie si Franta, au exacerbat euroscepticismul si au scos la iveala toate slabiciunile europene in loc sa consolideze punctele forte ale UE.

Pentru Romania, nu a fost greu sa joace un rol conciliator in negocieri, atit timp cit, fericiti ca am fost admisi, noi am acceptat oricum constructia institutionala fara prea multe nazuri. Abia de acum inainte vine proba de foc, atit pentru Bucuresti, cit si pentru Bruxelles: privind deodata in afara propriilor granite, in ce masura va fi in stare UE sa tina pasul cu competitia la nivel global?