Grupul de investitori israelieni, care detin ansamblul Planorama din Bucuresti, va incepe in luna iulie lucrarile de constructie a unui cartier rezidential in zona Lacului Plumbuita din Capitala, proiect in valoare de 600 de milioane de euro si care
Grupul de investitori israelieni, care detin ansamblul Planorama din Bucuresti, va incepe in luna iulie lucrarile de constructie a unui cartier rezidential in zona Lacului Plumbuita din Capitala, proiect in valoare de 600 de milioane de euro si care va include 4.000 de apartamente.
"Vor fi 12 blocuri a cate 16 etaje fiecare, totalizand circa 4.000 de apartamente. Proiectul, care va fi numit Planorama II si a carui valoare va depasi 600 de milioane de euro, va fi derulat pe un teren de noua hectare, pe care l-am achizitionat anul trecut", a declarat agentiei Mediafax Haim Zemer-Tov, directorul general al companiei EuroHabitat, compania care dezvolta si proiectul rezidential Planorama din zona Lacul Tei din Bucuresti. Ansamblul va fi construit pe malul Lacului Plumbuita, din cartierul bucurestean Colentina. Potrivit dezvoltatorilor, el se va diferentia de majoritatea proiectelor rezidentiale din Capitala prin faptul ca vor exista suprafete importante de spatii verzi.
"Pe malul lacului va fi o alee incadrata de copaci, iar in mijlocul complexului va exista un parc cu o suprafata de 7.000 de metri patrati. In plus, vor mai fi si alte zone verzi in spatiile dintre blocuri, care vor acoperi in total o suprafata de circa un hectar", adauga Zemer-Tov.
Proiectul va include si o gradinita, un club cu baruri, discoteca si restaurante, piscina si un centru de tratament si infrumusetare. Spatiile comerciale vor insuma o suprafata de aproximativ 20.000 de metri patrati. Complexul va include si doua nivele subterane de parcari. Suprafetele apartamentelor vor varia intre 50 de metri patrati si 300 de metri patrati, iar preturile de vanzare vor porni de la 1.200 de euro pe metru patrat. Vanzarile vor incepe odata cu inceperea lucrarilor de construtie, adica in luna iulie a acestui an. Termenul de finalizare a proiectului este de 4-5 ani, dar el va fi dezvoltat in etape si o parte dintre cladiri vor fi date in folosinta in urmatorii doi ani.
Primul proiect din Capitala al investitorilor israelieni, denumit Planorama, este amplasat in zona Bulevardului Doamna Ghica din sectorul 2 al Capitalei si va fi format, la finalizarea lucrarilor, din patru blocuri de 15 etaje, cu apartamente de 1-4 camere, cumuland peste 1.100 de apartamente.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.