Camera Deputatilor Motiunea simpla initiata de PD, "Astazi, criza in sanatate are nume propriu: Eugen Nicolaescu", a fost respinsa aseara de plenul Camerei Deputatilor cu 150 de voturi "impotriva", 59 "pentru" si patru abtineri dupa aproape cinci ore de discutii. La inceputul sedintei, deputatul PNL Titus Ghiorghiof a cerut scoaterea motiunii de pe ordinea de zi pe motiv ca ea contine solicitarea ca ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, sa fie revocat, solicitare considerata neconstitutionala.  Pentru a-si sustine propunerea, Ghiorghiof a invocat precedentul Monica Macovei, cea care a ramas in functia de ministru al Justitiei desi a fost votata la Senat o motiune simpla in care se cerea demiterea sa. Cu aceasta solutie au fost de acord PRM si PSD, cel din urma hotarand sa se abtina la vot. VOT NOMINAL Dupa doua ore de discutii pe procedura si luari de cuvant pentru drepturi la replica, cererea PNL a fost respinsa prin vot nominal deoarece sistemul de vot electronic nu a putut fi folosit, functionarul care se ocupa de el terminandu-si programul. Cu cea de a doua motiune simpla a PD, pe tema agriculturii, care trebuia dezbatuta tot aseara, lucrurile au luat alta intorsatura. Ea a fost eliminata de pe ordinea de zi a sedintei cu voturile PNL, PRM, UDMR si PSD din motiv de neconstitutionalitate, in textul ei fiind formulata, de asemenea, cererea ca ministrul Agriculturii sa fie revocat din functie. Acest lucru i-a iritat pe deputatii PD. "Este un fapt fara precedent. Doua forte politice aflate la putere, PSD si PNL, incalca a nu stiu cata oara Constitutia", a acuzat deputatul PD Ioan Oltean. Cea de-a doua motiune simpla va fi retrimisa Biroului Permanent al Camerei, ea putand fi repusa pe ordinea de zi cel mai probabil joi, daca PD renunta la cererea ca ministrul Remes sa fie revocat din functie. Premierul Tariceanu a venit si el la Parlament la peste patru ore de la inceperea dezbaterilor, cu putin inainte de votul la prima motiune.