Mi-e teama ca pentru telespectatorul roman mediu si educat relatarile de la discutiile din cadrul Consiliului European de vara au palit in fata interesului pentru prognozele meteo din acest weekend si al stirilor despre victimele caniculei. E firesc pe undeva, daca ne gindim ca meteorologia are implicatii personale mult mai acute decit istoria. Important e sa stii cum va fi vremea miine, nu cum vor arata institutiile europene in 2014. In orice caz, pentru cei care au asteptat cu sufletul la gura ca Angela Merkel sa-l convinga pe Lech Kaczynski s-o lase mai moale, lucrurile nu par chiar atit de roz precum trandafirii oferiti de Barroso dnei cancelar. Printre multele cadre surprinse de cameramani, unul mi-a atras atentia. La sfirsitul lucrarilor, printre stringeri de miini, oficialii si ziaristii se inghesuiau in preajma unor imprimante care ejaculau mii de foi de hirtie. Acolo, in preajma acelor imprimante, in incercarea febrila a miinilor de a ordona kilogramele de file si de a le capsa intr-o ordine fireasca, se afla viitorul institutional al acestui monstru economic cu sex politic incert. Fara a fi eurosceptic, dar nici un entuziast infocat al Uniunii, ma intreb: vor ajunge vreodata statele UE sa-si bazeze identitatea transnationala si pe altceva decit pe un munte de hirtii? Desi, cine stie, poate ca in UE, precum intr-o casnicie postmoderna, contractele prenuptiale sint mai solide decit sentimentele.