Ca atunci cand le cade in plasa un hot, procurorii si politistii (nu toti, este adevarat, dar cam multi dintre ei), si chiar si unii judecatori se gandesc imediat nu cum sa-l dovedeasca si cum sa-i recupereze banii celui  pagubit, cum sa-l
Ca atunci cand le cade in plasa un hot, procurorii si politistii (nu toti, este adevarat, dar cam multi dintre ei), si chiar si unii judecatori se gandesc imediat nu cum sa-l dovedeasca si cum sa-i recupereze banii celui  pagubit, cum sa-l trimita urgent dupa gratii pe infractor, ci se gandesc cum sa-i ia repede banii hotului, cat mai multi bani, ei bine, asta nu mai este o noutate in Romania, fie ea si proaspat membra a Uniunii Europene, "cu drepturi depline". Ceea ce surprinde uneori este tupeul nemaipomenit al unora dintre acesti "justitiari", lipsa lor de teama ca ar putea pati ceva, ca de rusine nici nu poate fi vorba.


FAPTA. In ianuarie 2006, SC Editura Intact SRL a incheiat cu SC Nobil (sic! - n.r.) Comexim SRL, al carei administrator unic este Scheferis Ioan, contractul de difuzare nr. 75/2006, prin care Editura Intact se obliga sa livreze societatii respective publicatia Jurnalul National, in vederea vanzarii in reteaua proprie a difuzorului si prin terti. Desi Editura Intact si-a indeplinit corect obligatiile contractuale, livrand marfa societatii Nobil Comexim la termenele si in conditiile stabilite prin contract, aceasta nu si-a onorat obligatiile, in sensul ca nu a platit marfa primita. Mai mult, in perioada februarie-iulie 2006, firma in cauza a inaintat bancii spre plata cecuri fara acoperire, in valoare de 411.276,71 RON, adica peste 4 miliarde de lei vechi, bani pe care, evident, Editura Intact nu i-a putut incasa. Si, in ciuda tuturor demersurilor, nu i-a incasat nici pana azi.

Desigur, in aceste conditii, Editura Intact a demarat actiunile legale si i-a facut plangere penala administratorului societatii Nobil Comexim pentru inselaciune prin utilizarea unor cecuri fara acoperire. Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti (procuror Alexandru Georgescu, prim-procuror Nestor Dragos) dispune neinceperea urmaririi penale pentru o parte din fapte (art. 215 alin. 1, 3 si 4 - inselaciune) si declinarea competentei in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, pentru infractiunile prevazute de art. 84 alin. 1 pct. 2 si 3 din Legea nr. 59/1934 - folosirea de cecuri fara acoperire.

Acum, fara a ne da mari cunoscatori ai legilor, daca nici folosirea unor instrumente de plata fara acoperire, deci false, in dauna unui partener de afaceri nu este inselaciune, atunci care (era sa zicem mama dracului, aferim! ca n-am zis) fapte sunt calificate drept inselaciune? Dar asta e floare la ureche fata de ce a urmat.


UN PROCUROR "MILOS". De rasul curcilor, ca sa nu spunem de intrat in atentia DNA, este decizia procurorului Catalin Paraschiv, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti. Iata cat de milostiv este procurorul Paraschiv in ordonanta emisa in acest caz: "Avand in vedere ca din materialul de urmarire penala rezulta ca in cauza sunt aplicabile prevederile art.10 lit. b din Codul de Procedura Penala, invinuitul este la prima incalcare a legii de acest gen, iar modalitatile de savarsire a faptei au adus o atingere minima relatiilor sociale ocrotite de lege (?!! - n.r.), pedeapsa prevazuta de lege fiind nesemnificativa (...) DISPUN: Scoaterea de sub urmarire penala pentru fapta de mai sus prevazuta de art. 84 alin. 1 pct. 2 si 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, a invinuitului Scheferis Ioan". Dupa care, totusi, pentru a fi "acoperit", procurorul Catalin Paraschiv "il arde pe nemernic" cu "amenda in suma de 1.000 de lei".


IN ATENTIA DNA. "Ba pe-a ma-tii!" - iti vine sa spui cu naduf, citind o astfel de magarie. Care va sa zica, Scheferis Ioan emite cecuri neacoperite de peste 4 miliarde de lei, pagubind Editura Intact cu aceasta suma imensa pentru orice societate de presa, suma cu care societatea ar fi putut plati salariile a sute de angajati, inclusiv al subsemnatului, sau hartia, sau serviciile tipografice pentru cateva numere bune de ziar, iar tu, procuror, in loc sa aplici legea penala, sa-l dai pe escroc pe mana justitiei, il ierti, pentru ca, chipurile, "e la prima incalcare a legii de acest gen" si "a adus o atingere minima relatiilor sociale". Pai sa nu-ti pui in gura mare intrebarea: "Cati bani, din cele 4 miliarde de lei, au ajuns in buzunarul procurorului Catalin Paraschiv, pentru a da dovada nu de indulgenta, cum spune el, ci de ignorarea vadita a legii comerciale si a celei penale in materie? Credem ca DNA ar trebui sa verifice cate astfel de decizii "indulgente" a mai luat procurorul Paraschiv in ultimii ani, si chiar in intreaga lui cariera de functionar "inamovibil", si despre ce sume este vorba in dosarele respective?


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.