Doua tipuri de institutii aduna bani publici: banca si fiscul. O fac insa in forme diferite, in baza unor legi diferite si in scopuri diferite.

Depunerile in banci nu-s obligatorii. Dimpotriva, constituie o facilitate. Pentru populatie ori pentru companii. Bancile aduna bani economisiti si platesc dobanzi. Conditiile sunt concurentiale. Aduna bani mai multi acele banci care au dobanzi mai bune si dovedesc ca ofera mai multa siguranta.

Ce fac ele cu banii? Ii valorifica. Altfel n-ar avea de unde sa plateasca dobanzile pentru depozitele constituite. Creditarea este solutia cea mai raspandita pentru ca bancile sa faca bani din bani.

Creditul e un contract intre doua parti: una imprumuta, alta se imprumuta. E clar care sunt grijile partii care se imprumuta: sa plateasca luna de luna ratele, dobanzile si comisioanele. Societatea beneficiind de doua ori: o data apar stocuri de case noi sau sunt vandute mai multe bunuri de consum; a doua oara, cei care si-au luat case sau alte bunuri pe credit vor avea o grija marita sa nu-si piarda slujba. Fiindca, daca isi pierd slujba, isi pierd bunurile. Ceea ce inseamna ca vom avea mai multa munca si mai multa performanta. Dar griji mari are si partea care imprumuta. Mai intai e nevoie sa aiba ce sa imprumute. Sa fie finantata, pentru ca mai departe sa poata finanta. Apoi i se cere sa fie cu ochii in patru in selectarea clientelei. Ca sa nu piarda banii acordand credite unor persoane ori unor familii care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Si, in egala masura, sa nu dea bani unor visatori, unor persoane cu viitor profesional incert, care ar putea oricand sa-si piarda sursele de venit si, in consecinta, sa-si piarda bunurile cumparate pe datorie ori chiar casa.
Iata de ce, atunci cand vorbim despre starea creditelor, nu putem implica in nici un fel stari afective. Pentru ca, daca vom judeca lucrurile cu sentimentalism, vom reusi cu greu sau nu vom reusi deloc sa rezistam ispitei de a deplange faptul ca o familie de pensionari, sot si sotie, castigand impreuna cateva sute de lei pe luna, si-ar dori un credit de consum, pentru nevoi stringente, dar nu gaseste intelegere la nici o banca. Un caz autentic. De aici mai e un singur pas, ce a si fost deseori facut, pana la a incrimina Banca Nationala si bancile comerciale, pentru ca... taie accesul saracilor la creditele bancare.

Bancile n-au fost, nu sunt si nici nu vor fi institutii de caritate. Un vechi dicton, ce este mai actual astazi decat acum un secol, cand a fost pus in circulatie, suna aparent ciudat: "Bancherul iti da umbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua". E, desigur, o metafora. O figura de stil bine tintita, din care razbate un adevar semnificativ: acela ca, in relatiile cu bancile, oricare ar fi clientul - o tara, o companie sau o familie - , nu va exista niciodata sansa de a scapa de saracie primind un credit. Mesajul e cat se poate de limpede: scapa mai intai de saracie daca esti in stare, apoi vino la banca si dovedeste ca pe ulita ta a iesit soarele, pentru a primi un "bonus". Daca poti intr-adevar sa dovedesti o bonitate optima, banca iti va da umbrela. Adica un credit. Si ti-o va lasa (ori mai mult: iti va da alte si alte umbrele) cat timp reusesti sa-ti mentii veniturile din care sa-ti platesti datoriile.

Fara indoiala, o societate are obligatia sa-si sprijine saracii. Nu insa dandu-le credite. Asta nu poate fi o solutie. Pentru ajutorarea saracilor, in nici o tara banii nu sunt luati de la banci, care au alte rosturi. Banii pentru saraci, dati sub forma de ajutoare sociale, nu pot veni decat de la buget. Numai bugetul statului - unde fiscul aduna banii adunati de la toti cei obligati sa plateasca impozite pe venituri, pe cumparaturi, pe proprietati - iti da umbrela cand ploua si ti-o ia inapoi cand apare soarele. Ajutoarele pentru saraci nu pot veni decat din alocatii bugetare.

Bancile sunt dintr-un alt film. Bunaoara, criteriile impuse bancilor, prin noul Regulament de creditare al BNR, faciliteaza accesul la imprumuturi numai celor cu o bonitate corespunzatoare. Fiindca bancile nu pot pune in joc banii depunatorilor inainte ca solicitantul de credite sa faca dovada ca are si el ceva cheag si ca este solvabil. Asa e peste tot, fie ca e vorba despre o familie, fie ca e vorba despre o tara.