Cindva, pe la inceputul anilor ’70, o frantuzoaica tinara si amatoare de utopii la moda si un american de virsta mijlocie deprimat au inceput o relatie definita in termeni pur sexuali: se intilnesc intr-un apartament din Paris ca sa faca dragoste si nici macar nu vor sa-si afle numele. Cineastul Bernardo Bertolucci dezvolta aceasta poveste ca pe o cutie de rezonanta pentru viziunea sa asupra epocii: tinerii avizi de idei si atitudini libertine, fie din proprie convingere, fie din dorinta de a imita o moda, se revolta impotriva parintilor. Filmul abordeaza un subiect foarte in voga in acel moment: bresa dintre generatii, distantarea tot mai pronuntata sau neputinta oamenilor de diferite virste de a se intelege. Scenele de sex dintre protagonisti sint celebre, la fel ca si muzica filmului, scrisa de argentinianul „Gato" Barbieri. Creat in jurul rolului special construit pentru Marlon Brando (de altfel unul dintre cele mai puternice roluri ale carierei actorului), filmul a stirnit controverse aprinse in epoca, fiind cenzurat sau pur si simplu interzis in unele tari. Cu toate acestea, pelicula lui Bertolucci a facut istorie si influentele sale s-au vazut in multe dintre filmele realizate in anii urmatori.

De la sexualitate la singuratate Bertolucci spunea ca, in „Ultimul tango la Paris", a vrut sa faca un film despre relatia protagonistilor: „Voiam sa demonstrez ca e imposibil ca doua fiinte umane sa isi reduca singuratatea la animalitate. In timpul filmarilor, mi-am dat seama ca faceam un film dedicat singuratatii".

Bertolucci vorbeste despre filmele sale si despre distantarea de Hollywood, pe www.cotidianul.ro/select