Liderii statelor UE, reuniti la Bruxelles, au reusit, abia sambata dimineata, la primele ore, sa ajunga la un acord care sa permita amendarea Tratatelor pe baza carora functioneaza Uniunea.


Ratificarea documentului in statele membre se anunta dificila, chiar si cele 18 tari care au ratificat deja vechiul Tratat Constitutional trebuie sa reia procedura. Ele au de ales intre un referendum sau ratificarea documentului in Parlament. Referendumul presupune riscuri pentru tarile comunitare care il vor organiza, populatia acestora putand respinge textul, asa cum s-a intamplat in Franta si Olanda, in 2005.

DE REFERINTA. Pentru delegatia Romaniei, condusa de presedintele Traian Basescu si de premierul Calin Popescu Tariceanu, consiliul de vara care tocmai s-a incheiat este unul de referinta. Si asta pentru ca "s-a reusit deblocarea marii probleme a Tratatului Constitutional, dupa esecul ratificarii in Franta si Olanda", dupa cum a spus Traian Basescu, citat de Rompres. El considera ca reuniunea incheiata cu o intelegere da posibilitate institutiilor UE de a se moderniza si adapta la noile realitati, dar si la viitoarea extindere a UE cu Croatia si alte state din Balcanii de Vest. Totodata, UE nu va avea un "ministru de Externe", ci un inalt reprezentant pentru politica externa.

PUTERE. Toate statele membre au fost de acord cu atribuirea unei personalitati juridice UE, astfel incat Uniunea sa poata fi angajata in toate organizatiile si organismele internationale. De asemenea, a mai fost validata decizia ca 55% din parlamentele nationale sa poata invalida o decizie comunitara, iar Comisia Europeana sa fie nevoita sa o revizuiasca.

"Prin aceasta solutie la care s-a ajuns astazi, UE devine o structura politica puternica in planul politicii externe, a capatat o dimensiune puternica in planul securitatii la nivel global, va putea sa abordeze o politica de aparare la nivel comunitar. Cu alte cuvinte, Uniunea se intareste chiar daca au trebuit facute anumite compromisuri, care nu sunt insa compromisuri esentiale pentru ceea ce este functionarea de baza, principiile de baza ale UE", a apreciat, la randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu.