Alex. F. Mihail, un reporter al Realitatii Ilustrate, scria in iunie 1933 despre canicula ce cuprinsese Capitala in acel inceput de vara, dar si despre cum au fost instalate cismele pentru cetatenii insetati.   S-au instalat mici cismele pe st
Alex. F. Mihail, un reporter al Realitatii Ilustrate, scria in iunie 1933 despre canicula ce cuprinsese Capitala in acel inceput de vara, dar si despre cum au fost instalate cismele pentru cetatenii insetati.   S-au instalat mici cismele pe strazi pentru oameni si caini. Dar au fost uitati copiii. - "Ooo! Ooo!" Asa strigau sacagiii, acum douazeci de ani, pe strazile Bucurestilor. Era un butoi, pus pe doua roate, cu doua oisti, tras de un cal rebegit, "un cal de saca". Pentru animal - poate si pentru om - era ultima treapta de decadere. Dupa ce fusese un timp telegar boeresc alergand ca vantul la sosea, sau il pusese vestitul "muscal" Misca la birjele lui luxoase - cele mai luxoase birji din Europa, remarcate de toti streinii, ce treceau pe la noi - , dupa ce fusese inhamat la trasurile stralucitoare ale lui Misca, ce purtau toate No. 1, animalul trecea la alti birjari mai putin celebri, apoi la trasurile de noapte, la camionagii, la carutasi.   Cea din urma treapta de decadere era la batranete, cand cu genunchii indoiti, insangerati, cu gropi adanci uscate deasupra ochilor, se opintea biciuit de stapanul lui, ca sa scoata rotile sacalei pline din noroiul cleios de la vadul sacagiilor sau de la povarnisul "casei apelor". Aceasta casa a apelor era pe locul unde e acum Vama Postei; pe acolo trecea Dambovita inaintea de a fi canalizata. O donita de apa costa "cinci parale"; un butoi intreg se putea cumpara cu "cinci, sase bani". Cei ce voiau sa faca pomana pentru vreun mort iubit cumparau uneori sacaua intreaga, iar sacagiul umbla pe strada si striga: - Apa de pomana! Apa de pomana! Ooo!     CISMELE. Ce departate sunt acele timpuri! Parca nici n-au fosta€¦ Inca acum un sfert de veac se mai vedeau sacagii prin mahalalele Bucurestilor, chestia aprovizionarii Capitalei cu apa potabila nefiind solutionata complet pe la inceputul secolului. Parca ne povesteste altcineva ceeace am vazut cu ochii nostri. Aceste reflectii ne-au venit in minte cu prilejul instalarii micilor cismele, pe care le-a asezat dl primar Dobrescu ici si colo prin piete si locuri mai frecventate. Au inceput sa fie instalate inca de asta toamna si acum se mai continua cu asezarea lor. In regiunea noastra, cu veri secetoase, sunt cat se poate de bine venite. Sistemul este foarte practic: apa salta un mic suvoiu venind rece din fundul pamantului. Trecatorul isi poate potoli usor setea, la aceste isvoare artificial, rasarite pe toate cararile, pe unde ne e drumul. Canile neigienice, legate cu lant, ce se vedeau la unele cismele publice, au fost complet desfiintate. Ele constituiau o adevarata primejdie pentru sanatatea publica.   Dl primar Dobrescu s-a gandit pana si la caini: la picioarele micilor cismele este un jgheab, unde scurgandu-se apa, si primenindu-se mereu, se poate adapa si animalul credincios, la care bucuresteanul tine atat de mult. Totusi, constructorul care a facut cismelele a uitat sa faca un dispozitiv, asa ca apa sa fie si la indemana copiilor. Copilul insetat se uita cu jind la isvorul vesel, care e mult mai sus de capul lui si unde nu poate ajunge decat daca vreun trecator milos il ridica in brate. Poate ca s-ar putea face ca cismelele actuale sa devina accesibile si copiilor. Sau sa se instaleze, prin anumite locuri, de pilda in apropiere de scoale, cismele mai joase.   Primarul general al Capitalei, care viziteaza des scoalele de copii, impartind ajutoare banesti elevilor saraci si care a avut grija sa puna la indemana micilor cetateni parcuri speciale de joaca prin gradinile publice, dsa care iubeste atat de mult pe copii, va gasi desigur o indreptare si pentru aceasta involuntara scapare din vedere.       "Nu oricui ii este dat sa poata intreprinde calatorii minunate, dar fiecare poate gasi, in masura mijloacelor sale financiare, coltul fermecator si sanatos unde sa se scurga zilele fericite ale concediului. De altminteri, cu agentiile de calatorie, cu societatile de navigatie si cu organizarile de excursii nici nu mai e nevoie astazi sa fii prea bogat ca sa poti sa-ti ingadui o calatorie mai scurta, care adesea nu costa mai mult ca vacanta petrecuta acasa. Vacante bogate, vacante sarace, vacante marine sau vacante rustice, vacante in munti - esentialul este de a te folosi de vacanta" Realitatea Ilustrata, iunie 1933     Cu gandul la vacanta "Cuvantul vacanta a fost simbolul primei noastre bucurii in viata, a bucuriei copilariei noastre. Pe cand eram scolari, plecati deasupra temelor plictisitoare, ne mangaiam de monotonia muncii, gandindu-ne la vacantele apropiate, la acele luni de libertate pe care le vom petrece la munte sau la mare. Iata pentru ce cuvantul acesta a ramas pentru noi un cuvant fericit, surazator, plin de fagaduieli, unul dintre cuvintele care nu cuprind desamagiri" (Realitatea Ilustrata, iunie 1933)  


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.