Toate diminetile sunt frumoase la inceput. Toate insingurarile se repeta la nesfarsit, pana cand inimile ajung mai aproape...     Doi baieti, elevi de liceu, discutau pe scaunele din spate ale autobuzului despre fetele pe care le-au strans in brate, despre sarutarile lor, despre cat de baieti de baieti erau eia€¦ Privind peste evantaiul cu care incercam sa respir realizam cu o oarecare intarziere ca zambesc. Dar zambetul meu nu era decat un rictus. O grimasa. Incercam sa regasesc pe fetele lor bucuria si emotia primului sarut, dar nu cred ca-si mai aminteau de el. Nici de prima strangere de mana, de plimbarile prin parcuri nu-si mai aminteau.   Ma gandeam cum este posibil ca la varsta la care ar trebui sa tremure stiindu-se iubiti, acesti baieti, draguti de altfel, erau deja blazati. Sa nu mai fii romantic! Sa fii dezgustator, sa fii putred, sa-ti pese atat de putin doar pentru ca asa este la moda! Sa fii dur, sa calci pe cadavre, sa fii la fel ca si asa-zisii tai prieteni! Daca nu te prea conformezi cu timpurile, cu lumea in care traim, cu ziua de azi, care sa fie solutia?!   Am primit raspunsul aproape instantaneu, de la baiatul din fata mea, tot elev, tot dragut, dar cu o lacrima de inocenta in priviri. Am coborat la aceeasi statie si acolo era asteptat de o fata la fel de colorata la suflet ca si el. Din camasa alba pe care el o avea a scos o garoafa rosie la fel ca sentimentele pe care le nutreau unul pentru altul. Atunci am realizat ca se poate. Da! Se poate sa nu-ti schimbi niciodata culorile pentru altii, sa lasi la vedere ceea ce esti, sa mai brodezi vise unul pentru altul. Se poate sa nu mai pui virgula intre subiect si predicat, sa creezi fraze perfecte pentru ca tot ceea ce se numeste eseul vietii sa aiba prospetime. Sastisirea celor doi "barbati" imi devenise dintr-o data indiferenta pentru ca acum aveam sperantaa€¦ Aveam doi ingeri in fata mea care ma faceau sa respir cu zbaterea aripilor lor. Uitasem si de canicula de afara.