Moneda nationala si-a continuat ieri aprecierea dupa ce guvernatorul Isarescu a declarat ca BNR nu va interveni in piata. Moneda europeana a mai pierdut ieri 2 bani fata de leu. Un euro a fost cotat astfel la sfirsitul zilei la 3,1774 lei fata de 3,1999 cit era joi. Aprecierea monedei nationale poate fi legata de declaratia guvernatorului Bancii Centrale, Mugur Isarescu, potrivit careia BNR nu va interveni in piata decit in situatia in care va fi " foarte ingrijorata de evolutia cursului de schimb". Euro s-a apreciat in prima ora de tranzactionare de la 3,2000 lei la 3,1920 lei, dupa care si-a revenit usor pina la 3,1900 lei. Pina la jumatatea zilei, moneda europeana a coborit la 3,1635 lei. "Dupa declaratia de ieri a guvernatorului la Zürich ca BNR nu va interveni direct pe piata valutara decit daca vor exista motive profunde de ingrijorare, leul s-a apreciat cu circa 2 bani fata de euro pina la 3,17 lei/euro", a declarat pentru NewsIn, Ionut Dumitru, seful Departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank.