Turneu peste Ocean, cu oprire in San Francisco si cautare pe Google. Acesta a fost traseul pe care l-au urmat, recent, Ducu Bertzi si Motu Pittis.

Cei doi prieteni au sustinut, nu demult, un concert caritabil la Washington. Fondurile stra
Turneu peste Ocean, cu oprire in San Francisco si cautare pe Google. Acesta a fost traseul pe care l-au urmat, recent, Ducu Bertzi si Motu Pittis.

Cei doi prieteni au sustinut, nu demult, un concert caritabil la Washington. Fondurile stranse au fost donate pentru construirea unei biserici romanesti, "Sfantul Apostol Andrei", din statul Maryland.

SPECTACOLE IN LANT. Dupa recitalul amintit, folkistii au plecat spre San Francisco, unde au avut o alta serie de concerte. Artistii au fost oaspetii comunitatii romanesti din Silicon Valley si i-au incantat cu un spectacol extraordinar de muzica si poezie. Astfel, Casa Romana din Hayward, CA s-a umplut pana la refuz. Evenimentul a fost pus la cale de organizatia romanilor din nordul Californiei, cu ajutorul Laurei Toma si cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Bucuresti. Apoi, o alta surpriza s-a ivit la orizont: din partea romanului Ovidiu Predescu, Ducu si Motu au primit invitatia de a vizita sediul Google din Mountain View. Asadar, au dat o "cautare" pe Google, nu cu mouse-ul, ci... cu ochii lor. Ce i-a impresionat? Normalitatea cu care lucreaza americanii. "Muncesc in echipe de minimum trei-patru persoane, se imbraca lejer, unii stau cu rucsacul langa ei, fiind gata oricand sa se duca la alte treburi dupa ce-si termina programul. La maximum 50 de metri au la dispozitie cafea, sucuri proaspete, fructe, toate gratis, au un pranz gratis, in plus exista restaurante prin preajma, mai ales cu specific asiatic, fiindca sunt foarte multi chinezi si japonezi acolo. Google are 12.000 de angajati. Noi am vizitat cladirile 33 si 44, acolo de unde a inceput practic Google-ul", ne-a declarat Ducu Bertzi.

Tot in San Francisco au mers pe strada unde a inceput miscarea hippie. Au vazut casa lui Jimmi Hendrix, "un loc in care e numai poezie. E un cartier plin de cluburi arhipline. Peste tot vezi hippioti care canta, cu rucsacul langa ei, magazine cu suveniruri...", ne-a povestit Ducu. L-a impresionat un batran care vindea lucrari de ceramica, vase in care, spunea el, poti sa tii zane si spiridusi. Asa ca Ducu a luat acasa cateva cupe. Mai ramane sa gaseasca zanele...

GIULESTINA IN SAN FRANCISCO! Unul dintre romanii stabiliti acolo a aflat ca va sosi un membru de seama al Senatului. Era vorba despre Senatul Clubului Rapid, deci despre Motu Pittis. Asa ca omul nostru a venit sa plimbe "senatorul" cu un BMW cu numarul de inmatriculare FC Rapid, vopsit in alb-visiniu si pe capota caruia scria mare cat capul motanului "Giulestina". Apoi au fost la "Forest Gump", un magazin cu tot felul de suveniruri asemanatoare scenelor din celebrul film: "O copie a pantofilor celebrului personaj interpretat de Tom Hanks se afla la usa si poti sa-ti face poze cu ei, poti cumpara tricouri cu replici din film, ne-am luat si de-acolo multe cadouri", ne-a mai povestit Ducu.


BACAUL DIN ITALIA. Din America au schimbat fusul orar si au plecat direct la Torino la... "Zilele Bacaului". Care este legatura? Cica in jur de 110.000 de romani traiesc in Torino, dintre care vreo 60.000 sunt numai din zona Bacaului! De altfel, cele doua orase sunt infratite. Artistii le-au adus conationalilor din Italia, la fel ca si celor din America, "Un pic de Romania". Ce i-a impresionat cel mai mult pe artisti au fost spectatorii, care nu si-au putut stapani lacrimile cand i-au ascultat si le transmiteau prietenilor, prin telefon, concertul in direct.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.