Dezvaluiri din culisele diplomatice

Matematician de vocatie, diplomat din intamplare, academicianul Mircea Malita a crezut intotdeauna in deviza: "secolul acesta va fi diplomatic sau nu va fi deloc". De aceea a considerat ca negocierile, ca urzeala a tesaturii universale, fac din diplomatie "o componenta nelipsita din toate profesiunile societatii". El il citeaza in acest sens pe Anatole France: "Momentele de armonie si pace sunt nestematele semanate rar pe urzeala aspra si sumbra a conflictelor".
Le intalnim mereu si peste tot, subliniaza Malita, in cartea sa de memorii ("Tablouri din Razboiul Rece"). Memorialistica diplomatilor este mana cereasca pentru istorici. Multe din lacunele arhivelor ministerelor de Externe ar disparea daca diplomatii ar asterne pe hartie ce au vazut, ce au auzit si ce au facut in momentele fierbinti ale istoriei. Daca diplomatul este inzestrat cu harul observatiei sporeste si sansa memorialisticii sa devina eveniment.
Din viata sa diplomatica, Malita a ales doar sapte tablouri, intre anii 1962 si 1977, anii cand asupra lumii atarna ca o sabie a lui Damocles bomba atomica, marea sperietoare a "Razboiului Rece". La un moment dat, Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducatorul tarii, a decis ca e bine sa trimita peste granite, in misiuni speciale, diplomati cu multa carte. Diplomati, dupa expresia lui Malita, care ies din universitati, si nu din transeele de lupta militara sau ideologica. Asa au inceput sa calatoreasca prin lume Mircea Malita si Virgil Candea, Tudor Vianu si Iorgu Iordan sau Valentin Lipatti.
"Tovarasii prieteni"
In 1956, Mircea Malita se afla deja la New York, in calitate de consilier la Misiunea Permanenta a Romaniei la ONU. Isi va incheia misiunea dupa faimoasa reuniune a sefilor de state, la care a participat si liderul comunist Gheorghiu-Dej, alaturi de Hrusciov si Castro. In 1962, Mircea Malita se afla din nou la New York, de aceasta data cu sarcini sporite, de sef al delegatiei romanesti la Sesiunea a 17-a a Adunarii Generale ONU. In 1962, Romania detinea, prin rotatie, postul de vicepresedinte al Adunarii Generale. "Iata-ma proiectat intr-o misiune in care partea protocolara sarise cateva trepte in sus"- povesteste Malita. El isi aminteste: "Aveam de prezidat si o sedinta plenara a Adunarii Generale si urma sa fac parte din cercul mai ingust (Biroul) al celor ce organizau lucrarile, bine puse la punct, de altfel, de mecanismul Secretariatului. Nu vedeam insa obstacole la orizont, agenda fiind mai degraba de rutina."
"Criza Berlinului" si "Criza rachetelor din Cuba" vor crea in curand obstacole cu nemiluita, si Romania se va trezi si ea prinsa in vartejul Razboiului Rece intre cele doua mari puteri si aliatii lor. Discursul pe care trebuia sa-l rosteasca la Adunarea Generala ONU ii dadea diplomatului roman frisoane. Nu avea cu cine sa se consulte, Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe-Maurer si ministrul de Externe Corneliu Manescu erau plecati intr-o vizita oficiala in Indonezia si India, iar Mihail Haseganu, ambasadorul Romaniei la ONU, nu era persoana cea mai indicata pentru o decizie atat de importanta. Malita relateaza in memoriile sale ca acesta, "un personaj altminteri pitoresc, poreclit de colaboratori Mr. Daiquiri (un cocktail cu rom si suc de lamaie) pentru desele frecventari ale barului din marele hall al delegatilor (the lounge), parea tuturor depasit de o asemenea problema. Motiv pentru care, ingrijorati de posibila lui prestatie, Centrala de la Bucuresti l-a inlocuit temporar cu seful delegatiei la Adunarea Generala, ceea ce punea raspunderea pe umerii mei". Legea nescrisa spunea ca la "aparitia unei probleme", trebuia sa-l consulti pe "prietenul cel mare". Daca trimiteai intrebari Ministerului de Externe si solicitai un sfat, o indicatie, Centrala raspundea invariabil, cifrat, cu indicatia pretioasa: "adresati-va prietenilor", sau "sustineti pozitia prietenilor". Prietenii erau, desigur, tovarasii moscoviti, ambasadorii sovietici Valerian Zorin si Anatoli Dobrinin, si seful lor Gromiko. Toata diplomatia era sa nu-i infrunti deschis si direct, sa nu-i ofensezi pe "tovarasii prieteni". Dar Romania intentiona sa imbunatateasca legaturile cu Statele Unite.
O misiune secreta
La cateva luni dupa terminarea "crizei rachetelor" din Cuba, din octombrie 1962, se va face un pas important in directia imbunatatirii relatiilor romano-americane. Acest lucru se petrecea pe fundalul negocierilor pentru semnarea unui acord de interzicere a experientelor nucleare. Romania urma sa semneze aderarea prin tripla semnatura a ministrului de Externe Corneliu Manescu la Moscova, a adjunctului ministrului de Externe George Macovescu la Londra si Mircea Malita, si el adjunct al ministrului de Externe, la Washington.
Malita povesteste: "Gheorghe Gheorghiu-Dej m-a chemat la el si mi-a spus ca-l voi intalni la Washington pe Harriman. El s-a ocupat de tratat. Cauta sa-l intalnesti. Cunosti pozitia noastra. Suntem interesati in obtinerea de licente industriale care ne-au fost refuzate. Am vrea sa stim daca putem conta pe o schimbare in acest sens. Ar trebui sa inteleaga ce inseamna pentru noi acordarea unui sprijin in proiectele pe care le avem. Avem destul necaz cu cei care vor sa ne indrume intr-o directie din care Romania nu se alege cu nimic. Am aprecia acest sprijin si nu-l vom uita. Cred ca si ei ar putea fi interesati sa vada ca avem o politica externa independenta si ca gandim cu capul nostru."
Dupa ce i-a mai dat o serie de "indicatii pretioase" in legatura cu misiunea sa la Washington, Gheorghiu-Dej l-a pus in garda: "Nu vorbesti cu nimeni despre chestia cu Harriman". Malita a fost uimit. Nici cu seful sau, ministrul Corneliu Manescu, nici cu Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioros si Gaston-Marin, care faceau parte din delegatia care pleca in Statele Unite?... Cu nimeni! Malita a incercat si atunci, ca si astazi, dupa patru decenii, sa decripteze indemnul la secret absolut dat de Gheorghiu-Dej. El crede ca acesta dorea sa testeze la intalnirea cu Harriman posibilitatea unui "parteneriat strategic nescris, suficient de solid si de durabil", intre Statele Unite si Romania. Malita vedea un soi de balanta: "pe un taler, iesirea din lagar, denuntarea acordurilor, iesirea din organismele militare si economice? Exclus. Independenta de gandire si actiune, decizii proprii, nu era de ajuns. Perspectiva folosirii ei in momente de cumpana, poate. Incurajarea activa a destinderii si ilustrarea ei prin gesturi ar putea conta. Nu puteam vorbi despre reciproca noastra altfel decat era in instructiuni, dar puteam stimula reflectia activa a interlocutorului."
Insasi prezenta in delegatia romaneasca a lui Maurer, in momentul acela "autorul strategiei de independenta a Romaniei sub urmasii lui Stalin", ii inspirau lui Malita asemenea supozitii. Era evident pentru el ca Dej si Maurer se opuneau "desemnarii de catre lagarul socialist a Romaniei intr-un loc de dependenta permanenta si de inferioritate perpetua." Malita l-a auzit pe Maurer spunandu-i deschis, fara sa coboare glasul, o fraza memorabila: "Vezi, suveranitatea e un lucru atat de puternic si important incat, cand o ai, poti si sa renunti la ea. Dar, daca te decizi sa o imparti cu cineva, totul depinde cu cine te asociezi, caci acestia (blocul socialist) nu merita".
La masa cu Harriman
La 8 august 1963, Mircea Malita se afla in fata lui Harriman. Dupa ce a semnat in numele Romaniei Tratatul de interzicere a experientelor nucleare, Harriman i s-a adresat cu cordialitate: "Am auzit ca v-ati interesat de programul meu. Timpul e limitat si am un program foarte incarcat. Ce-ar fi sa ramaneti la mine si sa dejunam impreuna?". Remarca Malita: "Exista in viata diplomatica oameni care zambesc in timpul unei conversatii tot timpul, orice s-ar intampla. Reagan, de pilda. Ruisk este un alt exemplu. Harriman era de o seriozitate blanda si prevenitoare. Voia sa te faca sa te simti in largul tau si sa-ti dezlegi curelele de la parasuta. Gata, ai aterizat!"
Malita considera intalnirea cu Harriman un moment cu valoare istorica. Fara indoiala, Harriman a fost o mare personalitate a politicii Statelor Unite, iar pentru diplomati este o figura legendara. "Un urias care iese din sala, trece prin acoperis si se transforma in statuie pe cladirea Departamentului de Stat" - apreciaza Malita, care noteaza: "Roosevelt l-a luat in cercul lui cel mic de oameni de incredere. Descindea din aristocratia financiara a New York-ului, in care numele lui Harriman statea alaturi de Morgan, Carnegie, Rockefeller, Gould." A fost guvernatorul statului New York, ambasador la Moscova si Londra, a candidat la Presedintia Statelor Unite, a lucrat in varful Departamentului de Stat american. Faptul ca Harriman era interesat sa se intalneasca cu un diplomat roman si sa examineze un dosar al Romaniei "imi dadea mari sperante" scrie Mircea Malita.
Trei romani s-au dus la intalnirea cu Harriman: Malita, ambasadorul Balaceanu si un consilier. Harriman i-a condus prin cladire, intr-un fel de tur al gazdei, apoi i-a condus intr-o sala unde era pregatita o masa pentru sase persoane. Din partea americana, participau, alaturi de Harriman, ambasadorul Crawford si Vedeler, care se ocupa in Departamentul de Stat de relatiile cu Romania. Harriman era un conviv agreabil, isi aminteste Malita: "A elogiat rolul regelui Mihai la 23 august. A fost invitat de Rege la Sinaia, unde s-a dus insotit de fiica lui, in 1946... Avea amintiri placute, tinea minte ca a jucat tenis cu Petru Groza si cum arata Bucurestiul la sfarsitul razboiului, cand era pavoazat de patru portrete: Stalin, Churchill, Roosevelt si Charles de Gaulle. Harriman si-a mai amintit ca la Conferinta de Pace din 1947 de la Paris, in cadrul careia s-a hotarat realipirea intregii Transilvanii la Romania, a fost membru al comisiei pentru tara noastra." Apoi, brusc, Harriman l-a intrebat pe Malita: "Cum merg schimburile cu Romania? Ce puteti vinde?"
A urmat o conversatie despre tarifele discriminatorii, achizitionarea de tehnologie americana, licente, credite. La acest punct, Harriman a emis prima sa opinie interesanta pentru romani, scrie Malita: "exista bunavointa in cercurile oficiale americane in privinta imbunatatirii relatiilor cu Romania".
Americanii si impartirea de la Yalta
De la problemele economice, discutia a alunecat in sfera politicii. Harriman a ascultat cu atentie spusele lui Malita privind politica romaneasca. De fapt, Malita repeta ideea subliniata de Gheorghiu-Dej: "Ca tara socialista, politica romaneasca e orientata spre rezolvarea intereselor vitale ale tarii, in cadrul unei politici in care independenta este un principiu ferm." A urmat raspunsul lui Harriman, care, dupa Malita, reprezenta incheierea misiunii: "Momentul trebuie folosit pentru imbunatatirea relatiilor, in special in domeniul economic. Statele Unite privesc cu simpatie eforturile Romaniei in domeniul economic si este dornic sa ajute". Malita povesteste ca ar fi vrut sa-l intrebe pe american, asa cum se obisnuieste in tratativele comerciale, "It's a deal? Cum ar fi: batem palma, s-a facut, ne-am inteles? Au vazut oare americanii, intr-adevar, ca se deschide pentru ei discret si normal o poarta si ca pot veni pe ea fara tam-tam sau acorduri solemne si fara a pune conditii (no strings attached) in calea acestei intelegeri? Ca si cum i-ar fi citit gandurile, Harriman a adaugat brusc: "Spune-i domnului Gheorghiu-Dej din partea mea ca americanii nu au consimtit niciodata ceea ce se numeste Impartirea de la Yalta. Eu am fost acolo. Pentru noi, procentele lui Churchill nu au fost valabile. In intelesul americanilor, acordul trebuia sa fie fifty-fifty! Niciodata nu ne-am schimbat parerea."
Reintors acasa, Malita a fost chemat de urgenta la mare, unde isi petrecea vacanta conducerea tarii. Ambasadorul roman avea sa-i raporteze lui Gheorghiu-Dej succesul misiunii sale: Harriman daduse unda verde relatiilor romano-americane. Gheorghiu-Dej s-a bucurat, dar s-a aratat mai mult interesat de spusele lui Harriman privind "biletelul de la Yalta". I-a cerut lui Malita sa repete de doua ori, cu exactitate, ce a spus americanul.

---

Despre autor: