Dezbaterea provocata de liderii PLD, in frunte cu dl. Valeriu Stoica, in vederea revizuirii Constitutiei - in punctele sale, nu-i asa, esentiale - raspunde cu promptitudine si fidelitate sarcinii trasate partidelor care il sustin de catre presedintele Traian Basescu. Presa a remarcat insa - cu mai multa surprindere decat se cuvenea - pozitia radicala a multor participanti, in frunte cu dnii Liiceanu si Avramescu, care si-au exprimat foarte vocal anti-parlamentarismul cerand cu insistenta ca viitoarea constitutie sa fie elaborata si adoptata in afara Parlamentului, doar prin plebiscit.
Ideea de a scurtcircuita Parlamentul pentru modificarea Constitutiei nu e noua. La 2 mai 1864, Cuza dizolva Adunarea Generala si supunea aprobarii populare un nou act constitutional, care ii rezerva exclusivitatea initiativelor legislative, impingand Adunarea catre un rol strict decorativ. Votul popular i-a fost favorabil intr-o majoritate zdrobitoare, validand lovitura de stat si confirmand puterile sporite ale domnitorului, asa cum si le arogase el insusi.
Urmand exemplul lui Cuza (si nu mai putin destinul acestuia, care isi va sfarsi fara glorie viata in exil), Carol al II-lea, incomodat si el de principiile monarhiei constitutionale care statuau ca regele "domneste, dar nu guverneaza", va revizui radical Constitutia din 1923. Dupa ce dizolvase Parlamentul, in ianuarie 1938 regele instituia prin decret un nou Guvern, desemnand personal pe fiecare ministru in parte. Pe 10 februarie 1938, regele desfiinteaza partidele politice, iar la 27 februarie promulga o noua Constitutie, care aboleste, in fapt, separatia puterilor in stat. Regele avea dreptul de a interveni direct in procesul legislativ, avand prerogativa preeminenta de initiativa legislativa, precum si pe cea de a modifica legile organice. In schimb, initiativa parlamentara era limitata la "legi de interes obstesc", Regele era cel care convoca, amana lucrarile, inchidea si dizolva Senatul si Camera - impreuna sau numai pe una din ele. Senatorii erau fie numiti direct de rege, fie alesi de "corpurile constituite in stat", ceea ce inseamna ca erau subordonati organelor puterii executive, la randu-i subordonate suveranului, care numea prin vointa proprie nu doar pe primul-ministru, ci si pe ministrii si chiar pe secretarii si subsecretarii de stat. Si Constitutia carlista a fost aprobata in afara Parlamentului, doar prin referendum - si tot cu o majoritate impresionanta. Lovitura de stat avea sa fie desavarsita curand prin intemeierea unicului partid legal, intitulat mai intai Frontul Renasterii Nationale, apoi Partidul Natiunii: partidul unic, subordonat regelui, care asigura suportul politic al domniei sale autoritare.
Acum cativa ani, dl. Cristian Preda, distins politolog, in prezent consilier prezidential, raspundea unei anchete initiate de "Revista 22" cu prilejul aducerii in tara a ramasitelor defunctului rege, in urmatorii termeni: "Carol al II-lea ramane in istoria moderna a Romaniei in primul rand ca personajul responsabil pentru sfarsitul democratiei interbelice... Cred ca distrugerea voita a sistemului democratic ramane punctul esential al carierei sale. Nu diferitele atitudini politice pe care le-a asumat in privinta partidelor sau a unora dintre personajele epocii, ci aceasta vointa de a distruge democratia cred ca reprezinta gestul fundamental pentru care manualele de istorie il vor mentiona pe Carol al II-lea".
Sper ca intre timp dl. Preda nu si-a revizuit opinia in punctele ei esentiale.