Doamna si domnul Painisoara sunt invitati joi, 19 mai, orele 19:00 fix, la o receptie. De fapt nu ei, ci doamna si domnul Stejaroiu, vecinii lor, care lucreaza la Externe si spun mereu ca s-au saturat de receptii. Cum, si nu va duceti?!!, o intreaba mai mult decat mirata doamna Painisoara pe vecina ei, fandosita de doamna Stejaroiu. Suntem satui pana-n gat de receptii, spune aceasta. Toate-s la fel. Daca vreti, mergeti voi.

Cu invitatia asezata frumos, la vedere, pe scrinul din sufragerie, si cu grija c-ar putea sa intarzie, doamna Painisoara isi innebuneste sotul cu  pregatirile. Ma rog, tot omul face niste pregatiri, cand e sa ia parte la o sindrofie, numai ca evenimentul e joi, iar doamna Painisoara da toata casa peste cap inca de marti. Doamna Painisoara se intereseaza de la doamna Stejaroiu ce inseamna "r.s.v.p.", "tinuta obligatorie" si alte cateva chestii, care-i sunt mai neclare in invitatie. Vrea, de asemenea, sa fie sigura ca nu li se cer buletinele la intrare, ca sa nu fie demascati ca impostori. Dar ce e acela "bufet suedez" nu intreaba de rusine. Preventiv insa nu mananca nimic cu o zi inainte. Nu numai ca sa-i pice cum trebuie pe talie rochia ei de nasa, aia rosie, dar si ca sa poata gusta fara complexe din toate specialitatile suedeze care, crede ea, li se ofera din belsug oaspetilor.

Ca un facut, in dimineata zilei de joi, 19 mai, eroina din "Dragoste si moarte", serialul preferat al doamnei Painisoara, lesina in film la o receptie, chiar pe una din mesele cu bufet suedez, printre purcei umpluti cu ananas si somoni cu gurile cascate. Destinul nu isi anunta intotdeauna surprizele ca-n simfonia a V-a de Beethoven, cu uruit de tobe si explozii de trompeti. In familia Painisoara, destinul a fost prezent in mai multe randuri, dar cu acompaniament de tambal si acordeon. Exact in clipa in care iesea pe usa, rochia rosie paraie si se rupe. Pana sa se schimbe, pana sa asorteze o rochie verde cu pantofi bej, trece o ora si sotii Painisoara sosesc la receptie la orele 20:00 fix, cand pe mesele asezate in amfiteatru, pe un tapsan gazonat, nu se mai vad decat tavi goale si resturi de la ospat. Ici, colo, cate un barbat cu paharul in mana rascoleste prin salate sau pescuieste din marmitele cu sarmale cate o frunza flescaita de varza. De foame, doamnei Painisoara ii vine sa planga. De foame si de necaz. Doamna Painisoara taie discret partea muscata dintr-un carnat si, cu senzatia neplacuta ca toata lumea e cu ochii pe ea, inghite carnatul. Apoi culege din cateva farfurii felioarele de salam si cascaval intregi. La randul sau, domnul Painisoara inmoaie o felie de paine prin sosul din tava cu mici si face observatii stiintifice, cum ca zeama de la mici e mai hranitoare ca micii propriu-zisi. Doamna Painisoara simte ca o sa planga in curand, dar cand descopera sub un servetel un platou cu tot felul de bunatati, pus deoparte probabil de un cunoscator al receptiilor, trage un chiuit scurt si, asezandu-se cu spatele catre sotul sau, il da gata in doi timpi si trei miscari. Ce porcarie si cu bufetele astea suedeze, conchide domnul Painisoara, intrucatva consolat cu sosul de la mici. Satula, doamna Painisoara vede lucrurile altfel in ansamblul lor: Ce, parca ambasadorii nu sunt si ei oameni. Doar ca stiu cum devine treaba cu mancarea si sunt punctuali. Nu vezi ce burti au?