Prezidentialele americane - o roata a norocului

Cursa pentru succesiunea la functia suprema a Americii a inceput deja - lideri democrati si republicani, deopotriva, concurand, deocamdata, pentru castigarea locului de reprezentant in competitia prezidentiala.
Tabara democrata, al carei obiectiv prioritar este, incepand de la finele lui 2000, acela de a recastiga Presedintia, pare sa nu fi mizat pe cartea buna. Au comis un act de mare curaj "iesind in fata" cu senatorul Hillary Clinton, favorita, deocamdata, in sondajele de opinie pentru desemnarea candidatului democrat in prezidentiale. Nu pentru ca Hillary ar fi lipsita de calitati - in plus, mai beneficiaza si de experienta celor opt ani in care s-a aflat de-a dreapta sotului sau, Bill Clinton, posesor a doua mandate consecutive, alaturi de care a trecut, cu brio, prin nu putine momente dificile. Dar era nevoie de o lovitura mai puternica din partea democratilor, pentru a reusi sa sparga bariera, din pacate, inca in vigoare, privind accesul feminin in functia suprema din SUA. Pentru a-si propulsa candidatul cel mai bine vazut, democratii ar fi trebuit sa marseze pe consens si sa-si sprijine favoritul, pentru a-si putea asigura o sansa reala in viitoarea competitie cu desemnatul republicanilor. Dar, problema Irakului, care a constituit si leit-motivul prezidentialelor trecute, incurca itele si acum. Democratii au avut o serie de divergente pe tema Irakului, sanctionand-o pe Hillary Clinton pentru votul sau din 2002, favorabil autorizarii razboiului impotriva Bagdadului si a sugestiei ei ca militarii americani ar putea ramane dislocati in aceasta tara mai multi ani. Hillary, senator de New York, a refuzat sa isi ceara scuze pentru autorizarea acestui razboi. Aici, a fost greseala ei.
E drept, democratii poarta, de catava vreme, o campanie sustinuta pentru a obtine retragerea contingentului din Irak. Dar, pentru a putea propulsa un candidat cu sanse reale, ar fi trebuit ca aceste disensiuni sa ramana "in familie", respectiv in familia democrata.
Guvernatorul statului New Mexic, Bill Richardson, a declarat ca "diferenta fundamentala" dintre diversi adversari ai sai, precum Hillary Clinton, Barack Obama si John Edwards (fost candidat la vicepresedintia tarii), este angajamentul lui de a nu lasa militari in Irak, de indata ce fortele combatante vor fi retrase. Foarte adevarat, dar Richardson, in eventualitatea ca, in baza acestui argument, va castiga simpatia taberei proprii si va ajunge in finala, nu prea are sanse in fata adversarului republican, indiferent care va fi acesta.
Nici despre conservatori nu se poate spune ca si-ar fi ales o strategie mai eficienta. N-au evidentiat nici o personalitate foarte convingatoare si nici n-au lansat vreo propunere concreta pentru o schimbare in mai bine a viitorului tarii pe plan economic sau de securitate.
In concluzie, argumente electorale nu prea exista, consens de partid nu exista, vreo noutate in discursurile aspirantilor la Casa Alba nu exista. Din nou, asemenea loteriei din noiembrie 2004, vom asista, anul viitor, la o noua roata a norocului in alegerile prezidentiale americane. Daca nu am sti ca democratia SUA e mult mai veche, ne-am putea inchipui ca americanii au inceput sa se inspire de la romani.

---

Despre autor: