Prapastia dintre „bunastarea" macroeconomica si realitatile de la nivel micro este, in Romania, mai mare decit oriunde in Europa.

Traim in doua Romanii paralele. Cel putin din punct de vedere economic. O Romanie nominala, cea a inflatiei in scadere, cea a cursului de schimb in continua apreciere, cea a excedentelor bugetare care se topesc abia la sfirsitul anului. Aceasta este Romania Bancii Nationale, a criteriilor de la Maastricht. Mai avem insa o tara. Romania reala, cea a exportatorilor pe cale de disparitie, cea a importurilor de orice si de oriunde, Romania dobinzilor bancare mari si a comisioanelor exorbitante, Romania investitiilor straine directe in scadere. Este acea Romanie care traieste pe datorie, acea tara al carei PIB/cap de locuitor este cel mai mic din Europa. Din pacate insa, pentru a intra in rindul europenilor, adica pentru a adopta euro, este nevoie ca ambele Romanii sa fie performante. Iar acest lucru nu se prea intimpla. Pe principiul „scopul scuza mijloacele" si lipsita, ce-i drept, de multe ori de ajutorul autoritatilor, Banca Nationala face totul pentru a da bine in fata Europei. Chiar totul. Nu stiu daca este bine sau rau, ma rezum la a constata. Injumatatirea inflatiei in numai doi ani s-a realizat si pe spinarea bancilor si, implicit, pe seama noastra, a tuturor. Prin faptul ca refuza de atita vreme sa reduca rezervele minime , BNR ofera un motiv excelent bancilor pentru a justifica dobinzile si comisioanele mari. Iar acum mai avem de-a face si cu pacaleala de relaxare de fatada a creditarii. In al doilea rind, o simpla privire aruncata concomitent pe evolutia leului si pe cea a deficitului de cont (mai ales a deficitului comercial) arata ca aprecierea monedei nationale este practic realizata integral pe seama adincirii deficitelor. Si acesta nici macar nu ar fi un lucru rau daca am avea cu ce sa finantam deficitele. Numai ca, de la un grad de acoperire a deficitului de cont de peste 90% in 2006, am ajuns pe primele trei luni ale acestui an la o acoperire de numai 36% din investitii straine directe. Si nici macar acesta nu ar fi un lucru rau daca nu am importa in cantitati semnificative produse care nu aduc valoare adaugata. De fiecare data cind aud propozitii de genul „slava domnului ca economia merge bine" ma gindesc la faptul ca s-ar putea sa imi fie ceva mai greu sa iau un credit. Binele economic este in Romania cuantificat doar in puncte de inflatie sau in procente de apreciere a monedei. Binele, cel putin deocamdata, nu reuseste sa evadeze din formulele matematice in realitatile umane.