Maneaua se asteapta sa fie tratata cu onorurile rezervate simfoniei. Semidoctismul viseaza lauri academici. Confuzia denunta incompetenta. Obraznicia se vrea menajata, in timp ce agresivitatea pretinde scuze. Intr-un asemenea context valoric, integrarea Romaniei in UE se amina pentru o data nedefinita.

Desi comunismul a cautat sa faca din noi un popor de ingineri, am ramas un popor de poeti. O dovedeste si prestatia „analistului" local, care detesta rigoarea conceptului. E atras de metafora. De cite ori s-ar cuveni sa comunice idei, majoritatea liderilor de opinie prefera epitetul ornant. In loc sa generam o piata a proiectelor de societate, ne continuam siesta la umbra „fiorului" sentimental.

Acelasi cadru impresionist afecteaza discursul politic. Actorii sferei publice nu sint identificati printr-o viziune articulata, ci prin coeficientul de tupeu. Esti „simpatic" daca ai bascalia in singe. Nu ti se cere sa demonstrezi, ci sa-ti „desfiintezi" adversarul printr-o replica (populista) plina de chef. Se cade sa-ti sicanezi preopinentul. Sa-l etichetezi peremptoriu. Sa-i anihilezi pozitia cu o sudalma iscata „din suflet". Nesimtirea e ovationata. „Temperamentul" tine loc de caracter. In aceste conditii, asistenta se declara satisfacuta numai pentru ca X „i-a zis-o bine" lui Y. Dar ce fel de bine cautam? Aici, entuziasmul galeriei paleste. De ce ne-am bate capul cu asemenea mize teologico-politice? Importanta ramine doar „forma" combatantului. Acidulatia spritului se dovedeste mai savuroasa decit acuratetea silogismului. In actualul talk-show national, sobrietatea intelectuala dezvaluie un handicap, iar luciditatea critica, o maladie jenanta.

Curios mi se pare ca balcanismul nostru de fapt e respins in drept. Maneaua se asteapta sa fie tratata cu onorurile rezervate simfoniei. Semidoctismul viseaza lauri academici. Confuzia denunta incompetenta. Obraznicia se vrea menajata, in timp ce agresivitatea pretinde scuze. Intr-un asemenea context valoric, integrarea Romaniei in UE se amina pentru o data nedefinita. Oricine a trait mai mult de o luna intr-un stat occidental stie ca prosperitatea „lor" decurge din politici finalizate, nu din taclale pe platourile tv. Societatile acelea se bazeaza pe „efectul de real", nu pe mirajul stilistic. Nu te poti incalzi din focuri de artificii. Ai nevoie de combustibil, de o centrala eficienta si de o retea functionala.

Din pacate, „ingineria" bolsevica a fost una exclusiv sociala. Sub presiunea utopiei, ethosul nostru pastoral a suferit operatii strict ideologice de urbanizare fortata. Dupa acel experiment esuat, ne-au trebuit alti 17 ani de trancaneala pentru a incepe sa acceptam ca „efectul de real" necesita o infrastructura. Intrucit - asemenea copiilor - ne place mai mult sa ne jucam decit sa ne facem temele, am sustinut cu precadere „industriile tertiare" (carte, publicitate, media, credite imobiliare, asigurari). Tranzactionam tot mai snob „servicii", uitind tot mai des oroarea gropii din asfalt, evidenta subdezvoltarii sau impactul negativ al complezentei.

In final, tin sa cer scuze pentru aceasta parabola mai curind sumbra. Stiu ca vacantele se apropie (cu tot cortegiul lor de pliante exotice) si n-as vrea sa vi le intunec. Sper insa ca, la intoarcere, sa punem roata pe un plus de autostrada. Ce sa fac? Virsta ma face prozaic.